Andreea Trandafirescu: Un dialog neobișnuit

Un Dialog Neobișnuit ●

                       ~ Volumul I ~        

   ,,Ascultă-mă în adevărul sufletului tău.
    Ascultă-mă în sentimentele inimii tale.
    Ascultă-mă în liniștea minții tale.
    Adevărul meu este în şoapta vântului,
                                       în şipotul izvorului,
                                      în bubuitul tunetului
                                      în răpăitul ploii” 
     Cartea,,CONVERSAȚII CU DUMNEZEU”


scrisă de Nale Donald Walsch debutează cu imaginea de ansamblu a unei conversații dintre autorul cărții și Dumnezeu.  
       În acea perioadă, autorul era foarte nefericit atât pe plan personal cât și pe plan profesional, simțind că viața lui este un eșec la toate nivelurile. Acesta obișnuia să îşi exprime sentimentele, scriind scrisori destinate persoanelor ce îl nemulțumeau, dar pe care nu le expedia niciodată. Vine momentul în care, în loc să adreseze scrisoarea unei persoane, se hotărăște să se ducă direct la sursă; direct la cel care credea că îl chinuie cel mai tare. S-a hotărât să îi scrie o scrisoare lui Dumnezeu. După câteva mâzgăleli şi întrebări scrise, se pregătește să pună de o parte stiloul, însă mâna îi rămâne poziționată pe hârtie, ținută parcă de o forță invizibilă.Brusc stiloul a început să se miște singur. Nu avea habar despre ce voia să scrie, dar s-a format o idee și s-a decis să o urmeze. Fără să îşi dea seama, începuse o conversație şi ideea nu este că scria pur și simplu, ci că i se dicta. Această dictare a continuat timp de trei ani. Răspunsurile la întrebările pe care le scria pe hârtie nu-i veneau niciodată până când întrebarea nu era scrisă corect, complet și până nu îşi golea capul de gânduri. Adesea, răspunsurile apăreau mai repede decât putea scrie şi trebuia să mâzgălească pentru a ține pasul. Întrebări au fost de tot soiul,iar unele răspunsuri chiar strigătoare la cer. Iată câteva întrebări şi răspunsuri ce mi-au atras atenția şi m-au făcut să accept și să apreciez conținutul acestei cărți:

 ●  Cum vorbește Dumnezeu şi cui ? 

Dumnezeu vorbește cu toată lumea. Tot timpul. Cea mai obișnuită formă prin care Dumnezeu Comunică o reprezintă sentimentul.              

                ,,Sentimentul este limbajul sufletului”

 El comunică prin gând, sentimente și experiență. Când nu reușește cu acestea, folosește cuvintele, însă cuvintele sunt mijlocul de comunicare cel mai puțin eficient, deoarece sunt pur și simplu sunete rostite ce înlocuiesc sentimente. Sunt simboluri, embleme. Nu sunt adevăr. De aceea, nu reprezintă un mijloc de comunicare preferat de Dumnezeu. Pe Dumnezeu Îl simțim, nu îl auzim. 

●  Dacă Dumnezeu există, de ce nu se arată ? 

   Ar fi imposibil, deoarece el nu are o formă sau înfățișare pe care noi să o putem înțelege. Dumnezeu este Marele Nevăzut. Dumnezeu nu se arată ca Dumnezeu în sine prin observare exterioară, ci prin experiență interioară. 

●  De ce există lumea și cu bune și cu rele? De ce nu poate fi doar binele? 

  Un lucru poate exista fără opusul lui doar în lumea absolutului. Lume în care noi nu trăim. Fiecare împrejurare este un dar și în fiecare experiență se ascunde o comoară. 

 ,,Odată a existat un suflet care știa că el este lumină. În împărăția din care venea acest suflet nu exista decât lumină.Fiecare suflet era măreț,fiecare suflet era magnific și fiecare suflet radia strălucirea luminii Mele impresionante.Și,astfel,Micul suflet despre care vorbesc era ca o lumânare în soare.În mijlocul luminii mărețe din care el era o părticică nu putea să se vadă,nici să trăiască experiența a Cine și ce era el cu Adevărat.Și astfel acest suflet tânjea continuu să se cunoască.Atât de fierbinte era această dorință , încât într-o zi  Dumnezeu I-a spus că trebuie să se separe de ceilalți şi să aducă întunericul asupra sa. Sufletul a trecut într-o altă împărăție unde a trăit experiența întunericului. Atunci singur și speriat a strigat:,, Tată! Tată! De ce m-ai părăsit?” cum de altfel  ați strigat şi voi în zilele cele negre. 
Dumnezeu nu te-a părăsit niciodată, întotdeauna este alături de tine gata să-ţi amintească cine ești tu cu adevărat, gata să te cheme acasă. 
Așadar, ,, Fii lumină, nu întuneric și nu-l blestema!”.

● Au fost oameni credincioși, foarte credincioși care au murit după ceva timp de la instalarea bolilor și nu numai. 
Cum se explică acest fapt?

Toate situațiile sunt temporare, nimic nu rămâne la fel, nimic nu este static, depinde de tine în ce fel se schimbă ceva. Exista multe situații în care moartea este de preferat. Mulți oameni așteaptă să rămână singuri ca să poată muri. Unii chiar le spun celor dragi ,, Du-te să mănânci!”, ,, Du-te să te culci!”, ,, Mă simt mai bine”. Şi apoi, când paznicii credincioși pleacă  (cei din familie), pleacă și sufletul din trupul celui păzit. Întregul corp medical este pregătit să-i țină pe oameni în viață, dar nu întotdeauna aceasta este cea mai eficientă soluție, deoarece uneori este mai bine să îi cruțăm suferința  cuiva decât să trăiască chinuit şi din obligație. Însă , pentru un medic moartea înseamnă un eșec. Pentru un prieten sau o rudă moartea înseamnă un dezastru. Doar pentru suflet moartea înseamnă o ușurare – o eliberare. Vine momentul când trebuie să renunți la trup pentru a elibera sufletul. 
 

,, Cheamă-Mă oriunde şi oricând te simți rupt de pacea care sunt eu. N-am să te părăsesc, nu pot să te părăsesc, pentru că ești creația mea. Voi fi acolo cu adevăr, cu lumină și cu dragoste.”

,, Te iubesc, Doamne! Ştii că te iubesc, nu-i așa?”

,, Ştiu că Mă iubești. Şi eu te iubesc! „

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.