Carta a Tetis, poeme în limba spaniolă. Recenzie* de Geo Constantinescu

Carta a Tetis

Recenzie* apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 11 / 2020

Carta a Tetis (Scrisoare către Tetis), al optulea volum de versuri al profesorului și poetului, Dan Ionescu, a apărut în limba lui Cervantes, la Madrid, la Editura Éride Ediciones, în acest an. Beneficiind de traducerea lui Francisco Bran García și a Danei Oprica, poezia lui Dan Ionescu marchează trecerea cu brio a granițelor limbii române, spre universalitate.


Dan Ionescu a debutat în 1995 cu volumul Biblioteca într-o alocuțiune (Ed. Avrămeanca)
unde punea problema condiției poetului și a poeziei în societatea contemporană lui, după
trecerea de la comunismul autarhic către capitalismul sălbatic al primilor ani după Revoluție.
Volumul următor, Altceva de cunoscut (Ed. Aius, 1998), continuă interogațiile profunde
ale temei, evocând spațiul mirific al copilăriei, unde natura e la fel de proaspătă încât „Palpitația se transferă în păsări. Văzduhul dă bice norilor, a căror turmă,/ așezată pe-o îndepărtată
cetate, începe să pască/ sunete de clopotniță” (Spirala). Aici poetul întâlnește poezia norilor,
ce imită în efemeritatea formelor lor cumințenia din totdeauna a turmelor care de data
aceasta nu pot paște iarba bogată, ci „sunete de clopotniță”. Prin urmare, acolo unde ființa
sărăcește de spirit, în aglomerațiile urbane ale alienării omenescului în goana absurdă după
„valorile” materiale, în contact cu natura mirifică a Cleanovului spiritul renaște, se umple
de cântecul dintotdeauna al clopotului, deci al credinței.
Departe de ocean (Ed. Cartea Românească, 2000) conferă aceeași salvare a spiritului din
timpul și spațiul copilăriei. La un moment dat, natura fascinantă și eternă îi trezește în mod
naiv, dar profund, evocând aparent în treacăt spiritualitatea vie a lumii din care a ieșit, interogația retorică: „de cine e țesută și la ce macat/ e adăugată, la al plângerii sau al fericirii” (Subiecte despre vreme). În Vis visus sau Forța visului, poetul se întoarce la tradiția clasică a iubirii evocată de versurile lui Virgiliu sau Ovidiu, îndemnându-și contemporanii să nu se lase
furați de rătăcirile printre talazurile de nisipuri mișcătoare ale prezentului ci să se oprească
uneori și să-și trăiască cu adevărat viața:

„Prin aceste îndeletniciri, prin altele,

te dezobișnuiești să iubești.

Tu, călătorule, totuși…” (Îndemndupă Ovidiu).
Volumul apărut în limba spaniolă, Carta a Tetis (Scrisoare către Tetis), evocă tot eternitatea
naturii copilăriei și binecuvântarea și îndemnurile spre adevărata fericire, a versurilor clasice.
Elementele comune ale realității înconjurătoare îi conferă poetului prilejuri de a călători prin
mitologie (căutând-o mereu pe zeița Tetis) prin istorie, prin amintiri (cu revelarea elementelor
perene din satul natal) dar și a lumii înconjurătoare, mereu neînțelese. Astfel, în poemul
Consejo literario (Sfat pentru literatură) are în vedere complexitatea destinului său de poet,
întrucât de multe ori în actul creației

„todos los
versos estan cubiertos

por un regio velo que
muchos reconocen: epíteto.

Menos mal que mi
inquietud no se ha reflejado al final”.

Această grijă a poetului de a reflecta în poezie inefabilul ființei găsește în obiecte înconjurătoare un sprijin neașteptat:

„Un palo, con
la bombilla apagada en la punta

se asemeja
a una letra” (El retiro buscado).

La fel, micul univers ce-l înconjoară, îi conferă impulsul de a-și schimba condiția:

„¡Ven, insecto de oro,/a hacerme partícipe de tu impulsă de flotar!/ Por
un día/ daría mi condición de hombre a cambio
de tu fragilidad… (Mi vida interior es dura).
Și acum, ca și în volumele din tinerețe, ceea ce dă substanță poeziei este sentimentul de dragoste. Aici poetul se întâlnește mereu cu poezia clasică, cea care s-a nutrit din acest
sentiment și a rămas mereu la fel de tânără.
Scrie poetul în poemul Idilio:

„Una joven, rivaliza según veo, con la paloma salvaje,/ Oh, esta
vuela a cantar en un lugar adecuado, y la joven
igual,/ ¿Quién goza de la pericia de ambas en
su arrullo?”

Motive imemoriale ale poeziei lirice dintotdeauna se întrepătrund într-o expresie nouă, modernă, fericit aleasă. Trupul frumos, fremătând de viață al fecioarei cântă în ochii poetului precum gânguritul de păsări. Sunt imagini ale sinesteziei, ale sensibilității debordând de viață a poetului, expuse aluziv, tainic, într-o sintaxă insolită dar curgătoare, care-i e proprie.
Prin urmare, în limba spaniolă, poezia lui Dan Ionescu are aceeași personalitate profundă, cu nimic mai prejos de cea a marilor poeți români care și-au universalizat creația
transpunând-o cu curaj și pricepere în limba lui Cervantes. ■

2 comentarii la „Carta a Tetis, poeme în limba spaniolă. Recenzie* de Geo Constantinescu

  1. Felicitări încă o dată pentru valoroasa creație împărtășită și alltui popor!
    Puțini au curajul de a- și traduce operele de teama de a nu fi pe deplin înțeleși!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.