Volume din USA
de Dan Ionescu
Director al Diviziei de Ştiinţe Sociale şi Umane în cadrul şcolii Imperatore School of Sciences and Arts şi profesor vizitator la facultatea Drew University Graduate, Edward Foster a publicat, între altele poezie: The Space Between Her Bed and Clock, The Understanding, All Acts Are Simply Acts, Adrian as Song, Saturnalia, The Angelus Bell; critică literară: Catharine Maria Sedgwick, The Civilized Wilderness, Josiah Gregg and Lewis Hector Garrard, Susan and Anna Warner etc. Edward Foster a participat în calitate de invitat la festivalul Zile şi Nopţi de Literatură, organizat de Uniunea Scriitorilor din România, la Neptun (septembrie 2008).
La editura Scrisul Românesc. Fundaţia-Editura, în colecţia Orfeu, Edward Foster, poet, eseist şi critic literar american, ale cărui lucrări sunt traduse în multe limbi, a publicat volumul Febra albă. Traducerile aparţin lui Carmen Firan şi Alexandrei Carides.
Edward Foster impune contraste între vegetal şi interiorul uman-sufletesc, întărite prin conjuncţia adversativă „dar“: „Macii de pe ţărmurile asiatice încep să înflorească, / dar inima mea este grea“. Contrastul este principala modalitate de creaţie. În poemul Îmi înfăşor degetele pe încheietura mâinii tale, gestului tandru şi acaparator din titlu i se opune interogaţia finală, menită să anuleze povestea de până aici, o poveste dedusă din efecte: „Dar spune-mi adevărul, / iubirea mea: / pentru cine mă părăseşti?“.
Interesat de fatum şi morav, Edward Foster aplică ipostazele acestora la fapte istorice. Lirica sa conceptuală înglobează motive mai puţin întâlnite în lirica tradiţională, de care se apropie totuşi printr-un motiv existenţialist, somnul.
În Fiii lui îmbătrânesc, poem inspirat de cronicile turceşti, există o comparaţie subînţeleasă. Disciplina de a ucide la ordin se uită în vreme, pe când rutina de a fi călău încarcă mult gena urmaşilor, cu porniri spre crimă. Poemul are şi un moto interesant.
Pe Edward Foster nu-l putem regăsi în poezia pe care o scrie. El face artă pentru artă. Plăcerea disimulării pe care o atribuie în poemul iniţial pictorului Delacroix devine act de voinţă în finalul cărţii: „Epilog: / Dragă George Sand – / Să ne reinventăm unul pe celălalt / până în clipa morţii. / Ce altceva putem face? / Al tău în grabă, Delacroix“. Delacroix, după rândurile finale, este exponentul în pictură al unei optici de la care Foster nu abdică niciodată: a nu scrie înseamnă să pierzi fascinaţia de a localiza sursa de veghe a inspiraţiei. Jack Spicer spunea: „A Poet is a radio receiving broad casts from East Mars“ (Poetul e un radio care primeşte mesaje de pe Marte). Şi încă o dată eşti sediul nefericirii de a scrie pentru că din ce simţi în mod contemporan nu poţi reprezenta prea mult în lirică. Locuţiunea adverbială „în grabă“ topeşte în semantica ei tentaţia unui schimb de identitate, la scara istoriei, pentru mai mare audienţă la scriitorii model, precum şi definiţia subtilă a ceea ce poetul american ne-a oferit în cartea lui, un crez: când nu scrii despre sinele propriu, exprimi despre esenţa lumii, indiferent de material: culoarea sau cuvântul. Câteva secvenţe lirice sunt veritabile pasteluri: „în peisajul meu este o lebădă de aur, un mântuitor, / doamne, ca tine cu pelerine şi umbreluţe de soare“. Elementul mitologic, la fel ca detaliul religios, atrage, iar prezenţa lor anulează timpul ca dimensiune: „Degetele Nevei sunt în mare / acolo unde Petru şi-a ascuns monştrii într-o peşteră“.
Febra albă e denumirea unui poem în proză elaborat sub formă de epistolă suavă, deşi coordonatele spaţiale se reglează în tonuri dostoievskiene: „Intru şi ies din paraclis, cobor într-o criptă, / admirând perfecţiunea complicată a icoanelor (…). / În criptă sunt aliniate patru coşciuge; mă apropii de primul dintre ele. / Văd o femeie bătrână, cu falca strâmbă de parcă moartea i-a venit în durere. / Când mă uit mai aproape, văd aţa cu care i-au fost cusute buzele“.
Deşi în general, predomină o lirică ezoterică, totuşi nu lipsesc parafrazările, cu predilecţie, din partea autorului, pentru definiţii oximoronice: „despărţirea este această plăcere dulce, / rece, rostită în atac / Aşa a spus Gavin, ridiculizând / şi a plecat“.
Volumul Febra albă de Edward Foster e susţinut de o postfaţă echilibrată semnată de Carmen Firan.