Vrancea, regiunea situată la granița dintre vechile provincii românești: Moldova și Țara Românească, este leagănul unei vechi culturi și civilizații, unor mari fapte de vitejie împletite în istorie și baladă, evidențiate și conservate în texte, obiecte de artă, lăcașuri de cult religios și obiective culturale muzeistice, aflate în continuă îmbogățire.
Întreprinderea narativă a Ancăi Moldoveanu este o remarcabilă incursiune în acele domenii ale spiritului, unde rațiunea se învecinează cu misterul. Subiectul, inspirat de ghidușiile panteiste ale micului ei nepot, dobândește astfel rezonanțe care fac trimitere la structuri și teme specifice mitologiilor arhaice. Autoarea, o inteligență de sensibilitate spiritualistă, plasează această biografie a copilului Gabriel – revelat ca o ființă minunată – sub auspiciile entităților supranaturale. Asistăm la o manifestare a conștiinței de sine de o rară intensitate: Gabriel este un locutor al unei identități superioare, care se proclamă, cu o forță care nu admite contestare, drept „Copilul Soarelui”.
Mâine seară, de la ora 16.00, live, TVR Craiova vă invită la o nouă ediție a emisiunii „Literatura la Craiova”, un spațiu de reflecție și dialog dedicat universului cărții și celor care îi dau viață. Moderată de Dan Ionescu și realizată de Simona Ștefania Mușuroi, ediția din 4 decembrie 2025 propune două teme: Mitologii cotidiene și Povești de viață ale scriitorilor.
În prima parte, vom explora acele „mitologii” care se ascund în gesturile mărunte ale existenței: superstiții, ritualuri urbane, reflecții asupra unor obiecte care, fără să ne dăm seama, capătă statut simbolic. Cum se conturează aceste micro-narațiuni? Ce spun ele despre felul nostru de a trăi și de a înțelege lumea? De la bătutul în lemn până la semnificațiile sociale ale trecerii pe verde, fiecare gest deschide o fereastră spre imaginarul colectiv.
A doua parte este consacrată poveștilor de viață ale scriitorilor – acele destine uneori liniștite, alteori frământate, care modelează vocea și sensibilitatea unei opere. Ne vom întreba împreună ce anume transformă biografia unui autor într-un teren fertil pentru literatură și în ce fel se împletesc viața și ficțiunea atunci când scriitorul își așază propria experiență în pagină.
Invitații acestei ediții sunt doi reputați oameni de cultură: — Rodica Păvălan Pospai, istoric literar, o prezență erudită și pasionată, cunoscută pentru rigoarea cu care cercetează biografii, contexte și genealogii literare. — Prof. univ. dr Nicolae Panea, universitar și eseist, un fin interpret al culturii, al simbolurilor și al felului în care miturile – mari sau mici – modelează identitatea noastră cotidiană.
Împreună, cei doi invitați vor dezvălui straturile adânci care se ascund atât în viața scriitorilor, cât și în ritualurile aparent banale ale fiecăruia dintre noi.
Vă așteptăm joi, 4 decembrie 2025, pe TVR Craiova, pentru o ediție în care literatura se întâlnește cu antropologia, memoria și poezia gesturilor zilnice. Un dialog rafinat, moderat de Dan Ionescu.
A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopșorul pere și răchita micșunele; de când se băteau urșii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrățindu-se; de când se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci și nouă de oca de fier și s-arunca în slava cerului de ne aducea povești;De când se scria musca pe părete,Mai mincinos cine nu crede.
Colo-n Codrul Legănat Ce-am văzut, m-am minunat. Cum stătea la vânătoare Moșul Costea, la cătare. I-a picat o căprioară Și a tras; moartea, haina A cam secerat jivină. Lângă căprioara-stană, Iedișorul în poiană Țopăia buimac, zbierând Dulce-dulce și blând-blând, Cu ochii umezi ca o scaldă Tot ghiontea, părea că plânge Tot ghiontea în blană caldă, Botul și-a umplut de sânge Și s-a șters și-a strănutat Inima mi-a sfârtecat – Și în Codrul Legănat Ce-am văzut, m-am minunat. De când Costea apucatul, Nu l-a-nduioșat vântul… Acum flinta a lepădat-o, A gemut ca apucat Și de capra împușcată Cătinel s-apropiat. Iedulețul tremurând, A fugit, părea plângând, Și-am văzut cu-adevărat Cum moșneagu-a lăcrimat.
Am intrat în sărbătorile noastre dragi de sfârșit de an începând cu Sfântul Andrei ocrotitorul României, urmând cu Ziua Națională, Nașterea Domnului etc. Sunt zile de reflecție pentru mulți, zile de bilanț, de nostalgie și de bucurie în general. Am mai parcurs un an. Ploaie de stele, de gânduri pentru cei care consideră sănătatea drept darul cel mai de preț, pentru cei care nu mai au iluzii (au trăit opresiunea sistemului comunist dar și deziluzia legată de cel actual) și care poate își mai doresc doar atât:
Autor Nicolae Bălașa, Editura Autograf MJM, Craiova-2024
O carte serioasă scrisă pe un ton adesea glumeț, amical, cu accente de înțelepciune și observații ancestrale, pe fondul unei veșnice căutări, conștientizări și aprofundări filosofice serioase. O carte autoportret, o confesiune dar și un manifest de actualitate. Spicuiesc o serie de fraze și idei desprinse din carte: “Omul de cultură e forțat să fie cuiul în coasta sistemului social-politic cum a fost Eminescu, când statul își lasă pe drumuri oamenii de cultură, creatorii de frumos, artiștii, în genere, sau oamenii de știință, într-o zi aceștia se întorc mai rău decât un boomerang împotriva lui, a statului. Ceea ce uită politicienii e faptul că foamea, răbdarea, frica, tot ce se impune prin forță etc., e cu limită. Dincolo de limite, dezastrul. Priviți în jurul vostru, ca popor tot ce vedem este forma manifestă a forțării unor limite, este forma manifestă a unor crize sistemice”. E vreo diferență între filosofie și înțelepciune? e întrebat autorul. Răspunde cu vorbele lui Petre Țuțea. “O babă smerită în fața altarului e mai înțeleaptă decât Kant.” Vorbește de neșansa de a veni în lume între oameni lipsiți de demnitate și onoare, într-o țară lipsită de moralitate; “forțat să trăiești printre ei, te vei târî ca un nemernic, alături Marilor nemernici!”, neuitând să ne amintească “de toată lumea să asculți, dar din minți să nu-ți ieși! Sau socratic vorbind, știu că nu știu nimic”. Nu am cunoscut și sper să nu cunosc ura, ne spune autorul ce are și o meteahnă, nu poate sta departe de țară, la el acasă se simte mai îmbrăcat, are o platoșă ce “ferește de tot ce este sec și nedefinit”. O asemănare cu Mihai Șora?! Îndoielnic răspuns. Are nenumărate referiri biblice, istorice, filologice, fiind preocupat de ororile inchiziției, de sclavi și stăpâni, de conștiința de sine, de «lupta pe viață și pe moarte pentru satisfacerea trebuințelor biologice sau de prestigiu». Eliberarea «învingătorului»-o metafizică a devenirii, sau mai degrabă o mistică a omului supus, conștient de contradicțiile existente în această lume. Pacea-izvor al prestigiului și al devenirii de sine. «Profitorii, golani de cartier”, măscărici cu prestigiu iluzoriu. Alții se recuperează “prin iubirea în care nu s-a strecurat mizeria, putregaiul și tot ce poate însemna dezgust ”. Omul, dintr-un fel de disperare prelungită devine anarhic. Linia orient-occident e o linie a peșcheșului. Cuvântul dor…”impuls al ființării…parte din sensul existenței”, iar “zidirea-facere întru viață și moarte. Moartea, parte a veșnicului nou început”.
Recent, la Editura Rawex Coms, a văzut lumina tiparului numărul 48 al Revistei de cultură „Cetatea lui Bucur”, publicație ce apare sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, premiată de Uniunea Ziariștilor din România cu „Premiul Special al Juriului” și medaliată internațional „Art&Live” și „Crizantema imperială”, Japonia.