Alfred de Vigny: Scăldătoarea unei cucoane românce

https://blog.revistaderecenzii.com/

Scăldătoarea unei cucoane românce

Şi o ţigancă fecioară, eghiptenească prăsilă,
Îngenuncheată îi ţine o oglindă de cristal;
Şi altă fecioară greacă pe cap părul îi anină,
Ţesut în subţiri cosiţe ca de horbote voal;

Şi o fecioară franceză înveleşte cu sfială
Trupul ei cel ca zăpada în prosop cusut cu fir,
Şi o româncă fecioară picioarele ei le spală
Cu lapte în vas de marmur numită de greci porfir;

Apoi tinere neveste în limpede scăldătoare,
Presurând frunze de roză, varsă şi spirturi de flori,
În care intrând cucoana se scaldă cu desfătare,
Şi privind a sale graţii se zâmbeşte uneori…

Apoi din feredeu iese sprijinită de curtence,
În crevat trufaş se culcă sub şalurile subţiri;
Şi jupâneasa bătrână începe trupul să-i frece
Cu spirturi de dânsa stoarse din crini şi din trandafiri.

Iar ca razele luminei să nu-i facă supărare,
Fetele slobod perdele de un atlas argintiu,
Şi lângă ea pun în glastre bucheturi mirositoare,
Dar cucoana când adoarme la un consul au gândit…

poezie celebră de Alfred de Vigny (1834), traducere de Constantin Stamati

Sursa: http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=76978

Paul Verlaine: După trei ani

https://blog.revistaderecenzii.com/

Am împins firava poarta-ngusta, la intrare;
Am intrat si m-am plimbat prin mica mea gradina
Ce sclipea, în zori, în blânda soarelui lumina.
Câte-o umeda scânteie-avea oricare floare.

Neschimbate-s toate. Bolta cea cu frunze rare,
Ce umbreste scaune cu-mpletitura fina,
Apa la cismea, cu susurarea-i cristalina
Si-un batrân cerând, soptit, eterna îndurare.

Trandafiri palpita ca-nainte; ca-nainte,
Crini trufasi si-nalti se leagana în adiere,
Fiecare ciocârlie-mi staruie în minte.

O revad si pe Vélleda, ce-asteapta-n tacere
Si, din haina ei de ipsos, cad bucati pe drumuri
– Albe pietricele, prin subtilele parfumuri.

Trad. de Aurel Oancea

Sursa: http://poetii-nostri.ro/paul-verlaine-dupa-trei-ani-poezie-id-5596/

Boierul și Păcală de Ioan Slavici

https://blog.revistaderecenzii.com/

Boierul şi Păcală - Basme şi poveşti pentru copii | Roli.ro

Odată, Păcală stătea la marginea unei păduri. Deodată vede o trăsură venind spre el. Repede se scoală, ia un trunchi mare de copac, și-l ridică drept în sus. În trăsură era boierul, cucoana și vizitiul, care mâna caii. Boierul, văzând pe Păcală, spuse vizitiului să oprească trăsura:

Continuă să citești

S-au născut astăzi…

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/27_martie