https://blog.revistaderecenzii.com/

Vorbe-n dodii (II)

Da, viaţa modernă face să dispară vechi expresii româneşti, este un lucru pe care îl resimt ca pe o mare pierdere, dar mărturisesc că există însă o excepţie care mă face fericită. Mă bucur nespus când constat că încet-încet devine uitată denumirea populară extrem de răutăcioasă şi nedreaptă dată unei plante minunate: păpădia.

Oamenii privesc această plantă ca fiind o buruiană deranjantă în curtea lor, ignorând că ea are o îndelungată istorie, de secole întregi, în vindecarea și hrănirea tuturor: de la oameni şi animale, la insecte şi sol.

Plină de vitamine și substanțe nutritive – păpădia are pentru organism proprietăți anticancerigene, de detoxifiere, previne bolile cronice, echilibrează nivelului de zahăr din sânge, este un sprijin pentru rinichi, îmbunătățeşte digestia, circulația sângelui, reduce inflamațiile. Păpădia este benefică nu doar pentru oameni şi animale, dar şi pentru insecte şi albine, fiind prima plantă meliferă a primăverii.

În grădină, păpădia este un indicator al carenţei de calciu în teren – problemă pe care tot ea o elimină prin frunzele sale. În plus, păpădia repară aciditatea şi compactarea solulurilor tasate pe care le mai afânează cu rădăcinile sale. Şi ca nicio altă plantă, după ce îşi încheie misiunea de „vindecare” a terenului, păpădia dispare de la sine, aşa cum a şi apărut.

De-a lungul veacurilor, oamenii şi-au dat seama că păpădia este singura floare care atunci când este galbenă seamănă cu soarele, când arată ca o minge de puf seamănă cu luna, iar seminţele care se împrăştie sunt ca stelele.

Aşa a apărut şi legenda păpădiei care spune că „la început, Dumnezeu a trimis un înger pe pământ să întrebe toate plantele cum vor să arate. Numai păpădia nu știa ce să spună, aşa că îngerul i-a mai lăsat o zi, să se gândească… În acea zi, păpădia a dat cu ochii de Soare şi a decis că ar vrea să arate ca El. Să fie galbenă, strălucitoare și caldă ca soarele… Doar că mai târziu a văzut Luna și s-a răzgândit…Dorea să arate ca Ea: albă, rece şi mândră… Apoi păpădia a văzut stelele și îi plăcură și acelea – aşa că atunci când a venit îngerul, ea nu a ştiut ce să îi spună pentru că ar fi vrut să fie şi ca soarele, şi ca luna, şi  ca stelele… Însă Dumnezeu i-a îndeplinit dorinţa şi de atunci, păpădia este la început galbenă ca soarele, apoi albă ca luna și dacă sufli peste ea se împrăștie precum stelele”.

Ei, cât de răutăcioşi au putut fi cei care au numit o aşa minunăţie de plantă „bă..na porcului”? Şi cum să nu mă bucur că, încet-încet, viaţa modernă face să dispară, prin uitare, o asemenea nedreptate?