Vieți dăruite – proiect I. Ceaușescu – de mâine, la TVR 3

Liviu Pancu: românul pasionat de teatru, mişcări culturale şi medievalism

Îl veţi cunoaşte la „Vieţi dăruite” – în 13 şi 20 martie, de la ora 15.00, la TVR 3

 

Din 13 martie, în fiecare marţi, de la ora 15.00, jurnalistul Ioan Ceauşescu de la TVR Târgu Mureş vă propune în noul său program Vieţi dăruite  să cunoaşteţi oameni care au ales să ofere celor din jur: timp, învăţături, efort, creaţii. Cu alte cuvinte: o mare parte din ceea ce înseamnă vieţile lor.

 

Iniţiatorul acestui proiect, jurnalistul Ioan Ceauşescu – în calitate de producător, realizator şi moderator al emisiunii Vieţi dăruite  declară: există în preajma noastră oameni pe care uneori nu îi băgăm în seamă, ni se par obişnuiţi, pentru simplul fapt că nu fac paradă cu realizarile lor. Într-o simplă discuţie, atât de prietenească încât reuşeşte să îi provoace la sinceritate, descoperim însă poveşti de viaţă încântătoare. Şi, mai mult, descoperim cum unii dintre ei dăruiesc semenilor o mare parte din ceea ce înseamnă vieţile lor. Acestia sunt eroii ce care îi veţi cunoaşte la Vieţi dăruite”.

Ediţiile din 13 şi 20 martie îl au ca invitat pe Liviu Pancu, actor la Teatrul Naţional din Târgu Mureş. Înregistrarea a fost realizată în spaţiul neconvenţional în care funcţionează fundaţia teatrală „Teatrul Scena” pe care a înfiinţat-o. Este vorba de unul dintre bastioanele Cetăţii Medievale din Târgu Mureş. Absolvent de UNATC la începutul anilor 90, cadru didactic la UNATC şi la Universitatea de Arte Tg. Mureş, specializat în mişcare scenică – el a adus prima activitate culturală permanentă în Cetatea Medievală. Astăzi, acest vestigiu a devenit un adevărat centru cultural în care funcţionează patru fundaţii teatrale, ateliere fotografice şi de media, spaţii expozitionale. Aici, Liviu Pancu a avut „nebunia frumoasă” (aşa cum o numeşte chiar el) să organizeze, timp de mai mulţi ani, Tabăra de Vară Teatrală.

În prima ediţie a emisiunii Vieţi dăruite, cea din 13 martie, veţi afla despre aceste evenimente organizate, despre semnificaţiile lor, despre interculturalitate (subiect important într-un oraş ca Târgu Mureş), precum şi despre învăţăturile primite de Liviu Pancu de la personalităţile care i-au marcat viaţa: Sanda Manu, Miriam Răducan, Szobi Czeh s.a.

În ediţia din 20 martie, vom afla că Liviu Pancu este şi Cavaler Templier şi discuţia se va axa pe ordine cavalereşti, festivaluri medievale şi spectacole inspirate din istorie. Ca un adevărat pasionat de medievalism, Pancu a înfiinţat la Târgu Mureş Ordinul Cavelerilor Lup, acceptat, de câţiva ani, în  Marele Ordin al Cavalerilor Templieri, ca singurul (deocamdată) ordin cavaleresc actoricesc. El a fost ani în şir directorul artistic al Festivalului Medieval de la Sighişoara şi a contribuit direct la înfiinţarea altor festivaluri medievale: Ardud, Târgu Neamţ, Suceava, pe care încearcă să le unească într-o reţea.

Un comentariu la „Vieți dăruite – proiect I. Ceaușescu – de mâine, la TVR 3

  1. Din lac în puț

    Cu cât nedrepții urce vor
    Tot mai înalt pe culmi cu-onor,

    Căderea singurei și-o sapă
    Și mai adânc în hău de groapă…

    Petre Cazangiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *