https://blog.revistaderecenzii.com/
Un zâmbet acid
Curajul de-a fi liber e ceva fabulos când e atribit unei femei. Nu creezi o plenitudine alergând de la un vis la altul, dintr-un loc în altul… În prezent am senzația că există o singură minoritate opresată, cea a firescului și normalității. Trăim sub domnia cantității, a terorii belice, a schimbării climatice. Oricine reușește să privească realitatea în față intuiește că vom intra curând într-o fază a istoriei când niciuna din formele de libertate recent dobândite nu va mai fi ce a fost. Ne atașăm de câini și de cărți pentru că nu trădează. Analizând prea mult, te autodistrugi când îți dai seama că realitatea e mult mai gravă și mai complexă decât pare. Nu schimbi viața cum ai schimba nevasta sau tricoul de pe tine. Nici țara! Forța emoțională ce se degajă din rădăcinile proprii e imensă. Toți cei care și-au vândut sufletul diavolului sunt acolo, la slujbă …Am rămas uimită constatând tăcerea din spațiul virtual și din mass media oficială, referitoare la semnificația zilei de 23 august. Poate și pentru faptul că “întâmplarea“ a făcut să citesc în câteva zile două cărți ce reflectau atmosfera din perioada antisemită, a colaboraționismului francez, precum și a moștenirii grele ce a marcat viaţa copiilor și nepoților celor ce au fost judecați (sau nu) de istorie, de tribunale, imediat după terminarea celei mai rușinoase perioade a istoriei Franței. Antisemitismul, nazismul, pete rușinoase. S-au împlinit pe 22 august 79 de ani de la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste. Preoții zic că Dumnezeu e cu noi dacă ne luptăm să împlinim voia Sa și să-i invocăm ajutorul. Timpul lui Dumnezeu e astăzi. Să căutăm cu răbdare binele din om. Acumulăm cunoștințe pentru a desluși și dărui noi înțelesuri vieții, lumii. Ființe aparent în regulă pot fi angrenate în cele mai discutabile acțiuni, decizii. Când un individ dotat cu cea mai verticală coloană vertebrală se aventurează într-un cadru malefic, nu-i nevoie să fie diavol, va deveni. S-a trăit și se mai trăiește încă într-o realitate traumatizantă. Nu suntem noi vinovați de greșelile bunicilor și a părinților noștri, dar putem deschide ochii, fiind responsabili de cum privim adevărurile calcificate și ratificate de societate. Mulți au zis și vor continua să zică că e mai bine să ne vedem de drum și să-i lăsăm pe alții în pace. Literatura poate orice, inclusiv să coloreze trecutul…
Succesul românilor în competițiile internaționale este cunoscut, ca și potențialul uman creativ. Aceștia sunt cei care trebuie și pot să-și facă auzită vocea, să ia atitudine fermă față de problemele cu care se confruntă societatea. Iar academicienii să-și facă auzite opiniile în spațiul public. Craiova avea pe vremea lui Macedonski un spirit european “avant la lettre”. Lecțiile de istorie sunt închise în literatura noastră și în revistele de cultură. Scriitorii au trăit și au creat românește, în spirit românesc chiar și aflați departe de țara mamă. Apropierea de alte culturi, fascinația irezistibilă pentru literatura universală, luciditatea celor din diaspora vorbește de două Românii ce conviețuiesc în sufletele noastre. Viața la limită, între două culturi, două meleaguri, nu e comodă, dar “îmbogățește”. Schimbările din ultimele decenii ale secoluli XX și începutul secolului XXI au constituit un “boost” necesar pentru creativitatea oamenilor de condei. Impactul afectiv punctează în esență condiția creatorului. Modelarea oamenilor se face prin cultură, acum când se vorbește de cel de-al treilea război mondial cu viruși informatici, arme biologice și de încălzirea climatică. Pământul arde, iar interesele economice și financiare s-au transformat într-un delir sofisticat imens. După o perioadă în care omenirea a dus-o relativ bine și a fost liniște și progres, trăim în prezent sub amenințarea unui viitor instabil. Umorul nu mai e o resursă la îndemâna oricui azi, nu mai putem face planuri de viitor. Țoti intuiesc dar nu vorbesc de miile de teste nucleare și de posibilele urmări. O prismă deformantă pare a fi între privitor și lucrul privit. Iar panica e accentuată și prin nenumăratele Breaking News de la televiziuni.
Nu-s niciodată singur cu ma solitude, cântam în anii 70, când fericirea era făcută din lucruri simple. Romantismul ține și azi locul mediocrității, facem provizii de iluzii, umplem foile de poezii și cântăm încă folk; fiecare cu portița sa de scăpare, baricadați în cecitate, flotând peste lume…În loc să plângi, să te revolți, plutești în somnambulismul protector de realitate. Unii chiar au excepționala calitate de a nu vedea realitatea. Tinerețea e încrezătoare, curajoasă, are dreptul și chiar obligația să își urmeze visurile. Dar bătrânii? Cu experiența lor istorică, vorbele mari nu mai funcționează, ei văd mai bine o realitate tragică ce le scapă printre degete, știu că dincolo de adevărul trâmbițat mai există un alt adevăr. Războaiele sunt oxigen pentru unii, nu și pentru populațiile împinse în confilcte. În timp de pace războaiele sunt verbale, dar au și ele victime, căci frica conduce lumea. Suntem mori de vânt ale căror aripi se mișcă în jurul propriilor interese în funcție de vântul circumstanțelor. Totul e politică, sau politichie. N-am suferit răni de război, nici n-am fost în mjlocul vreunei bătălii istorice la propriu, însă indirect toate mi-au lezat sufletul. Prin cultură ne ferim și ne vindecăm de violență și de vulgaritate. Putem fi dezamăgiți de o revoluție, de o schimbare sau de o pasiune. Dar decepțiile într-o democrație provoacă un zâmbet acid echivalent cu o grimasă. Existența e adesea o joacă de-a v-ați ascunselea cu mizeria și bogăția. Autori minori sunt promovați ca genii într-o lume în care masteratele și doctoratele vin pe bandă rulantă ca valizele. Depinde de noi cum ne reglăm în funcție de civilizația în care trăim. Inițiativele oamenilor excepționali sunt puse la dispoziția tuturor în capitalism, unde nu ai voie să discriminezi o civilizație, nici o etnie. Europa e o formă de civilizație recunoscută, apreciată, și la care am aderat. Cine călătorește de tânăr, vede și simte viața din alte perspective. Nu-i doar aspectul schimbat, ci tot ce te înconjoară, cum gândești, ce faci, cum tratezi lumea, gusturile etc. Viața nu-i doar albă sau neagră, este o paletă de culori, imensă. Cei trăitori în diaspora, din punct de vedere ideologic au tendința să fie deschiși mai multor abordări și apreciază pozitiv merítele altor persoane. Toți artiștii și scriitorii vor să fie liberi și să-și determine existența. Oamenii tind să se lepede de trecut odată cu maturitatea, însă omul liric păstrează inocența copilăriei atât de necesară emoției creatoare. Printr-un noroc al destinului sunt o ființă a Craiovei dar și a lumii. Trăiesc în plină epocă a vizualului agresiv, însă cărțile au rămas un mijloc de a-mi înfrumuseța existența. Globalizarea se realizează și promovând diversitatea culturală, nu doar gastronomică. Virusul literaturii, vraja librăriilor și magia bibliotecilor a fost parțial estompată de mediul virtual. În babiloniada actuală românii se retrag adesea în solitudine cu gândurile, cu impresiile lor, și scriu. Bine, rău, excelent, scrisul e o religie salvatoare, înălțătoare. Împlinirea omului e foarte subiectivă. Aducerea laolaltă a atâtor scriitorii și artiști cu personalități diferite dar uniți de o pasiune comună, e o realitate evidentă ce ține de actul cultural. Grație revistelor de cultură. Editorii sunt eroii noștri culturali, care nu se împacă cu letargia și declinul educației. Ei au reflexul dăscălesc și o generozitate asociativă dublată de voința tenace a oamenilor de cultură. Cei ce publică în revistele literare sau de specialitate sunt ambasadorii spirituali din diverse spații geo-culturale, făcând parte din “Arhipelagul România”. Sunt vocile de la distanță reunite într-un cor divin al graiului românesc. O extraordinară frescă a realității existenței actuale, în complexitatea fiecărui tip de scriitor. Gândirea/scrisul sunt ridicate la rang de artă prin pana celor ce reușesc ca din banalitatea și/sau fascinația vieții, să “înveșnicească lucrurile trecătoare”. Omul a fost creat să comunice cu semnenii prin cuvânt și emoție. Când citești se creează un dialog între tine și scriitor. Felul în care un copil sau un tânăr apreciază literatura și artele, vine în primul rând de acasă, de la exemplul dat de familia sa. Interacțiunea cu literatura e pentru mulți un izvor de energie, căci scriitorul prin natura sa aprinde focul gândirii, reflecției.