https://blog.revistaderecenzii.com/

Tatăl meu de suflet, Dumitru

În primii ani când l-am cunoscut i-am spus „Nea Mitică” – un om calm, înţelept şi generos. M-a primit în casa şi familia sa cu braţele şi inima larg deschise. Iniţial am fost sceptică de o asemenea reacţie – a unui ardelean sfătos pentru o necunoscută venită de la Bucureşti. Dar, în mod clar, eu eram cea care avea idei preconcepute, pentru că „Nea Mitică” m-a adoptat sufleteşte încă de când am trecut prima dată pragul casei sale, ca prietenă a fiului său. Şi am acceptat să cred acest lucru doar mai târziu, când am început să prind încredere în acest om şi să înţeleg că inima sa era o minune reală. O inimă mare şi optimistă care bătea doar pentru binele a tot ce exista în din jurul său: oameni, animale, plante…

Prima noastră întâlnire a fost vara, într-un sătuc de pe dealurile Orăştiei – şi a rămas una de neuitat pentru mine. Ne-am aşezat cu toţii la masă unde eu, terorizată de teama ca nu cumva să fiu considerată de viitorii socri o bucureşteancă simandicoasă şi cu nasul pe sus, am mâncat tot ce mi s-a oferit, inclusiv slănină – ceva ce toată viaţa refuzasem categoric. Mi-am ascuns disperarea şi am ras – ca o termită – tot ce mi s-a pus în farfurie fără să spun „nu” la ceva. Şi cumva, cu greu, am supravieţuit experienţei. Dar s-a terminat cu masa şi s-a încheiat prima mea vizită, în urma căreia Nea Mitică „a dat verdictul”: „mno, mie îmi place de fata asta, că e hărănace” J…

Apoi, în timp, Nea Mitică a devenit tatăl meu de suflet şi tatăl meu socru în acte. Mi-a făcut loc în inima sa ca şi când aş fi fost copilul său biologic şi m-am mândrit enorm cu acest lucru.  Aşa cum în prezent mă mândresc să semnez aceste pilule (din fiecare zi de luni a săptămânii) cu numele său, Palaghia – şi nu cu numele meu din buletin care, din motive logistice, a rămas neschimbat după căsătorie.

Şi cum ziceam că nimic nu este întâmplător, în această zi de luni, 12 iunie, tatăl meu de suflet Dumitru ar fi împlinit 84 de ani – şi este prima dată când nu mai putem să îi urăm „La mulţi ani”. Este prima aniversare fără prezenţa sa fizică printre noi şi prima în care îi trimitem dragostea noastră undeva sus, la o adresă necunoscută nouă.

Oamenii de ştiinţă au demonstrat că iubirea este acea vibraţie înaltă care poate străbate diverse planuri şi timpuri, aşa că sunt convinsă că (mai ales) astăzi, tatăl meu de suflet Dumitru ne primeşte gândurile şi dragostea, iar de acolo de unde este, el ne trimite în continuare – şi în permanenţă – iubirea sa necondiţionată. Pentru că iubirea nu moare şi nu dispare niciodată.