TRIUMFUL. Fragment din romanul Călugărița detectiv, de Iulian Popescu

TRIUMFUL

– Onorată instanţă! Din desfăşurarea procesului a reieşit clar o singură concluzie: focul a fost pus intenţionat.

– Aşa mai vii de acasă, zice avocatul Asigurărilor.

Da, a fost pus, însă nu de inculpat!

– Iar întoarcem procesul?

– Da, pentru că vrem să aflăm adevărul. Acum să vă explic cum şi de cine a fost pus focul. Nu cu lumânări, ci cu benzină! Dacă lumânările ar fi ars atâta timp în pod şi în camere, s-ar fi văzut din vecini şi din stradă şi li s-ar fi părut suspect să fie lumină în pod noaptea. Iar martorii au confirmat că nu s-a văzut lumină decât atunci când casa ardea.

– Nu se poate, doar expertiza arată…

– Expertul a greşit. De fapt i s-au cerut scenarii, nu răspunsuri exacte. Casa aceasta are, adică avea…, faţa spre sud şi spatele spre nord. În faţă se află o curte mare şi o magazie, iar în spate, între gard şi casă, e o distanţă doar de o jumătate de metru. Dincolo de acest gard este un teren abandonat, cu multe bălării, fără garduri în vreo parte. Ei bine, de aici a fost pus focul! Cum? Foarte simplu: s-a aruncat nişte benzină pe şiţe, distanţa de la sol fiind cam de doi metri şi ceva. Apoi a fost aruncat tot pe şiţele de pe casă un şomoiog de cârpe, aprins, impregnat cu benzină, şi, gata, casa a luat foc. Până să fie văzute flăcările şi să se dea alarma, incendiatorul a avut suficient timp să fugă pe terenul viran spre capătul opus şoselei şi să ajungă la poteca ce trece prin grădini, iar mai încolo să iasă la şosea.

Astea sunt baliverne de şcolăriţă, zice avocatul Asigurărilor, adversarul dârz al Edelei.

S-o mai lăsăm, însă, domnişoară, vă rugăm să fiţi scurtă.

– Mulţumesc, domnule preşedinte. Să continui. Evident că e nevoie de dovezi.

– Chiar vă rugăm.

– Rog să fie chemată martora cea nouă.

Aceasta, o femeie la vreo 45-50 de ani, care încă arăta bine, a venit, fiind destul de contrariată, neştiind de ce fusese chemată. Ea habar nu avea de proces. A vrut să protesteze, însă judecătorul a pus-o la punct. Martora a depus jurământul, apoi Edela a început interogatoriul.

– Pentru că martora nu cunoaşte procesul, vreau să-i aduc la cunoştinţă că este judecat acest inculpat şi i l-a arătat pe Avocat. Răspundeţi, vă rog, dacă-l cunoaşteţi pe dumnealui.

– De unde să-l cunosc? Nu-l cunosc.

– Nu uitaţi că vă aflaţi sub jurământ.

– Nu uit. Nu-l cunosc şi gata.

– Poate l-aţi cunoscut cândva şi aţi uitat. Nici de numele dumnealui, şi-l menţionează, n-aţi auzit?

– Absolut deloc.

– Vă amintiţi că acum vreo zece ani aţi avut un proces cu o vecină pentru nişte teren, proces pe care l-aţi pierdut?

– Nu-mi amintesc să fi avut un astfel de proces. Poate, că de fapt eu am avut mai multe procese, doar oamenii sunt răi.

– Oamenii da, dumneavoastră, nu…

– Domnule preşedinte, ce rost au aceste întrebări?, intervine avocatul Asigurărilor, doar aici îl judecăm pe dumnealui, nu martora.

– Mai scurt, domnişoară.

– Da, domnule preşedinte. Ei bine, vreau să-i amintesc martorei că inculpatul a apărat-o în acel proces pe vecina care a câştigat procesul contra martorei. Ce ziceţi, doamnă?

– Se prea poate, însă e ceva timp de atunci, iar eu mă judecam cu vecina, nu cu avocatul, deci nu mi-l amintesc.

– Sunteţi căsătorită?

– Ce relevanţă are?, sare adversarul.

– Să răspund, domnule judecător?

Da.

Nu sunt căsătorită.

– De ce nu v-aţi căsătorit?

– N-are legătură cu procesul, onorată instanţă, sare din nou adversarul.

– Ba are, sare Edela.

Răspunsul meu, răspunde martora zâmbind, e simplu: până la 30 de ani m-au cerut mulţi, însă eu i-am respins, apoi nu m-a mai cerut nimeni…

– Dar dumneavoastră aţi cerut pe cineva?

– Cum adică? Bărbaţii cer fetele în căsătorie, nu invers.

– Totuşi, insist. I-aţi spus cuiva că ar fi bun de soţ pentru dumneavoastră?

– Glumiţi, domnişoară. Eu n-am făcut aşa ceva. E sub limitele mele morale.

– Domnule preşedinte, vă aduc o probă nouă. Iată această scrisoare de dragoste. Rog s-o întrebaţi pe martoră dacă o recunoaşte.

Martora se roşeşte şi bâiguie un protest, însă judecătorul îi înmânează scrisoarea. Martora se tot foieşte, se uită bine la scrisoare şi răspunde:

– Da, e scrisul meu, însă nu-mi amintesc.

– Domnule judecător, intervine adversarul, noi avem de judecat un dosar cu alt obiect, nu cu scrisori de amor din tinereţea martorei.

Să citez eu din scrisoare ce e important. Scrisoarea începe simplu: „Dragul meu Avocat”.

În sală se aude deodată un „vaaaiiiiiiii!” Adversarul încearcă din nou să pună piedici, dar acum intervin avocaţii ceilalţi, care spun că domnul avocat al Asigurărilor încearcă să pună piedici aflării adevărului, aşa că Edela e lăsată să continue.

– Prin urmare, martora a minţit declarând sub jurământ că nu-l cunoaşte pe inculpat. Mai departe scrie în scrisoare: „Am tot încercat să te caut, dar mereu m-ai evitat. E păcat, pentru că noi doi am face o bună pereche, doar eu te iubesc foarte mult”.

– De ce nu v-aţi căsătorit cu dumnealui?

– Pentru că dumnealui m-a respins.

– Iar o femeie respinsă nu iartă… Ţine în ea tot oful până vine momentul potrivit, când totul s-a uitat şi îi pune foc…

Iar s-a produs rumoare în sală. Martora era desfigurată şi n-a mai zis nimic, dar Edela a continuat:

– Onorată instanţă, o acuz pe martoră că a pus focul la casa inculpatului, ca răzbunare pentru că a fost respinsă în probleme de dragoste.

Martora îşi revine şi ţipă:

– Eu n-am pus niciun foc. Ce dovezi aveţi? Aţi adus scrisori intime în public, dovedind că l-aş fi cunoscut pe dumnealui. L-oi fi cunoscut atunci, i-oi fi scris acea scrisoare, dar asta n-are legătură cu focul.

– Domnule preşedinte, zice Edela, vă rog să-i arătaţi martorei noua probă: acest mâner de oală de pământ. Îl recunoaşte?

– Dar ce, eu sunt arheolog să mă ocup de oale şi ulcele? Nu recunosc nimic.

– Onorată instanţă, rog ca domnul grefier să miroase acest mâner şi să spună a ce miroase.

Preşedintele încuviinţează şi grefierul declară că acel mâner miroase a… benzină. Iar se aud murmure în sală.

Poate să miroase şi a crin, nu văd ce legătură are asta cu mine.

– Domnule judecător, vă dau o nouă probă: iată un proces-verbal încheiat de mine şi un poliţist la casa arsă, prin care se confirmă că acest ciob a fost găsit lângă fostul gard dinspre nord al casei arse.

– Şi ce mă priveşte pe mine? ripostează martora.

– Onorată instanţă, mai am o probă, această hârtie pe care vă rog s-o arătaţi martorei s-o recunoască.

Martora rămâne tablou.

– Nu înţeleg. Acesta este un raport trimestrial făcut la şcoală. Ce legătură poate avea cu acest proces? Da, e scrisul meu, dar nu e o altă scrisoare de dragoste…

– Are mare legătură. Iată, onorată instanţă, ultima probă: un raport de expertiză criminalistică. Acest raport arată fără dubii că… amprentele de pe ciob şi cele de pe foaie sunt ale martorei! Prin urmare, dumneaei a umplut o oală cu benzină şi a dat foc casei, cum v-am explicat mai înainte.

A fost triumful Edelei. Toată sala aplauda, inculpatul plângea, iar martora se roşise complet. Aşa că la întrebarea judecătorului a recunoscut totul exact cum spusese Edela, în final zicând: „O femeie părăsită în iubire este în stare de orice!” Şi a fost arestată pe loc, iar Avocat a fost eliberat, cu scuze din partea judecătorului.

Avocatul Asigurărilor şi-a cerut iertare şi de la Edela, şi de la judecător, a felicitat-o pe Edela şi i-a prezis o carieră strălucită.

la ieşirea din sală, Edela a fost asaltată de ziarişti. Ea le-a răspuns calm la întrebări, încheind: „E mai bine să fie un bandit în libertate decât un nevinovat condamnat!”

Au urmat clipe de mare fericire pentru Edela. S-a aranjat o întâlnire cu procurorii de la acea judecătorie, unde a fost mult apreciată, procurorul-şef i-a dat un premiu, judecătorul o saluta de la distanţă, iar aalţii, inclusiv Avocat, care a îmbrăţişat-o şi a invitat-o să lucreze cu el, ea însă a refuzat, spunând că-i place mai mult la procuratură, cu condiţia să nu i se dea cazuri de crime.

După o săptămână s-a trezit cu avocaţii Asigurărilor, care i-au adus o sumă apreciabilă din partea Societăţii, doar ea evitase ca ei să plătească despăgubirea.

Ziarele urlau, aşa că a fost chemată la ministrul Justiţiei, care i-a dat o diplomă şi un premiu, iar procurorul general a felicitat-o în faţa tuturor procurorilor de acolo.

În discuţia ulterioară cu Avocat, acesta a întrebat-o cum de descoperise totul, amintindu-i că ea avusese o idee de la început. Zâmbind, Edela i-a răspuns că el arăta tare bine la prima ei vizită la închisoare, ceea ce i-a sugerat ideea că aici se poate bănui o răzbunare din dragoste. Şi iată că a avut dreptate! …

3 comentarii la „TRIUMFUL. Fragment din romanul Călugărița detectiv, de Iulian Popescu

  1. De-asa logica si praxis – s-au invrednicit aezii –
    Cei iesiti – din tinda caprei – cucuietii, precum iezii –
    Azi – nu stiu ? – femei geloase – sunt atatea-n orice curte,
    ca nu are – don Quijote – nici curaj sa le infrunte?

    Cu-a lui solda – si-o martoaga – si-un scutier – de promenada,
    sa mai tina in iubire – si in lege – Lumea-ntreaga!

    1 august 2017

  2. Logica negării negației

    …Plouat, de-atâtea zile …coapte
    (Avan, se-anunță încă …șapte),

    Deși sunt sastisit de-a tale false șoapte,
    Te-aștept plin de …ardoare, dar cât mai rece, NOAPTE!

    Petre Cazangiu

Dă-i un răspuns lui jonescus Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *