Recenzie* apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 7 / 2019

În Povești de trecere cu noi (Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2018), Adriana Teodorescu aspiră la o traversare a timpului, împlinindu-se în iubire. Din Noiembrie, lună generică de schimbare a viziunii asupra lumii – Al. Macedonski însuși începea ciclul Nopților, cu Noapte de noiembrie – , viața autoarei a luat o nouă întorsătură pentru că „am renunțat la citit scris mâncat dormit”. Motivul îl constituie adeziunea la o nouă realitate, cum și-ar dori ea să devină contextul trăit. De fapt, ea intenționează, ca un demiurg, să modifice spațiul, cu accent pe componentele eterne ale naturii – să fie acei stâlpi, invocați de Ch. Baudelaire în Corespondențe, baza noului real, iar ceea ce omul a inventat să apară la scară minimală, ca în Alice în țara minunilor: