Tachinare și răspuns – William Wordsworth

-De ce William, pe-o piatră cenușie
Șezi timp de jumătate de zi,
De ce William, stai astfel singur
Și-ți gonești timpul în vis?

Unde-ți sunt cărțile? luminii lăsate
Ființelor altfel destitute și oarbe!
Sus! Sus! și bea spiritul suflat
De morți celor ca ei.

Te uiți-mprejur pe mama țărână
De parca te-a fătat fără țel;
De parc-i-ai fi întâiul născut
Nimeni trăind înainte de tine!

-ntro dimineață, lângă lacul Esthwaite,
Când viața era dulce nu știu de ce
Mie-mi vorbi bunul Matei
Așa că i-am răspuns.

-Ochiul nu poate alege decât vederea
Nu putem liniști urechea;
Trupuri ne simt, oriunde-ar fi,
Împotrivă, ori cu voia noastră.

Nu mai puțin zic că sunt puteri
Ce de ele însele mințile ne umplu,
Că ne putem hrăni acest creier
Într-o-nțeleaptă inacțiune.

Tu te gândește-n toată-această sumă
De lucruri vecinic vorbitoare,
Că la nimic nu se va ajunge,
Dar trebuie încă să căutam?

-Așa că nu-ntreba pentru ce, aici, singur
Conversând pe cât pot,
Stau pe-această cenușie piatră,
Și-mi gonesc timpul în vis.

Revista de recenzii