https://blog.revistaderecenzii.com
Iar s-a dus în târg batrânul
Maistru vraci, și-s eu stapânul!
Hai, că pun eu azi la cale
Toate duhurile sale!
Știu pe dinafară
Farmecele lui,
Și minuni, ca dânsul,
Fac, fără să-i spui.
Iute! iute
Adă apă,
Să înceapă
Rotitoare
Valuri-valuri pe-ntrecute
Să se verse-n scăldătoare!
Vino dar, mătură roasă!
Ia-ți mantaua zdrențuroasă!
Slugă-ai fost, fii iară slugă!
Fă-mi pe voie dintr-o fugă!
Capătă-ți picioare,
Sus răsară-ți cap.
Du-te, poartă-mi, adă-mi
Donițele-n trap!
Iute! iute
Adă apă,
Să înceapă
Rotitoare
Valuri-valuri pe-ntrecute
Să se verse-n scăldătoare!
Iată-mi-l fugind pe cale!
Umple donițele-n vale,
Ca un fulger mi se-ntoarnă,
Un potop de valuri toarnă,
Pleacă, vine iară!
Colcăie-n bazin,
Saltă, crește apa,
A, dar este plin!
Ho! străine!
Scalda-i plină
La hodină,
Ca-nainte!
Ah, pricep… amar de mine!
Vorba mi-a pierit din minte!
Vorba, vai! ce cată spusă
Ca să-l facă iar ce fuse!
Fuge, vai, și vine-n grabă!
Mătură, de-ai fi de treabă!
Tot mai mult aduce,
Toarnă tot mereu,
Vai, și mii de râuri
Cad pe capul meu!
Șaga-i șagă,
Nu-mi mai place!
Stai, tu, drace!
Încă râde?!
Inima-n răcori mi-o bagă!
Ce ochi crunți! Ce schime hâde!
O, dar ai ieșit din iaduri
Ca să faci prin casă vaduri?
Unde caut, pretutindeni,
Parcă-i un puhoi cu grindeni!
Mătură netoată,
Stai pe loc, îți spun!
Băț, ce-ai fost odată,
Nu mai fi nebun!
Nu ascultă?!
Hai tu numa!
Căci acuma
Cu toporul
Fără de zăbavă multă
Am să-ți potolesc eu zorul!
Iată-mi-l! Târâș s-arată!
De m-arunc la tine-odată,
Nici nu mântui tot cuvântul,
Una fi-vei cu pământul!
L-am crăpat în două!
L-am lovit la mir!
Pot s-aștept acuma
Și să mai respir!
Iată! Iată!
Că învie
Și-mi îmbie
Doniți pline
Doi acuma dintr-o dată!
Ajutor, puteri divine!
Și aleargă! Curg pâraie,
Pretutindeni prin odaie!
Ce priveliște avană!
Vraciul! — Maistre, fă-ți pomană!
Duhurile tale,
Doamne,-și fac de cap
Le-am chemat, și-acuma
Nu mai pot să scap!
— Măturice!
Stai cuminte
Ca-nainte…
Căci la vreme
Doar bătrânul vraci aice,
Duhuri, poate să vă cheme!