1839: Carol I al României (n. Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen), domnitor al Principatelor Unite (1866-1881), rege al României (1881-1914), (d. 1914)
Tu, născătoarea ginții lui Enea, Tu, zeilor ș-al oamenilor farmec, O, Venus, rod de viață, care pururi, Sub bolta cea de stele călătoare, Împoporezi câmpiile mănoase Și marea purtătoare de corăbii; Prin tine doar tot neamul de ființe Începe-se și, scos din întuneric, Prin tine vede-a soarelui lumină. Din calea ta fug nourii, zeiță, Și vânturile; iscusit, pământul În drumul tău așterne flori suave Și ție râde linul mării, ție, Scăldat în valuri de lumină, cerul Zâmbește blând ! Când zori de primăvară S-au revărsat, și roditorul zefir Descătușat începe iar să bată, Atunce zburătoarele din aer Vestesc întâi sosirea ta, zeiță, De focul tău la inimă pătrunse, Și ca turbate, vitele tot zburdă Pe pajiștile cele desfătate, Și ape repezi trec înot: robită De tine, fiecare te urmează Oriunde vrei s-o duci pe fiecare, Pe mări, pe munți, pe râurile-n clocot, Pe verzile ogoare și prin cuiburi Tu, strecurând iubirea dulce-n piepturi La toate vietățole, pe toate Le-ncingi de dor să-și veșnicească neamul. Fiindcă dar tu singură natura O cârmui, și pe țărmurii luminii Nimic nu poate-ajunge fără tine, Nici bucurie nu-i, nici desfătare, Pe tine eu acum te vreau părtașă Să-mi fii la scrisul versurilor mele, Pe care mă încerc a i le face Lui Memmius al meu despre natură, Lui Memmius, care-ai voit, zeiță, Oricând mai sus ca alții să se-nalțe, Încununat cu daruri întru toate. Deci tu cu-atâta mai vârtos, o, zee, Dă farmec veșnic graiurilor mele ! Iar trebile războiului într-asta Pe mări și pe uscaturi, pretutindeni, Tu fă-le să adoarmă liniștite ! Căci numai tu poți ajuta cu pacea Pe muritori: războaiele cumplite Le poartă Marte, zeul cel puternic În arme, care-adeseori s-aruncă La tine-n brațe, doborât de rana Cea veșnic-a iubirii: cu grumazu-i Rotund lăsat pe sânul tău, nălțându-și Spre tine ochii donici, el te soarbe Cu ochii și te jinduie pe tine;
Răsufletu-i fierbinte i s-atârnă De gura ta. Pe-acesta tu, zeițo, Cum stă culcat pe spate, înfășoară-l Cu trupul tău cel sfânt și dulci cuvinte Șoptește-i tu din gură, preamărito, Și cere-i pacea pentru Roma noastră ! Căci eu nu pot cu inima-mpăcată Să cânt natura-n zile de restriște Și nici ilustrul Memmius nu poate În vremuri ca aceste să nu vie În ajutorul tuturor.
A doua zi, greaca se sculă foarte dimineață și își făcu toaleta cu îngrijire mult mai mare decât în celelalte zile; după aceea ea chemă pe țigancă și-i porunci să aducă două cafele, două dulcețe, un ciubuc și o narghelea. Chemă apoi pe Păturică și, după ce rămase cu dânsul, îi făcu semn să șadă lângă dânsa pe sofa.
1927: Din cauza „obscenității” din piesa Sex, actița Mae West este condamnată la 10 zile de închisoare în New York. După opt zile, va fi eliberată pentru bună purtare.
„Colosul răpus”- un reportaj despre dispariţia combinatului siderurgic de la Hunedoara
Uriașele lui furnale au dispărut ca într-o magie, ca și când nu ar fi existat vreodată. Duminică, 18 aprilie, în premieră, la TVR 1, „Dosar România” prezintă dispariția unuia dintre cele mai mari combinate siderurgice din România.
Două săptămâni în urma acelor descrise în capitolul precedent, într-o noapte răcoroasă de primăvară, postelnicul Andronache ieșea de la amoreza sa cu ciubucul aprins și cu sluga după dânsul, care ținea într-o mână o chisea de șal plină cu tutun, iar în cealaltă o pereche de papuci galbeni. Trăsăturile feței postelnicului, deși puțin cam descompuse, arătau acum o mulțumire pașnică și lipsită de grijile ce muncise pe bietul fanariot cu vreo câtva timp mai înainte.
