William Shakespeare: Romeo și Julieta. Scena sărutului, Actul I, Scena 5, interpretată de Dan Ionescu

Prima întâlnire dintre Romeo și Julieta este la balul familiei Capulet. Cei doi nu se cunosc, iar primul dialog se bazează pe alegorie.

Romeo crede că dacă Julieta acceptă să-i apuce mâna, îi va permite și sărutul, gestul al doilea chipurile! fiind nevinovat, „menit să spele păcatul“ simplei atingeri a mâinilor: „De pângărește mâna-mi sfânta-ți mână, / Să ierți acestor buze ale mele / Cari c-un sărut păcatul vor să-l spele”. Julieta consideră că: „Nu, pelerine, mâna-ți vină n-are” și este bine să se mențină la acest stadiu… de sfințenie. Ea dă un exemplu din repertoriul pelerinilor care, în ritual de salut, „în loc de sărutare, / Se-nchină și-și strâng mâinile fierbinți”, el șmecherește încearcă să își atingă scopurile: „Dar sfinți și pelerini n-au gură oare?”, ea nu cedează și este de o subtilă opinie: „Da, pentru rugăciune, pelerine!” care, prin contrastul exprimat, permite perpetuarea dialogului de tatonare, de atenuare a asperităților posibile.

Cei doi protagoniști par a fi în posesia unor trucuri ale dragostei. Astfel întrebarea lui o pune în dificultate pe Julieta, într-o asemenea măsură, încât nu anticipăm că ar mai putea exista răspunsuri de respingere a curtoaziei. Replica pe care Julieta o va rosti amână intimitatea sau apropierea mai clară: „Doar pentru rugăciune, pelerine!”.

Celor doi tineri le e teamă să-și exprime pe față sentimentele, pentru aceasta recurg la alte personaje din cultura lor, asupra cărora își distribuie tot afectul, personajele fiind o oglindă a sinelui.

„Julieta: Stau liniștiți de-a pururi sfinții, chiar / Atunci când rugăciunea o-mplinesc“ – se rostește cu trimitere la cuvântul „desperare”. Rugăciunea (rugămintea), indiferent de patosul cu care este formulată, se împlinește doar o singură dată, fără a se mai ține cont de agitația interioară care  a produs-o. Mesajul este răsplătit de sfinți, însă nu și disperarea din geneza lui. Este în același timp un îndemn la calm, deși ea bănuiește starea lui Romeo, datorită empatiei. El insistă că mijlocul de a atenua păcatul / voința de a o săruta este tocmai faptul sărutului și, ca să nu piardă prilejul mințirii (al convingerii), aflăm din didascalii, „o sărută“. E un fel de schimb, el exprimând înclinație am spune aproximativ erotică, ea, cu vocație spre cumințenie, conferindu-i iertarea pentru porniri. Romeo însuși vorbind despre un schimb – să ia sfințenia din dragostea sărutului ei –  o asigură că are încredere în cumințenia ei, că ea nicidecum nu se abate de la puritate. Dacă este să fie vreo vină, este sigur „vina gurii lui “ și o cere înapoi, perpetuând sărutul. Vinovăția apare ca o minge de ping-pong pasată de la unul la altul, ca să întrețină starea voluptății.

Romeo și Julieta sunt antrenați într-un joc al dragostei pure care nu cunoaște margine în îmbrățișări concrete.