https://blog.revistaderecenzii.com/
Recent, tatăl meu a împlinit 90 de ani, o vârstă importantă şi destul de rar întâlnită în aceste vremuri… Este un lucru pe care îl admir şi care mă face fericită pentru că iată, moştenesc de la el gene bune, longevive.
Cu siguranţă moştenesc de la el şi puterea de muncă, pentru că tata avea 85 de ani când a săpat toamna toată grădina de legume la cazma, cam 3-400 mp, ca să pregătească terenul pentru anul următor. Acum, la 90, nu mai munceşte, dar chiar şi aşa, în această vară a ieşit deseori dimineaţa în curtea casei ca să ude florile şi gazonul. Adică să tragă după el un furtun de peste 30 de metri, destul de gros şi greu, mai ales când este plin cu apă… Dar a reuşit…
Ce mai face tatăl meu la 90 de ani? Se uită la televizor mai tot timpul şi devine foarte democrat dacă urmăreşte posturile de ştiri – adică îi înjură pe toţi politicienii, analiştii şi formatorii de opinie fără părtinire, pe toţi la fel. Unul nu scapă! Iar când oboseşte, se uită cu plăcere la documentare dar şi la emisiunea lui Dan Negru în care de multe ori ghiceşte cuvintele înaintea concurenţilor. Dacă ar avea curaj, cred că ar fi înclinat să se înscrie şi el la concursul „Jocul cuvintelor” – cu siguranţă ar fi decanul de vârstă al tuturor emisiunilor de acest gen.
Dar ce mă amuză cel mai tare sunt micile lui tabieturi – care o disperă pe doctoriţa lui, femeia este absolut şocată – cu siguranţă că acestea sunt excepţia care confirmă toate regulile şi cutumele medicale…
Dar orice ar fi, ele sunt ritualuri pe care tata le respectă cu sfinţenie de zeci de ani: dimineaţa îşi bea medicamentele cu cafea, fiecare masă a zilei este precedată de un pic de ţuică de casă, şi încheiată cu un pahar de vin alb amestecat cu (foarte) puţină apă minerală. Din meniul zilnic al tatălui meu nu trebuie să lipsească dimineaţa ceva prăjit (cu grasimea aferentă din tigaie pusă integral în farfurie), iar seara o ciorbiţă acră-acră asezonată cu ardei iute.
Este fan acrituri, murături, salate cu mult oţet şi nu suportă conservele din comerţ, mâncarea fast-food, pizza, shaorma – singura excepţie fiind bucăţile de pui de la KFC. Alea iuţi, evident!
Sunt foarte fericită pentru că atunci când plec din Bucureşti pentru mai multe zile – tata, la 90 de ani, este cel care, asistat de mama (87), are grijă de casă, de grădină şi de pisici. Eu mă asigur că au la dispoziţie absolut tot ce le trebuie pe perioada cât lipsesc, iar tata se descurcă cu întreaga gospodărie – este responsabil şi de încredere.
Dar cel mai de admirat la tata este simţul umorului – mai ales atunci când îmi spune: „să te văd eu pe tine la vârsta mea”… ceea ce pentru unii ar fi o simplă expresie – când în realitate, acesta este planul lui pentru următorii 30 de ani (adică să mă vadă pe mine la 90) … lucru cu care tata nu glumeşte, parol!