Nicolae Băbălău: Ursita (roman), Ed. Autograf MJM, Craiova, 2014

babalau

Nicolae Băbălău: Ursita (roman), Ed. Autograf MJM, Craiova, 2014, 340 p.

Romanul are caracter autobiografic. Perspectiva narativă este subiectivă.

Protagonistul a avut curajul să-și înfrunte destinul, nu a acceptat să ia altcineva deciziile în locul lui, așa cum facem de cele mai multe ori, pentru a avea pe cine să dăm vina în cazul unui eșec.

Este foarte important să avem pe cine să învinovățim pentru insuccesele noastre. Și apoi spunem, aparent nevinovați: aș fi făcut asta, dar nu am putut, nu a fost vina mea, eu aș fi vrut, dar elanul mi-a fost întrerupt pentru că… Și în locul punctelor de suspensie, găsim un număr infinit de motive, ca să ne explicăm în primul rând nouă înșine de ce am ratat toate șansele pe care le-am avut.
Însă personajul martor al cărții este un exemplu de perseverență, chiar mă întreb dacă aceasta a fost realitatea. A pornit practic de la nimic și a realizat foarte mult. Ar trebui să spun că a știut cum să administreze ceea ce i-a oferit destinul. Nu pot să nu mă gândesc la ce a zis Paler: Dar ce i-a oferit destinul? Aproape nimic. Dan Ionescu

Un comentariu la „Nicolae Băbălău: Ursita (roman), Ed. Autograf MJM, Craiova, 2014

  1. Mulțumesc foarte mult pentru consemnarea apariției volumului, dar și pentru succinta prezentare. Da, realitatea asa a fost. Adeseori viata adevărată…bate ursita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *