Cristian Petru Bălan, USA, Membru al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe, ARA

NuntaCuvintelorFata

„NUNTA CUVINTELOR”, O CAPODOPERĂ CARE POATE SCHIMBA IMPRESIA BRITANICILOR DESPRE VALOAREA CULTURII ROMÂNEŞTI

 de Cristian Petru Bălan, USA, Membru al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe, ARA

 În fluviul vertiginos al scrierilor româneşti  contemporane, care curge cu impetuozitate şi cu valuri spumoase spre marele ocean al literaturii universale de astăzi, în apropierea punctului de deversare al acestor creaţii literare, la un moment dat, toate iau forma unei delte virtuale de titluri atrăgătoare, alcătuită dintr-o sumedenie de branşe care pot atrage atenţia pentru valoarea şi consistenţa lor, spre deosebire de miile de firicele de apă care rămân timide şi perisabile să băltească şi să se învârtească  pe loc pănă se evaporă. În categoria celor bogate în puterea valurilor literare sclipitoare eu am distins un volum de versuri cu predominanţă esoterică, „Nunta Cuvintelor”, al cărui autor este un savant al împerecherilor fericte de idei şi cuvinte româneşti, un adevărat regizor de vocabule sonore, scriitorul craiovean Nicolae N. Negulescu, membru corespondent al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe, ARA.

Continuă să citești

Philippa Gregory : Surorile Boleyn. Recenzie, de Mirela Teodorescu

descărcare (1)

Philippa Gregory, una dintre cele mai renumite scriitoare britanice contemporane de ficţiune istorică, s-a născut în 1954, în Kenya. La vârsta de doi ani, s-a mutat în Anglia împreună cu familia. A absolvit secţia de istorie a Universităţii din Sussex şi şi-a luat doctoratul în literatura secolului XVIII la Universitatea din Edinburgh.

Continuă să citești

Alina Gherman: „Carmina Burana” şi dansActorii lui Gigi Căciuleanu, luni, la TVR 2 şi TVR HD

Carmina Burana 8
La Mulţi Ani, Gigi Căciuleanu!
 „Carmina Burana” şi dansActorii lui Gigi Căciuleanu, luni, la TVR 2 şi TVR HD
Televiziunea Română, prin Casa de Producţie TVR, a programat luni, 12 mai, în premieră la TVR 2 şi TVR HD, de la ora 20.10,„Carmina Burana”, un spectacolul de teatru coregrafic realizat de Gigi Căciuleanu. Spectacolul, preluat anul acesta de la Teatrul Naţional Târgu Mureş, este difuzat cu prilejul aniversării coregrafului şi dansatorului Gigi Căciuleanu (n. 13 mai 1947).

Continuă să citești

Crișu Dascălu: Colivia belgrădeană. Cronică, de Dan Ionescu

colivia belgradeana 2

Amprenta lui Dumnezeu

de Dan Ionescu

(Cronică apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 5 / 2014)

De când a deprins apetitul, în timpuri ale începutului de lume, ale izgonirii lui Adam și Eva din Grădina Edenului, omul a fost supus hazardului morții. Salvarea sufletului, care se face în ceruri, la vamă, în conformitate cu mărturia celui din dreapta lui Dumnezeu, este pe Terra, echivalentă artei, Vita brevis, ars longa: „primește / această felie de viață, / întinsă / pe această felie de pâine / unsă cu moarte”. Adresarea este făcută unui cititor ipotetic, precum Miron Costin, ascendent spiritual, de la care poeții au luat dragostea de a-și chema din textul pe care l-au scris, cu o voce deșteptătoare, plină de dragoste, cititorul (când acesta crede că nimeni dintre autori nu s-a gândit la el și dintr-o dată se aude apelat), de a-i înălța astfel statutul pasiv, la cel participativ, de individ capabil să culeagă rodul trudei celui care a ticluit.

Continuă să citești

Mihail Bulgakov: Ouăle fatale. Diavoliada. Recenzie, de Mirela Teodorescu

descărcare

„Nu putem rezolva probleme folosind același tip de gândire cu care au fost create.”

Albert Einstein

Mihail Afanasievici Bulgakov, născut la Kiev în 1891, fiul unui profesor de dogmatică de la Academia de Teologie din oraş, se înscrie şi termină strălucit Facultatea de Medicină a Universităţii din Kiev, practicându-şi, timp de patru ani, profesiunea cu deosebită competenţă. Stabilit definitiv la Moscova în 1921, renunţă la medicină în favoarea literaturii şi publicisticii. De o mare diversitate – foileton, schita, povestire, nuvelă, roman, farsă, dramă etc. –, scrierile sale conturează o viziune de o surprinzătoare coerenţă. Contestat adesea cu virulenţă de critica vremii – să nu uităm anii dramatici în care şi-a desfăşurat activitatea literară, 1920-1940, anul morţii sale –, a reuşit să publice prea puţin în timpul vieţii, antologicele naraţiuni fantastice Diavoliada şi Ouăle fatale, precum şi romanul Garda alba numărându-se printre excepţii. Adevarata glorie a lui Bulgakov este postumă. Pâna şi capodopera sa, Maestrul şi Margareta, la care a lucrat si dupa ce şi-a pierdut vederea, până în ultima zi a vieţii, a văzut lumina tiparului în U.R.S.S. abia în 1967, an ce marcheaza inceputul publicarii masive a operelor lui Bulgakov peste graniţă, inclusiv în România.

Continuă să citești

Alina Gherman: Vă amintim că astăzi, de la ora 19.25, TVR 2 difuzează piesa „Cum vă place” de William Shakespeare – adaptarea şi regia artistică: Olimpia Arghir (premiera tv: 1995)

Cum va place 2

Vă amintim că astăzi, de la ora 19.25, TVR 2 difuzează piesa „Cum vă place” de William Shakespeare – adaptarea şi regia artistică: Olimpia Arghir (premiera tv: 1995).

Piesa îi are în distribuţie pe: Horaţiu Mălăele, Irina Movilă, Claudiu Bleonţ, Emilia Popescu, Virgil Andriescu, Valentin Uritescu, Mircea Rusu, Ştefan Sileanu, Oana Ioachim, Adrian Titieni, George Alexandru, Mihaela Mihăescu, Răzvan Săvescu, Mihai Dinvale, Ion Roxin, Cristian Şofron, George Buznea, Valentin Teodosiu, Răzvan Roxin, Liviu Lucaci, Constantin Răşchitor, Marin Stan.

Continuă să citești