Take, Ianke și Cadâr de Victor Ion Popa. Actul I

https://blog.revistaderecenzii.com/

Take, Ianke si Cadir. Muscata din fereastra - Victor Ion Popa

Personajele

CADÂR IANKE

TAKE

ILIE

IONEL

ANA

SAFTA

DOI COPII

ACTUL I

Vezi înaintea ochilor un șir de case că și cum le-ai privi din stradă. Sunt acolo trei prăvălii modeste, de târgușor provincial, întâia este a lui Take, a două este a lui Ianke și cea din urmă și micuță, de tot a lui Cadâr. Casa lui Take și a lui Ianke sunt construite absolut la fel, numai că sunt cu totul altfel zugrăvite. De pildă, zidurile casei lui Take sunt roșii, iar tabla de pe acoperiș albă, pe când casa lui Ianke are zidurile albastre și tabla de pe acoperiș roșie. Firma lui Take, pe care-i scris doar: „La Take”, e neagră, cu litere galbene, iar a lui Ianke e galbenă cu litere negre. Căsuța micuță a lui Cadâr și firma lui au luat de la fiecare câte o culoare. Așa, de pildă, zidurile sunt roșii, tabla neagră, firma galbenă cu litere albe. Take și Ianke țin mărfuri la fel, coloniale, un pic de fierărie și mărunțișuri de marchitănie. Numai Cadâr are specialitatea nației lui: cafea, rahat și tot felul de dulciuri. E vreme de vară. Toate cele trei prăvălii au perdele în față, cât ține micul trotuar provincial – firește, și ele deosebit colorate. E cald și zăpușeală. Ghicești apropierea serii – dar văpaia nămezii s-a prelungit până aici. Poate să fie ora cinci. Ulița e pustie și nu se aude decât foarte departe – undeva – cântecul trist al unei flașnete. Toți trei negustorii, ușor și comod îmbrăcați de vară, dormitează pe scaune înadins puse în față, fiecare la prăvălia lui.

Scena 1[modifică]

TAKE, IANKE și CADÂR

TAKE (somnoros și lehămesit de căldură, își șterge nădușeala oftând): Ooof, cald e!

IANKE: Și ce-mi spui asta mie?

TAKE: Dar cui să i-o spui?

IANKE: Ce mă interesează pe mine că ți-i cald? Dacă-i cald, du-te în casă și te răcorește! Ce? Eu pot să te răcoresc?

TAKE: Dar ce, te-am rugat eu să mă răcorești? Lasă-mă-n plata Domnului!

IANKE: Ei poftim! Acum eu nu-l las!

TAKE: Mă rog, ție nu ți-i lene să vorbești așa?

IANKE: Și ce te privește pe tine dacă mi-i lene sau nu mi-i lene?

TAKE: Dacă ți-ar fi lene ai dormi.

(Pauză; se aude caterinca.)

IANKE: Uuf! Mare căldură! Așa o căldură n-am avut toată vara!

TAKE: Și acum ce-mi spui mie asta?

IANKE: Dar ce, ție-ți spui?

TAKE: Atunci cu cine vorbești?

IANKE: Ce te privește pe tine cu cine vorbesc? Vorbeam cu Dumnezeu!

(Iarăși pauză și iarăși se aude caterinca tare.)

TAKE: Ia te uită, pe căldura asta, lui îi arde de cântat.

IANKE: Ei și ce parcă el cântă? Cântă mașina.

TAKE: Da, dar el dă din mână.

IANKE: Ce ești dobitoc? El dă din mână încet și mașina cântă tare. (Iar mică pauză. Cadâr sforăie.) Nu sforăi că nu pot să dorm.

TAKE: Nu sforăi eu. Turcu sforăie.

IANKE: Spune-i să tacă.

TAKE: Nu pot, că-l trezesc.

IANKE: Da, dar el de ce mă trezește pe mine? Ei, Cadâr! Acuși îi dau în cap cu un calup de săpun! Cadâr! Ce-ai luat-o așa turcește? Cadâr! Aista-i surd de tot când doarme. Du-te de-l trezește!

TAKE: Nu mă mișc de-aici nici mort.

IANKE: Dar ce, crezi că eu mă mișc? Mai bine stric un calup de săpun. I-auzi domnule cum sforăie! Aista nu mai este turc, aista-i curat harmăsar persan! Cadâr!

(Ia o bucată de săpun și o zvârle în Cadâr. Cadâr, lovit, crapă un ochi, murmură ceva neînțeles, se răsucește puțin în scaun, apoi se așează zdravăn și adoarme iar. Nu mai sforăie.)

IANKE: Ei așa! Dai un ban, dar face!

(Cadâr începe să sforăie iar.)

TAKE (râde): Mai zvârle un calup.

IANKE: Dar ce, crezi că eu am fabrică de săpun? Spune-i că i-a venit un mușteriu, că pe mine nu mă crede.

TAKE: Fă-te repede că dormi, că vine baba Safta să cumpere ceva!

IANKE: Și ce-mi pasă mie? Ea nu cumpără de la ovrei. Fă-te tu că dormi. (Dar și el închide ochii.)

Scena 2[modifică]

TAKE, IANKE, CADÂR, și BABA SAFTA

BABA SAFTA (se duce la Take): Dom’ Take! Un calup de săpun!

TAKE: N-am săpun bun, babă. S-a stricat. Cere-i lui Ianke.

BABA SAFTA: Ooor! Păcatelor! Dom’ Ianke, ia dă-mi un calup de săpun!

IANKE: Săpun? De unde am eu săpun? N-am deloc! Ia de la Take că el are!

BABA SAFTA: Are, da spune că nu-i bun!

IANKE: Parcă se pricepe el la săpun?

BABA SAFTA: Dom Take, auzi că jupânul n-are.

TAKE: Are, nu te uita în gura lui.

BABA SAFTA: Ei, Doamne, jupâne, zău dă-mi un calup de săpun!

IANKE: Se poate așa o creștină că dumneata să cumpere de la un ovrei că mine? Ia de la Take, că ți-l dă mai ieftin!

TAKE: Uite, babă, ia bucata ceea de jos! Ți-o dau ieftin!

BABA SAFTA: Apoi vezi că nu-i rău? Dar cu cât?

TAKE: Da cât vrei! Cinci lei! Poftim!

BABA SAFTA: Ei, îi murdară, nu se poate, maică! Trei lei!

TAKE: Trei! (Ia banii. Baba pleacă.)

IANKE: Dă zece lei încoace.

TAKE: Pe ce?

IANKE: Pe bucata de săpun. Dar ce am vândut-o eu?

TAKE: De ce-ai zvârlit-o?

IANKE: Ce te privește pe tine ce fac eu cu marfa mea? O așez unde-mi place! Dă zece lei!

TAKE: Nu dau nimic!

IANKE: Ei dă-mi atunci un calup de săpun de la tine.

TAKE: Și eu ce câștig?

IANKE: Ia nu fi măgar! N-ai câștigat cincizeci de bani? Dă-mi un calup de săpun!

TAKE: Vino de ia.

IANKE: Dacă nu dai imediat, te pun la dobândă!

TAKE (zvârle banii): Na, domnule, ia-ți-i toți! Trei lei.

IANKE: Poftim restul! (și-i zvârle și el jos niște gologani.) Cinzeci de bani, câștigul tău!

TAKE: Dar ce, am vândut săpunul meu că să câștig?

IANKE: Dar ce, eu l-am vândut că să câștig? Tu l-ai vândut, tu să-ți iei câștigul!

TAKE: Bine, l-am luat.

IANKE: Să-i porți sănătos, dar, fiindcă tot te-ai sculat, da-i încoace și pe ai mei.

TAKE: A, asta era? Scoală-te tu și-i ia?

IANKE: Nu pot!

TAKE: Nici eu nu pot! Mai dai cincizeci de bani?

IANKE: Nu pot, că pierd!

TAKE: Bine, altfel nu ți-i dau!

IANKE: Așa? Dă înapoi cincizeci de bani!

TAKE: Acu nu mai dau! Gata!

IANKE: Mă, dă înapoi!

TAKE: Nu dau.

IANKE: Serios vorbești?

TAKE: Foarte serios!

IANKE: Ai luat tu pomană de la un ovrei că mine?

TAKE: Am luat!

IANKE: Ptiu, păcătosule! (Pauza.)

TAKE: Na banii, mă! (și-i zvârle jos.) Ia-i! N-auzi!

IANKE: Dorm!

TAKE: Îi lași așa în mijlocul drumului?

IANKE: Ce te privește pe tine unde-mi fac eu casa de economie? Lasă-i acolo, că poate-s buni de sămânță. (Cadâr iar începe să sforăie.) Pii! Iar a început! Turcii ăștia ne-au necăjit totdeauna pe noi, săracii români! Iar zvârl un calup! Mă, tu ai rezervă, că dacă mai sforăie mult trebuie să deschid o fabrică!

TAKE: Am, dar l-am scumpit!

IANKE: Dă-te dracului, n-ai câștigat destul la el? Nu mai vând săpun și gata! Să nu se mai spele mahalaua atât de mult, că nu-i sănătos! Cadâr!? (Zvârle săpunul)

TAKE: Ce-ai făcut?

IANKE: Eu n-am făcut nimic, săpunul a făcut! Așa un săpun prost! Eu îl trimit la Cadâr și el nimerește în zid!

TAKE: A dat jos zugrăveala?

IANKE: Să știi că-i semn de ploaie. Așa un săpun bun, numai cât l-am zvârlit și a mirosit a ploaie a și spălat vopseaua! Ăsta-i săpun patent! Am sa-l vând mai scump de-aci încolo, că să-mi scot vopsitul casei.

TAKE: Apoi, fără glumă, ar cam trebui să ni le vopsim!

IANKE: Treaba ta, dacă vrei să vopsești, vopsește! Ce, eu am să ți-o vopsesc?

TAKE: Bine. Atunci trimit vorbă lui Stanică să vie și pun la vopsit.

IANKE: Zău? Așa crezi tu? Și eu ce fac?

TAKE: Treaba ta.

IANKE: Păi n-a fost vorba să așteptăm să vie copiii? Să-i întrebăm cum vor ei? Așa o vorbă ai tu?

TAKE: Da, dar băiatul meu a venit.

IANKE: Dar ce mă privește pe mine băiatul tău? Pe mine mă privește fata mea, și ea n-a venit. Dacă fata vrea o culoare și băiatul tău vrea tot culoarea aceea?

TAKE: Bine, mă, înțeleg, dar cât am să stau cu cu casa necurățată?

IANKE: De unde vrei să știu eu?

TAKE: Dacă nu știi tu când vine fata vrei să știu eu?

IANKE: Dar ce te-am obligat eu să știi? Parca tu ai știut când vine băiatul. N-ai știut! Am zis eu ceva? N-am zis.

TAKE: Da, dar a venit. Fiica ta văd că nu dă nici un semn. Mai vine ori nu mai vine.

IANKE: Ei, o să vie dacă vrea și dacă n-o să vrea n-o să vie și gata!… așa o cultură mare cum învață ea poate că nu-i dă voie să vie.

TAKE: Ei na! Că băiatu-meu nu învață tot la Academia comercială.

IANKE: Da, dar ce, el e femeie?…

TAKE: Păi școala e totuna și pentru băieți, și pentru fete!

IANKE: Ce vorbești? Și le ia și la armată?

TAKE: Ia lasă-mă în pace. Eu vorbesc serios și ție îți arde de glumă.

IANKE: Păi bine, dobitocule, cine a știut vreodată în lumea asta, ce-i în capul unei femei? Și dacă nu știe de ea, când vine, nici Ionel al tău care, a văzut-o acum trei zile, de unde vrei să știu eu, care n-am văzut-o de doi ani! Lasă să fie ea sănătoasă, acolo!… Ce are să folosească dacă are să vie la un ovrei bătrân că mine? Eu bani să trimit. Dacă trimit bani, gata! E! dacă ar mai trăi maica-sa, ar mai fi o frumusețe – dar așa? Parcă tu ce folos ai că ți-a venit băiatul? Îl vezi? Nu-l vezi! El umblă, se plimbă și cere bani! Ce nevoie e să facă asta aici? Poate s-o facă și la București, că tot atât costă! Ba aici costă mai scump, că vrea să sperie târgul. Tu nu-l vezi pe Ionel cu așa o eleganță? Parca n-ar fi băiatul lui Take din Podeni, parc-ar fi băiatul prefectului!

TAKE: Lasă să fie dacă-i da mâna lui tată-său!

IANKE: Zic eu ceva? Lasă să fie că-i tânăr! Dar ce folos ai tu de asta?

TAKE: Am să mă mândresc că am cogeamite flăcău, voinic și deștept!

IANKE: Iote, iote. Că nu ești tu chiar așa de prost, dar tot negustor prost ești! Tu nu știi să lauzi decât marfa care n-o ai de vânzare!

TAKE: Dar ce vrei să spui că nu-i marfa bună?

IANKE: Zice cineva ceva? Bună… chiar mă mir că a ieșit așa o marfă dintr-unul ca tine.

TAKE: Nu mai spune! D-apoi bine, măi, nu-ți aduci aminte cum eram când am deschis noi prăvăliile aici?

IANKE: Ce vorbești? Erai un pârlit de negustor și asta-i tot. Ce te pui tu alături cu așa o floare de băiat ca Ionel.

TAKE: Pârlit de negustor, ai? Apoi, ai avut tu noroc că eram noi prieteni, că-ți arătam eu ție…

IANKE: Ei, și ce era să arăți? Ai mai spus tu de multe ori așa o prostie… Ei și ce folos aveai tu dacă mi-ai fi pus acolo câteva coarne? Eu tot cu nevasta frumoasă rămâneam. Mai bine te-ai gândi că nevasta-ta, geloasă cum era, se întoarce în groapă de câte ori te aude că zici așa o prostie… și de-atâtea ori o zici, că trebuie să fi ajuns săraca ventilator!

Scena 3[modifică]

TAKE, IANKE, CADÂR dormind și ILIE

ILIE: Ce vorbești? Cine a ajuns ventilator?

IANKE: Ho! Nu te speria că nu-ți face concurență.

ILIE: Ce poftesc? Poftesc un calup de săpun!

IANKE: Ce vorbești? Și ce să faci cu el?

ILIE: Ce te sperii așa? Crezi că am să mă spânzur?

IANKE: Și dacă ai să te spânzuri, crezi că eu pierd ceva?

ILIE: Și chiar dacă am să mă spânzur, ce te-ai speriat așa?

IANKE: Eu am crezut că vrei să te speli!

ILIE: Cu așa un nebun nici nu poți vorbi serios. Mă rog îmi dai săpun, ori nu-mi dai?

IANKE: Săpun? Vrei săpun? N-am săpun! Cumpără de la Take.

TAKE: Al meu nu-i bun!

IANKE: Ce vorbești prostii! Cumpără de la el, Ițic, ascultă ce-ți spun eu! Are așa un săpun fain! Poți să spui că poate să dea pe obraz cu el, ca și cu o cremă!

TAKE: Dă-i, mă, săpun omului!

IANKE: De ce ești dobitoc, mîi Take! Așa să aibă el bine dacă a venit pentru săpun. Pentru că nu știu ce caută el? Ei, n-a venit! Auzi? N-a venit!

ILIE: Ei și dacă n-a venit? Ce țipi așa? N-are decât să nu vie!

TAKE: Cine să vie?

ILIE: E nebun! El crede că eu vreau să văd dacă a venit fiică-sa! Ei, n-a venit, foarte bine.

IANKE: Ia, te poftesc! Cum foarte bine? Foarte rău!

ILIE: Ei na, foarte rău! Acum ești mulțumit? Și mă rog de ce te superi dacă mă interesez. Ce, n-am voie? Ce, n-am băiat de însurat?

TAKE: A, pentru Ștrul?

IANKE: Ai înțeles acum? Pentru Ștrul. Așa unul ca el se cheamă băiat de însurat cu fata mea! Mă rog, fata mea a învățat Academia, poți să spui tu ce cultură l-ai învățat?

ILIE: L-am învățat eu așa o cultură cum n-a învățat fata ta! Câștigă la un vagon de grâu cât câștiga Cristescu la cinci procese! Ce cultură mai vrei?

IANKE: Dobitocule! Asta-i cultură? Să se învețe întâi să umble cu săpunul și pe urma să vorbească de cultură. Tu nu vezi că n-a purtat guler în viață? Așa o cultură fără guler, să te speli pe cap cu ea! Ei, și la urma urmei, n-am săpun și du-te dracului și lasă-mă în pace!

ILIE: Ce te enervezi? Ce te enervezi degeaba? Nu se poate să vorbească liniștiți de-o afacere doi ovrei că noi?

IANKE: Ovrei? Cine-s ovrei?

ILIE: Eu și cu tine, cine vrei să fie?

IANKE: Tu ovrei? Uite-te la el! Ovrei tu? Tu nu ești ovrei – tu ești un jidan scârbos, du-te dracului!

ILIE: Ei ho! Și vorbește mai încet că mă duc! Ce țipi așa? Ai să aduni toată mahalaua! Va să zică n-ai săpun?

IANKE: N-am! Poate că am s-aduc la toamnă și peste iarnă ai să te speli de câte ori vrei.

ILIE: E nebun! Ce să mai vorbesc degeaba cu el? Bună ziua. (Iese.)

Scena 4[modifică]

TAKE,IANKE, CADÂR dormind

TAKE: Și ce te superi și tu de pomana dracului?

IANKE: Dar cum să nu mă supăr? Mai întâi că n-am să vărs eu apă de doi lei că să câștig cincizeci de bani. Și pe urmă, mă rog, ce crede el? Dacă Ștrul și-a pus patru dinți de aur în față am să cad în genunchi în fața lui? Auzi, cine vorbește de cultură: Ițic Tinichigiu, care s-a lăsat de meserie, fiindcă a fost odată amețit și-a căzut de pe casă și și-a frânt un ciolan. Acu, de când vinde cereale, vorbește de cultură și vrea să-i dau fata lui Ștrul.

TAKE: Ei, nu i-o da și gata. Ce atâta supărare?

IANKE: Așa? Ce atâta supărare? Apoi tu ești mai dobitoc ca el.

TAKE: De ce?

IANKE: Să nu umble acu după fete subțiri, fiindcă a câștigat la cereale! S-o ia măgarul pe fetița lui Leibovici Pascani, c-a lăsat-o cu copil. Dacă-i ovrei, să fie ovrei cinstit și să se ție de copilul lui.

TAKE: A, așa? Apoi asta nu știam!

IANKE: Apoi tu ce știi? Și-i așa un copil frumos săracul și râde și dă din mânuțe și nu-i dă păcătosul nici bani de-o rochiță. Decât așa un om cu așa o inima, nu-i nici ovrei, nici creștin, nici turc – e câine.

Scena 5[modifică]

TAKE, IANKE, CADÂR dormind și IONEL

TAKE: Unde-ni fost, flăcăule?

IONEL: Din dos, pe bancă. M-am uitat la tren!

IANKE: Frumos, nu? Așa o frumusețe când trece trenul! Te apucă așa un chef să te faci milionar!

IONEL: Da, asta-i adevărat! Dar eu am chef totdeauna să fiu milionar, nu numai când vad trenul! Dumneata nu?

IANKE: Ce să mai vorbim degeaba? Când ești catâr, ai fi foarte fericit să fii cal. Greu să te gândești s-ajungi aeroplan! Eu și cu tată-tău ne uităm după tren și oftăm! Tu te plimbi cu el. Nu-i totuna!

IONEL: Asta așa-i, capra sare masa, iada sare casa.

IANKE: Da, dar tu vrei să sară capra peste casă. Atunci ce se vede iada: aeroplan! Tocmai ce spun și eu!

IONEL: Tată, ia du-te de te îmbracă.

TAKE: Dar ce, nu-s îmbrăcat!

IONEL: Ești tu, dar nu-mi place cum ești îmbrăcat.. Ai haine berechet, poți să umbli mai curat. Când trăia mama umblai altfel.

IANKE: Aha! Bine faci, bine faci! Adă-i aminte! Face o concurență teribila lui Matei care cerșește pe podul pescăriei!

TAKE: Ia lasă-mă în pace, mă, că nici tu nu umbli mai curat!

IANKE: Pai de ce să umblu curat? Dar așteaptă tu să vie fata și să vezi curățenie. Ce, vrei să-i fie rușine cu un tată că mine?

TAKE: Dar ce tu crezi că lui fiu-meu îi e rușine cu un tată că mine?

IANKE: Păi cum să nu-i fie rușine! Uită-te la așa o floare de flăcău, și uită-te la tine. Parcă ești adunat de la gunoi.

IONEL: Vorba lungă, tată. Hai. du-te și te îmbracă!

TAKE: Ia te uită cum poruncește! Asta încuie, tu m-ai făcut pe mine, ori eu te-am făcut pe tine?

IONEL: Asta a fost odată! Acuma, gata, suntem făcuți amândoi!

TAKE: Uite, uite!

IANKE: Bravo, bravo!

IONEL: Hai, că te rog eu. Am motivele mele să te rog.

TAKE: Ei, așa da! Asta-i altceva! Că ai dreptate, îs cam ponosiți pantalonii ăștia! Mă gândeam și eu să-i schimb.

IONEL: Tot să schimbi.Te îmbraci de sus și până jos.

TAKE: Nu se ponte să știu și eu de ce?

IONEL: Am credit ori n-am?

TAKE: Ai, ai!

Scena 6[modifică]

TAKE, IANKE, CADÂR dormind, IONEL și BABA SAFTA

IANKE: Pii! Uite baba Safta! Să vezi că tot săpun vrea. Eu dorm. Să nu mă mai trezești, ticălosule, că te ia mama dracului!

BABA SAFTA: Dom’ Take, stafide ai?

TAKE: Am, o sută douăzeci și opt kilogramul!

BABA SAFTA: Scumpe foc maică, nu pot să dau atâtea parale pentru o pustie de colivă.

TAKE: Nu pot mai ieftin babă, încearcă și dumneata alături.

BABA SAFTA: Jupâne! (îl zgâlțâie.) Jupâne!

IANKE: Ce vrei? Iar săpun? N-am săpun!

BABA SAFTA: Nu, stafide!

IANKE: Ihî! Cât?

BABA SAFTA: O jumătate de kilogram pentru o colivă!

IANKE: Ce vorbești? Îți faci coliva de pe acu?

BABA SAFTA: Eh! Pomană, maică, pomană.

IANKE: Dar eu nu dau de pomană.

BABA SAFTA: Știu, maică, dar poate lași mai ieftin.

IANKE: Mai ieftin! Decât cine mai ieftin?

BABA SAFTA: Ia, decât dom’ Take aista. Tare s-a mai scumpit și el. Parcă n-ar fi suflet de creștin.

IANKE: Bine c-am ajuns eu! Ce te făceai dumneata altfel? Ei, și cât ți-a cerut Take?

BABA SAFTA: O sută douăzeci de lei maică – avere!

IANKE: O sută douăzeci de lei? Ce vorbești? Așa de ieftin? De unde a scos el așa un preț? Să știi că sunt false. Eu nu pot să le dau fără o suta patruzeci.

BABA SAFTA: Ei hai o sută douăzeci! Că nu vreau să mă mai întorc la el.

IANKE: Așa să am eu bine dacă pot mai jos de o sută optzeci.

BABA SAFTA: N-am făcut nici o treabă… Dar turcu de ce nu ține stafide?

IANKE: Întreabă-l pe el.

BABA SAFTA: El dă ieftin, săracul, îi bun suflet de creștin.

IANKE: Ce să-i faci? Dacă Dumnezeu n-a vrut să ne facă turci pe toți!

BABA SAFTA: Da bomboane n-ai, maică?

IANKE: Asta ține numai Cadâr. Așa e învoiala noastră. Ce ține el, nu ținem noi.

BABA SAFTA: Așa?

IANKE: Păi ce, n-are drept să trăiască? Din ce să trăiască?

BABA SAFTA: Apoi, cumpăr de la el… Bună ziua, maică!

(Și baba trece la Take în prăvălie.)

IANKE: Buna ziua! (Iese în prag și șade iar pe scaun.)

IONEL (intră în prăvălie după babă): Stafide? Tată, cât dai stafidele?

TAKE (de dincolo): O sută douăzeci și opt, tată.

BABA SAFTA (încet lui Ionel): Mai ieftin nu se poate, maică?

IONEL: Nu dă voie stăpânul. Dar hai să-ți mai las eu de la mine opt lei.

BABA SAFTA: Așa, maică, așa. Să trăiești! Dar bomboane n-aveți?

IONEL: Tată, bomboane n-ai?

TAKE (de dincolo): La Cadâr!

BABA SAFTA: Ooof! Că greu e când trebuie să târguiești de la străini!… Bomboane! (Iese, îl scoală pe Cadâr.)

IANKE: I-ai lăsat mai ieftin?

IONEL: Eh! Câțiva lei!

IANKE: Prost, prost, foarte prost! Mâine vine să ceară pe degeaba. Hai să zic să fii cinstit și să nu dai lipsă la cântar. Dar inima bună la negustorie…

IONEL: Știu, dar dumneata de ce n-ai vrut să-i vinzi? Știu că ai aceleași prețuri ca tata, nu?

IANKE: Ce? Facem aici hoție de clienți, pentru un fleac de cinci parale? În mahalaua asta n-avem prăvălie decât noi doi. De la el cumpără creștinii și de la mine ovreii. Cine nu-i nici creștin, nici ovrei, cearcă pe unde poate, ca zgârcita asta de babă ori scârbosul cela de Ițic. Pe așa niște clienți poți să-i dai dracului,că nici noi nu sărăcim, nici dracul nu câștigă.

Scena 7[modifică]

IANKE, IONEL, ANA

ANA (se oprește, zâmbind la Ionel, apoi la Ianke): Papa!

IANKE (înlemnit): Ce vorbești? Așa o surpriză… așa o surpriză… Ei, asta zău că se poate să-i zici o surpriză… (e așa de emoționat, că nu poate să mai vorbească. )

ANA: Ei! Papa… și nu mă săruți?

IANKE: Să te sărut? Cum să te sărut! Mi-i și rușine să te sărut, așa prost îmbrăcat cum sunt… așa o cucoană ca tine… mă duc să mă îmbrac… că să am curaj…

ANA: Ei haide, lasă! Acu te iert! Te îmbraci după aceea… Hai, sărută-mă…

IANKE: Unde-i maică-ta să te vadă…

ANA (înduioșată): Papa!

IANKE (lui Ionel): Mă rog,sunt eu așa un dobitoc, sau e frumoasa de-a binelea?

IONEL: Îi frumoasă de-a binelea, nene Ianke.

ANA: Vai, Ionel! Înțeleg să-mi facă tata complimente, că nu m-a văzut de doi ani, dar tu…

IANKE: Ce vorbești? Ce complimente! Astea nu-s complimente… ești așa de frumoasa… ești mai frumoasă decât era maică-ta când eram eu logodit cu ea…

ANA (înduioșată): Papa!

IANKE: Frumoasă! Și ea era așa de frumoasă. Nu era alta mai frumoasă că ea… și-așa un copil am eu?.. O fată așa frumoasă… Spune! Tu ești a mea? A mea? Chiar a mea? Un ovrei bătrân și urât ca mine are o fată așa de frumoasă? Un biet negustor, care vinde măsline într-o mahala, a făcut așa o frumusețe… așa o comoară?

ANA (înduioșată la culme): Papa!

IANKE: Așa o comoară? Apoi atunci ce milionar? Gata! Capra s-a făcut aeroplan. Aeroplan s-a făcut! (și plânge și râde și-i săruta mâinile, stând istovit pe scaun.)

ANA (mângâindu-l): Ce-i asta? (Lui Ionel.) Ce înseamnă asta?

IONEL: Vorbisem noi ceva, înainte…

IANKE: Ei, așa o bucurie face s-o împart și la alții… Hai, hai, să te vadă și păcătosul cela de Take, și Cadâr…

IONEL: Tata vine imediat.

ANA: Și ce mai face moș Cadâr?

IANKE: Ce să facă, doarme! Ce grijă are el?

ANA: Tot nu s-a însurat?

IANKE: Așa un păcătos să se însoare? Dar să nu-i zici de asta nimic – că asta-i mare durere la inima lui.

(Ana s-a oprit în fața prăvăliei lui Cadâr și bate în geam.)

Scena 8[modifică]

IANKE, IONEL, ANA și CADÂR

CADÂR (iese în prag, o recunoaște, și uluit și duios): Fru-mooos estem! Ca un trandafir de la Eyub frumos estem! Frumos! Ana-Aniki înapoi venit! Dai voie Cadâr sărutam… (O sărută printre lacrimi.) Ana-Aniki!

ANA: Ana-Aniki a ta, moș Cadâr. I-a fost dor de tine… N-ai uitat-o, spune?

CADÂR: Uitat? Ana-Aniki în inima, în casa ținut, cum ținut Coran. Asta fata, Ianke bre, tu făcut? Asta fata așa frumos? Halal bre! Asta soare în casa estem – asta soare la inima bătrâna estem… numai Cadâr singur estem… (și plânge.)

ANA: Moș Cadâr! Ai să mă faci să plâng.

CADÂR: Asta mâna lui Allah! Asta comoara de la Allah! Ana-Aniki… iubeștem puțin moș Cadâr bătrân… viața râdem puțin…

ANA: Dar te iubesc, moș Cadâr, te iubesc mult… Apoi de ce crezi că am venit eu aici? Hai? Să-mi dai coșulețul meu cu bomboane… Unde-i coșulețul meu cu bomboane?

CADÂR: Bomboane de la inima dam… de la Allah! Ana-Aniki… iubeștem puțin moș Cadâr, suflet dam… Tot suflet dam Cadâr la Ana-Aniki… așa micuț plecat, așa frumos întors… Când Ana-Aniki la Cadâr venim, Allah venim în casa (o sărută), mereu Cadâr când singur estem… Halal, Ianke bre! La Allah al tău când mergem putem lui spune: Ianke urât fost, sărac fost, dar vrednic la Allah fost, frumusețe de la Allah pe pământ adus… cântec de la Allah pe pământ cântat… Halal, Ianke, bre!… în gradina lui Allah, bun grădinar fost!

Scena 9[modifică]

IONEL, IANKE, ANA, CADÂR și TAKE

TAKE: Hahaaa! Halal mă Ianke, asta nu e fata ta, cum nu-i a mea.

IANKE (lui Ionel): Ce ți-am spus eu? (Lui Take.) Și eu am zis tot așa! Nici eu nu cred deloc, dar ce dracu să facem numai noi amândoi când toți ceilalți zic că-i a mea?

TAKE: Mă fato, mă, dar frumoasă te-ai făcut! Ptiu!

ANA: Ce să fac, nene Take, am crescut; era și vremea.

TAKE: Ce se face acuma păcătosul aista de tată-tău cu tine?

IANKE: Știu eu ce să fac? Dacă n-am putut să am o fată slută, mă mulțumesc și cu una frumoasă! Nu știi tu: când n-ai pâine mănânci cozonac… Nenorocire, ce vrei? Acu trebuie să-mi tocmesc toți jandarmii din târg, să-mi păzească casa, ca pe Banca Națională…

ANA: Lasă, că se păzește singură, papa!

IANKE: Ce, ești safe? Ca o casă de bani?

ANA: Întocmai!

IANKE: Ei, bun! Atunci m-ai scăpat de-o cheltuială și de-o grijă! Dar eu tot zic să fac niște obloane mai tari! Poate că tot nu ești așa de „safe”!

IONEL: Nu, nu, e foarte „safe”.

IANKE: Ce vorbești, ai încercat? Ei bun! Atunci pot să las casa așa cum este!

ANA: Las-o așa, numai s-o vopsești.

IANKE (lui Take): Ei poftim, nu ți-am spus?

TAKE: Ba eu ți-am spus – nu tu. Hai să-i întrebăm acum că-s amândoi veniți. A rămas vorbă să le vopsim după gustul vostru.

ANA: Albă, papa.

IONEL: Albă.

IANKE: Amândouă la fel de albe?

IONEL: Exact! Practic, curat.

ANA: …vesel și frumos!

IANKE: Asta ați învățat la școală?

ANA: Nu te mai mira și fă cum spunem noi!

IANKE: Eu am să fac, dar tot am să mă mir!

ANA: Eh! Lasă că mai vorbim noi, acum mă duc puțin în casă să mă aranjez și mă întorc. Sper că nu s-a schimbat nimic pe-acolo, papa!

IANKE: Ce să se schimbe? Toate au îmbătrânit de două ori cât erau și fiindcă te-ai făcut și tu de două ori mai frumoasă or să-ți pară de două sute de ori mai urâte. Încolo, totul e cum știi. Dar nu-ți mai dau voie să-mi iei papucii, că i-am renovat cu pingele noi. Te rog!

Scena 10[modifică]

IANKE, TAKE, IONEL și CADÂR, apoi ILIE

TAKE: Mă dihanie, frumoasă fată ai făcut, strașnic îmi place.

IANKE: Ala pezevenghiule, tu spui că-ți place ca să cred eu că nu-ți place, dar eu știu că-ți place! A! Uite și pe domnul ventilator. Ce poftești mata, domnule ventilator?

ILIE: Mă rog, ce mă iei tu așa pe mine? Ce sunt eu?

IANKE: Tu ești ventilator! Ei, acu gata, s-a terminat! Ai auzit c-a venit? Ei, a venit!

ILIE: Ei și dacă a venit, ce îmi pasă mie?

IANKE: Cum ce-ți pasă, Ițic? Ce vorbești prostii, Ițic! Cumpără un săpun potent. A adus Take de la Galați un săpun ceva teribil. Faci ce vrei cu el, poți să-l și mănânci. Cred chiar că de mănânci două calupuri, crește și un guler la gât… Cu o ladă de săpun faci din Ștrul cel mai prima întâi băiat de însurat. Zău, Ițic!

ILIE: Ce tot Ițic, Ilie, Ilie! Ce tot îmi spui Ițic. Te-am rugat să-mi zici Ilie! (Toți râd.) Ce râdeți? Ce-i de râs? Cât eram tinichigiu, putea să mă cheme și Ițic, dar de când fac comerț cu cereale, nu se poate. Dacă m-ar chema Ițic, îndată ar ghici oamenii că sunt ovrei.

IONEL: Și așa nu ghicesc?

ILIE: Când te strigă Ilie?

IANKE: Uitați-vă la el că-i așa un mare dobitoc! El crede că dacă zic măgarului-oaie, nu nechează tot ca măgarii?

Scena 11[modifică]

IANKE, TAKE, IONEL, CADÂR, ILIE și ANA

ILIE (văzând pe Ana): Ce vorbești? Așa o fată frumoasă ai făcut tu, mă Ianke?

IANKE: Dar cine crezi c-a făcut-o? Franz-Joseph?

ANA: Bună ziua, domnule Ițic…

ILIE: Bine-ai venit, Ancuța.

IANKE: Acu nu te superi că ți-a zis Ițic?

ILIE: Așa o gură frumoasă poate să spuie cum poftește – tot muzică este!

IONEL: Frumos compliment!

ILIE: Ce să-i faci? Când vezi așa o frumusețe cânți fără să vrei!

IANKE: Și tu adică nu vrei să cânți deloc?

ILIE: De ce ești păcătos? Pentru de ce să vreau?

IANKE: Știi tu pentru de ce. Ce? Vrei să-i spun? Eu îi spun.

ILIE: Ei și dacă-i spui? Ce crezi că mi-i rușine?

ANA și IONEL: Dar ce e?

IANKE: Nu vrei să te măriți? Are așa un juvaier de băiat, cum nu s-a mai pomenit pe fața pământului. Cuminte și rodnic ceva teribil. Numai cât s-a uitat peste gard la fata lui Leiboviei și i-a și făcut un copil.

ILIE: Ei, să știi că acum chiar mă supăr!

IANKE: Nu te cred!

ILIE: Să știi că plec!

IANKE: Nu te cred!

ILIE: Ești un dobitoc!

IANKE: Ei, nici asta nu te cred! (Ițic supărat foc, își înfundă pălăria pe cap și pleacă, în urma lui.) Ițic! Acu cred! Dar să nu te întorci, că te ia mama dracului.

Scena 12[modifică]

IANKE, TAKE, IONEL, CADÂR și ANA

ANA: Și ce te-ai supărat dumneata așa de tare pe el?

IANKE: Dar cum să nu mă supăr? Ia te uita la el! Uite ce econom calcă! Și el crede, că am să apuc pe Dumnezeu de un picior dacă o să am așa niște nepoți că el. Și încă el nu-i nimic! Să-l vezi pe Ștrul! Îți închipui tu ce sionist a ieșit dintr-un galițian și-o spaniolă că Ruhala.

ANA: Mă rog, are parale?

IANKE: Ei și ce dacă are parale? Ai să faci copii cu paralele lui? Mă rog, vrei numaidecât să te măriți cu el?

ANA: Și de ce nu?

IANKE: Apoi așa de târziu spui? Trebuia atunci să te trimit la altă școală. Fiindcă una care vrea să se mărite cu Ștrul, trebuie numaidecât să aibă capital și să învețe ca să deschidă imediat o fabrică de săpun și una de parfumerie!

ANA: Săracul de el!

IANKE: Nu săracul de el, săracul de cine-i lângă el! Când era tinichigiu tot mai mergea. Pesemne că se spăla cu apă tare, dar acum, de când face negoț de cereale, a căpătat un miros foarte agricultor!

ANA: Îmi pare rău. Văd că nu-i chip să ajung femeie bogată… Hai să-ți fac pe plac și să-l trimit la plimbare.

IANKE: De ce să-l trimiți la plimbare, mai bine plimbă-te tu cu el, dar să-ți cumperi un răcitor și sa-l ții la răcoare.

ANA: Ei nu, nu-l iau, că nu-ți place ție. Am să-mi caut și eu un alt bărbat…

IANKE: Lasă nu-ți mai căuta tu, că-ți caut eu, când ți-o veni vremea.

ANA: Lasă că-mi caut eu! E mai simplu și mai sigur!

IANKE: Zăăău? Și eu să n-am nici un fel de comision la afacerea asta?

ANA: Ba da, niște nepoți!

TAKE: A zis bine, Ianke! Ăsta-i cel mai bun comision!

IANKE: Ascultă, mă dobitocule, nu-i mai bate în strună, că să te ferească Dumnezeu să te aud zicând o vorba când o fi să se însoare băiatul tău!

IONEL: N-o să-l auzi!

TAKE: Nu mai spune, flăcăule!

IONEL: Dar desigur! Ce rost ar avea să te amesteci dumneata, că doar nu te însori dumneata, mă-nsor eu. Cine poate să-mi știe interesul mai bine ca mine?

ANA: Firește.

IANKE: Tocmai așa i-am spus și eu tatii.

TAKE: Și eu!

IONEL: I-ați spus așa, dar ați făcut cum au vrut ei! Noi facem cum vrem noi!

ANA: Dacă voiați să vă ascultăm, cum ziceți, trebuia să ne faceți acum două sute de ani, nu acum!

IANKE: Ei vezi, Take, ce dobitoci am fost amândoi! Eu ți-am spus să-i facem acum două sute de ani, și n-ai vrut!

IONEL: Dumneata glumești, dar Ana are dreptate! Ce Dumnezeu, suntem oameni moderni! Să ne mai încurcăm de fleacuri?

IANKE: Take, auzi? Fleacurile noi suntem!

IONEL: Nu dumneavoastră, dar pretențiile astea pe care le aveți ca să ne alegeți dumneavoastră nevestele ori bărbații, înțeleg să nu ne căsătorim fără voia dumneavoastră, să ne dați un sfat – dacă e nevoie , dar atât.

TAKE: Apoi atunci ce mai aveți nevoie de părinți? Legați-le câte o piatră de gât și dați-i pe gârlă.

IONEL: Nu-i așa, tată. Părinții au și ei rostul lor.

IANKE: Ce vorbești? Și care mă rog?

IONEL: Întâi și întâi să ne facă…

IANKE: Ce vorbești? Așa niște copii moderni ca voi ar trebui să se facă singuri! Ar fi foarte comod și pentru noi!

IONEL: Ei pe dracu, parcă de dragul nostru ne-ați făcut!

IANKE: Ana, du-te în casă, că conversația a început să fie prea modern pentru o fată!

ANA: Nu-i nevoie, tată, am auzit eu și altele mai moderne decât asta.

IANKE: Ei, atunci mi se pare mie că nu ești așa de „safe” cum spuneai tu!

ANA: Ba da, poate că tocmai de aceea sunt așa de „safe”.

IANKE: Curios! Și mă rog, safe-ul asta are tot două chei, ca și celelalte?

ANA: Întocmai!

IANKE: Și le ții pe amândouă la tine?

ANA: De ce nu?

IANKE: Ce te faci dacă le pierzi?

ANA: Ei, vezi, tocmai asta-i! Nu le pierd!

IANKE: Așa o fată frumoasă ca tine poate să piardă și o duzină întreaga! Ce? Te miri!Eu zic că e mai bine să lași și una la mine! Eu îs om bătrân și cu mai multă grije!

ANA: N-o să ai mai multa grije de mine decât am eu, papa!

IANKE: Copii moderni ai vrut, copii moderni ai!

TAKE: Dar lasă că și eu tot așa am vorbit!

IANKE: Tocmai asta voiam să spun și eu. Mă copii, toți am fost odată moderni. Că și eu eram teribil de modern! Dar cum a țipat o dată tata, cum am uitat că-s modern!

TAKE: Chiar așa!

IONEL: Ei, eu nu cred că ar fi nimerii procedeul ăsta cu oameni ca noi!

TAKE: Taci din gură, mă băiatule!

IANKE: Lasă-l să vorbească! Și pe Ana las-o să vorbească tot așa! Că așa trebuie să vorbească un om tânăr, așa se cade și așa-i frumos!

ANA: A, bun! Va să zică recunoști și dumneata!

IANKE: Recunosc, de ce să nu recunosc. Crezi cu ceva dacă recunosc? Nu pierd nimic.

IONEL: Asta spunem și noi.

IANKE: Da, dar credeți că voi câștigați! Ei bine, nu câștigați nimic. Vedeți voi copii, omul tânăr trebuie să creadă că poate orice și că tot ce face e așa de bun. că nimeni nu poate face ca el. Tinerețea are așa o frumusețe pe dinăuntru că mare păcat ar fi de n-ar putea s-o zvârle și pe dinafară… Ați auzit voi de ochelari de vacă? N-ați auzit! Să va spun eu, că eu am auzit! Ăsta e așa un obicei pe unde se face brânza de Olanda, nu știu ce țară o fi pe acolo. Nu râdeți, că eu îs prost, de unde vreți să știu eu? Și ascultă ce spun. Acolo, pe la august, când începe iarba de se îngălbenește, vacile nu mai au poftă de mâncare și dau lapte puțin. Și atunci cine are vaci, le pune așa un fel de ochelari verzi, că le arată așa o iarbă verde de tot, că juri că-i primăvară. Și vacile mănâncă cu poftă și dau brânză multă… Ei vezi, așa face și Dumnezeu cu oamenii tineri. Și fiindcă au așa niște ochelari de tinerețe li se pare că tot îi frumos și bun… Dar noi, că suntem mai bătrâni, mai tragem pe sfoară pe Dumnezeu, c-am învățat așa un vicleșug, că ne uitam peste ochelari… Of, of, of! ce se vede peste ochelari să nu mă întrebi… Ce să te amărăsc de pomană. Ai să vezi tu la vremea ta… Lăsați-ne acum să avem noi grijă de voi, că nu va sin tom dușmani. Iaca, Take nu spune nici o vorbă – stă cu gura căscată ca o ciubotă ruptă, dar și el gândește ca mine. Că dacă Ana zice că se mărită singură, lasă să zică ea, să dea Dumnezeu să fie așa, dar eu știu că tot eu am s-o mărit… și m-am gândit, și-am socotit, și-am vorbit și cu unul și cu altul, și am întrebat și pe unul și pe altul…

IONEL: Dar pe mine nu mă întrebi?

IANKE: Pe tine? De ce să te întreb pe tine? Dar ce, ai făcut-o tu?

IONEL: Nu, ai făcut-o dumneata! Dar pentru cine ai făcut-o?

IANKE: Dar de unde vrei să știu eu pentru cine am făcut-o?

IONEL: Da, dar eu știu!

IANKE: Ei bravo! Și mă rog pentru cine am făcut-o?

IONEL: Pentru mine!

IANKE: Așa o noutate! Și uite ce serios vorbește! Chiar vine să-l crezi!

IONEL: Apoi, poți să mă crezi!

IANKE (lui Take): Ei vezi, mă dobitocule! Ce spunei tu că n-are să afle! El tot a aflat!

TAKE: Ia stai, stai oleacă, mă omule. Ție-ți vine să râzi, dar de aici iese un bocluc!

IONEL: Nici un bocluc, tată. E foarte simplu. Noi am hotărât să ne căsătorim.

IANKE (sare în sus): Ei comedie! Dar cum se poate sa vă gândiți la o așa prostie?

ANA: De ce prostie? Papa! E foarte logic!

IANKE: O fi el cum spui tu, dar tot prostie se cheamă! Ei, ți-am spus eu c-ai să pierzi cheile, uite că le-ai pierdut!

IONEL: Nu le-a pierdut deloc, sunt Ia mine, și stau în mâini foarte bune!

TAKE: Stai, mă băiete, ia-o mai încetișor, că aici e lucrul dracului.

ANA: De ce, nene Take?

IANKE: Uite ce întreabă? Dar asta nu se poate!

ANA: De ce?

IONEL: Spune de ce?

TAKE: Pentru că nu se poate…

IANKE: Dar nu se poate deloc – dar deloc, știi…

ANA: Papa, te rog, gândește-te!

IANKE: Dar nu mă gândesc deloc! Dar de ce să mă gândesc! Nici nu trebuie să mă gândesc! (Furios, lui Take.) Vorbește și tu, dobitocule, că mie mi s-au tăiat picioarele! Uite, domnule! Uite, domnule ce bucurie pe capul nostru pe ziua de azi!

IONEL: Asculta-mă…

IANKE: Nu ascult!

IONEL: Ba trebuie să m-asculți!

IANKE: Eu nu ascult! Să te asculte dobitocul ăsta de Take, dacă poftește, că eu nu poftesc deloc.

TAKE: Ce să-l ascult! Îi de ascultat?

ANA: Bine, oamenii lui Dumnezeu, spuneți-ne care-i pricina?

TAKE: Bine, mai copii, dar asta-i o treabă la care nu m-am gândit niciodată… să mă fi tăiat și nu m-aș fi gândit!

IONEL: Ei și?

IANKE: Cum ei și? Nu ne-am gândit! Cum să facem așa o negustorie la care nu ne-am gândit… înseamnă că nu era de făcut…

IONEL: Ei bine astea-s fleacuri, începeți și dumneavoastră să faceți că toți părinții…

IANKE: Și ce, asta-i o rușine?

TAKE: Nu suntem părinți?

IONEL: E o greșeală care nu rezolvă nimic! Ne amărâm degeaba toți și ne puneți bețe în roate așa, Dumnezeu știe pentru ce, poate că nu mai puteți să va mândriți că ați ales dumneavoastră… Ei bine, trebuie să ne înțelegeți un lucru. De hatârul chefurilor și nazurilor ce faceți, n-o să ne ucidem noi viața noastră. Scurt!

IANKE (lui Take): Dar vorbește și tu ceva, dobitocule! N-auzi ce vorbește odrasla ta?… Chefuri… și nazuri se și ucide… și, mă rog, două palme nu-mi dai?

ANA: Ei gata! Gata! Destul! Nu mai discutăm!

IANKE: Dar eu nu discut!

ANA (foarte categorică): Nu mai discutăm!

IANKE: Dar de ce să nu discutăm?

ANA (categorică): Papa! Am zis gata! Ionel – încheiem discuția. Se vede că am nimerit-o prost!

IANKE: Ei bravo, vezi, așa!

ANA: Ei destul! (Lui Ionel.) Vorbim altădată, când s-or liniști lucrurile.

IANKE: Eu zic să așteptăm să se liniștească așa de mult, ca să nu mai vorbim deloc.

ANA: Ei bine, papa, mie nu-mi place să vorbești cu mine așa. Să știi că dacă mă mai superi, mâine plec înapoi la Bucuresti…

IANKE: Ei bravo! O să mai fie o surpriză… De ce să nu fie… dacă mai ai în rezervă vreuna, scoate-o și pe-aceea…

ANA: Haide, Ionel, în grădină! (iese.)

Scena 13[modifică]

IANKE, TAKE și CADÂR

IANKE: Ei poftim! Alai spune ceva! Tot ea s-a supărat! Asta-i că maica-sa. Îți dă cu parul în cap și pe urmă plânge și te face dobitoc c-ai stat în dreptul parului… Ce să zic. Am așa un noroc pe ziua de astăzi,că-mi vine să dau de lucru lui Steflea de la morga spitalului…

TAKE: Ei ho! ia-o și tu mai încet…

IANKE: Ce s-o iei încet, cum s-o iei încet? Tu nu vezi pe ei ce repede merg? Cu așa o electricitate vrei să te întreci călare pe-o vacă bleagă!

TAKE: Să vedem, să chibzuim!

IANKE: Ce să mai vezi? N-ai văzut? Și ce să chibzuiești? Ai ceva de chibzuit?

CADÂR: Chibzuim Ianke bre, chibzuim!

IANKE: Chibzuim! Bine c-ai gură odată.

CADÂR: Cadâr nu știi vorbeștem. Cadâr știi râdem și vedem. Cadâr puțin vorbeștem Ianke mult vorbeștem. Adunam și dam în doi.

IANKE: Du-te la dracii tăi turcești. Și de-aici vrei să câștigi?

Scena 14[modifică]

IANKE, TAKE, CADÂR, ILIE

IANKE: Iar ai venit? Ce poftești? Iar săpun? Nu mai vând! Am închis prăvălia.

ILIE: Știu!

IANKE: Ce știi, mă rog?

ILIE: Că ai închis prăvălia… și de ce te superi?

IANKE: Dar nu mă supar deloc. De unde vezi tu că mă supăr! (Lui Take.) Și tu ce stai așa ca un prost aici… Du-te în gradina să vezi ce-i acolo!

TAKE: Ei bine, bine, ho, că mă duc!

IANKE: Dar ia vezi să nu te apuci să spui vreo prostie, că apoi nu te speli de mine cu toată apa Bârladului. (Cadâr se scoală să plece, în vreme ce Take a ieșit.) Și tu unde pleci? Ai să mă lași singur aici?

CADÂR: Cadâr la cântar mergem: Allah dat la Cadâr cântar… Asta lucru la cântar de la Allah trebui să cântărim… Asta nu vorba multă vorbim… cum Ianke vorbim… asta mult gândim cum Cadâr gândim…

IANKE: Ei bine, bine! Du-te dracului și tu… și, când îi termina, să poftești să-mi spui ce-ai gândit…

(Cadâr intră în prăvălia lui.)

Scena 15[modifică]

IANKE, ILIE

ILIE: Mă rog, ce s-a întâmplat?

IANKE: Ce vrei să se întâmple? Nu s-a întâmplat nimic!

ILIE: Așa?

IANKE: Și ce te privește pe tine ce s-a întâmplat, dacă s-a întâmplat ceva?

ILIE: Am zis eu că mă privește?

IANKE: Atunci, de ce întrebi?

ILIE: Și de ce să nu întreb? Ce? Costă parale? Eh! Cu atât mai bine dacă nu s-a întâmplat nimic… și acu ce faci?

IANKE (plimbându-se) Ce? ești chior? Nu vezi? Mă plimb!

ILIE: Ei și pe urmă i-o dai?

IANKE: Ce să dau?

ILIE: Fata s-o dai…

IANKE: Ce, ești nebun? Cui să i-o dau?

ILIE: Lui Ionel.

IANKE: Nu dau nimic! Ce? Trebuie s-o dau numaidecât? Dar ce, asta-i fată s-o dau eu? Se duce singură dacă poftește…

ILIE: Și se duce?

IANKE: Tu ești nebun? Cum să se ducă, dacă nu-i dau eu voie…

ILIE: Foarte bine!

IANKE: Și de ce foarte bine? Foarte rău! Ce, adică tu crezi că am s-o dau lui Ștrul al tău!?

ILIE: Am spus eu s-o dai?

IANKE: Dar poți să spui cât poftești și tot n-o dau! Ștrul al tău e de nasul fetei mele?

ILIE: Ei și ce, are să vie un ministru de la București s-o ieie?

IANKE: Și de ce să nu vie? Tu nu vezi cine-i ministru azi? Și chiar dacă n-are să vie, crezi că am să plâng? Așa să aibă el bine alt am să plâng eu. Nici n-o dau după ministru… Ce? Un ministru îi sigur? Azi e și mâine nu-i! Și pe urmă eu vreau s-o mărit după un om de treabă, și tânăr, și frumos…

ILIE: Poate vrei s-o măriți cu un ofițer?

IANKE: Și de ce să n-o mărit cu un ofițer? Tocmai cu un ofițer am s-o mărit… așa o fată că ea se mărită cu orice ofițer vrea… și cu un colonel se poate mărita. Și un colonel de infanterie, unul de cavalerie, un colonei de aeroplane – așa să știi tu!

ILIE: Și se botează?

IANKE: Ce să se boteze, ești nebun?

ILIE: Apoi dacă nu se botează, ce face? El creștin și ea evreică? Așa o calculație faină faci tu?

IANKE (rămâne împietrit): Iotete, iotete… (Apoi, deodată țipând.) Take! Take!

Scena 16[modifică]

IANKE, ILIE, TAKE

TAKE: Ce-i mă?

IANKE: Nu se poate, Take! Nu se poate, ferească Dumnezeu!

TAKE: Nici vorbă că nu se poate! Păi n-am spus adineauri?

IANKE: Da, dar acu chiar nu se poate – nu se mai poate deloc! Dobitocul asta de Ițic a spus așa un adevăr, că nici nu m-așteptam de la el!

TAKE: Dar ce-a spus?

IANKE: Cum ce-a spus?… Eu am așa o enervare că am uitat…

TAKE: Ce-ai spus, Ilie?

IANKE: Ce să spuie? că fata e evreică și Ionel creștin!

TAKE: Aa! așa e, domnule! Nu se poate!

IANKE: Nu se mai poate deloc! Ții! Ce păcat că nu se poate!

ILIE: Ei și acu, ce faci?

IANKE: Am să-ți zic mersi, și-am să te rog să te duci acasă și să iei pe Ruhala și pe Ștrul și să veniți aici… (până acum gura lui Ilie a crescut în zâmbet) …ca să vă trimit la toți dracii, fiindcă vouă tot nu v-o dau! Ai înțeles? Hai, pleacă de aici!

ILIE: Frumos vorbești!

IANKE: Chiar foarte frumos, acum sunt nervat teribil și te rog să te dezinfectezi de aici!

ILIE: Să știi una! Dacă te scapi cu așa vorbe de mahala, apoi nu-l mai las eu pe Ștrul s-o ia pe fata ta!

IANKE: Să te ferească Dumnezeu de una că asta, că mă găsești spânzurat de gardul lui Leibovici!

(Ilie întoarce spatele furios și pleacă.)

Scena 17[modifică]

IANKE, TAKE

TAKE: Ce facem acum, măi frate? Nu da din umeri. Gândește-te bine și spune… Aici ni s-a înfundat. Amândoi copiii nu știu de glumă. Sunt porniți să facă nebunii mari. Tinerețea nu se mai gândește la nimic – ea știe de ofurile ei. Nu-i pasă nici de oameni, nici de întâmplări, nici de Dumnezeu… știu că nu se poate, dar să amânăm, să căutăm… să vedem… Atât avem și noi pe lumea asta… și-ar fi păcat – mare pacat, mă frate… poate mai mare păcat decât să… (și lasă vorba neterminată.)

Scena 18[modifică]

IANKE, TAKE și IONEL

IONEL: N-ai terminat, treaba?

TAKE: Ba da, flăcăule!

IONEL: Atunci vino încoace să vorbim mai departe…

IANKE (mai încet): Nu te duce. Stai aici, că te pomenești că dai drumul la vreo prostie. Ionel, vorbește aici, că sunt și eu.

IONEL: Tocmai de aceea. Eu n-am să vorbesc cu dumneata. Eu vreau să vorbesc cu tata. Haide, tată!

TAKE: Ei spune aici. Nu-i totuna?

IONEL: Da. dar nu vreau să se amestece nimeni în vorba noastră.

IANKE: Pe mine mă cheamă nimeni? Bine! Uite că nimeni mă cheamă!

TAKE: Ei gata! Stai colea frumos și spune!…

IONEL: Cum ți-am spus, nu vreau să-ți fac nici o supărare, dar să nu mă silești să ți-o fac.

IANKE: Dacă nu vrei, n-o faci!

IONEL: Nu vorbesc cu dumneata!

TAKE: Bine, mă băiatule, cum te silesc?

IONEL: Nu trebuie să te încăpățânezi.

IANKE: Bine că ne încăpățânam numai noi.

IONEL: Tată!

TAKE: Bine, mă flăcăule, tu nu vezi că lumea îi prost croită și că se uita urât la lucruri de astea!

IONEL: Bine, tată, dar eu cu lumea mă însor?

TAKE: Nu, dragul tatii, dar trebuie să trăiești în ea.

IANKE: Și să ai un mic beneficiu de la ea.

IONEL: Dacă continui, plec!

TAKE: Hai, spune!

IONEL: Am s-o iau și-am s-o duc în fundul lumii, unde nu mă știe nimeni, și am să trăiesc mulțumit c-o femeie care mi-i dragă. Vrei să osândești două suflete care n-au nici o vină că se înțeleg?

IANKE: Dar ceilalți înțeleg?

IONEL: Puțin îmi pasă mie de ceilalți! Tată, eu cu tine vorbesc și nu îmi place să vorbesc mult. Mie îmi trebuie aprobarea ta.

IANKE: Ce vorbești, dar pe mine nu mă întrebi?

IONEL: Nu!

IANKE: Îmi pare bine că nu ma întrebi, că atunci am să te întreb eu ceva: ce-ai să le faci dacă aveți copii? Raspunde! Dacă ar fi fete, hai să zicem că nu prea se bagă de seamă, dar dacă-s băieți?

TAKE: Asta-i adevărat, mai tată draga!

IONEL: Dar bine, tată, pentru bănuiala că s-ar putea să avem – știu eu – oarecare sâcâieli cu copiii – ceea ce nu cred…

TAKE: Tu nu crezi, dar…

IONEL: Nu cred fiindcă Ana e înțeleaptă.

IANKE: Dar e ovreică.

IONEL: Dragostea trece peste astea.

IANKE: Cât îi tânără, cred și eu, sare… dar când îmbătrânește și nu mai poate sări, ce faci cu copiii?

IONEL: Dar dacă n-avem copii?

TAKE: Aici are el dreptate…

IANKE: Ce vorbești? Biata nevasta-mea, dacă nu murea în treizeci de ani făcea treizeci și cinci de copii. Ăsta neam de iepuri… Cum să n-aibă Ana copii…

TAKE: Lasă-l, domnule, să spuie…

IANKE: Dar de ce să vorbească rău de Ana?

IONEL: Dar nu-i vorba de Ana, aici e vorba de mine…

IANKE: Parcă ai să faci copii singur…

IONEL: M-am plictisit! înțelege odată că nu vorbesc cu dumneata.

IANKE: Ei, bun! Atunci se vede că iei pe fata lui Leibovici…

IONEL: N-are nici o importanță pe cine iau…

IANKE: Ei bravo, mersi pentru Ana…

TAKE: Lasă, mă Ianke!

IANKE: Las! Acu las, de ce să nu las! Dacă ia pe fata Iui Leibovici ce mă mai interesează pe mine…

IONEL: Asta era să spun eu. În orice caz e sigur un lucru. Din tot ce-ai spus până azi se vede că ții la aceea pe care vreau eu s-o iau tot atât cât ții la fata lui Leibovici.

TAKE: Ionel!

IANKE: Ei bravo! Așa un cavaler zic și eu. Dacă scuipi pe inima mea de tată, scuipi și pe mormântul nevestei, mai vezi de n-ai vreun mic revolver prin buzunar și gata!

IONEL: Dar cum vrei să spun altfel când eu tremur tot aici, și-mi pierd mintea să vă explic că ni-i viața în joc și dumneavoastră vorbiți că de-o marfă din prăvălie. Și dumnealui mai găsește loc să glumească. Dar v-ați întrebat cum v-ar veni de-ați rămâne fără noi?

TAKE: Ionel!

IANKE: Ia, te rog, să nu vorbești prostii!

IONEL: Ei vedeți, pe dumneavoastră vă sperie numai vorba asta – dar trebuie să înțelegeti că ceea ce faceți acum, acolo ne duce. Nu glumesc deloc și sunt un om care știe ce vorbește! În sfârșit! Să nu mai lungesc vorba degeaba. Tată, cu tine vorbesc și vreau să știu ultimul tău cuvânt.

TAKE: De, mă flăcăul tatii… eu…

IANKE: Take, ia seama să nu spui o prostie! Că o să te coste scump!

IONEL: Mai degrabă ia seama dumneata să nu te coste mai scump înțelepciunea asta a dumitale!

TAKE: Dar zău, Ianke… să amânăm, să vedem…

IONEL: Nu mai este timp de nici o amânare. E da ori nu!

IANKE: Take, bagă de seamă! Și la urma urmei, dacă nu vreau eu, ce-o să se întâmple? Că nu vreau și gata și să mă scutiți pe mine cu amenințările voastre. Vouă vi-i ușor să plecați. Și dacă nu vă înțelegeți și vă despărțiți? Și fata vine înapoi – să ne arate lumea cu degetul…

TAKE: Ianke!

IANKE: Nimic! Nu vreau și gata!

(Atrasă de zgomot, Ana a ieșit în prag mai de sus și ascultă.)

Scena 19[modifică]

IANKE, TAKE, IONEL și ANA

ANA: Ce nu vrei, papa?

IANKE: Ia nu mă mai întreba degeaba! Știi tu bine ce nu vreau!

ANA: Și de ce papa?

IANKE: Pentru că asta e o așa prostie, că avem să ne mușcăm degetele cu toții dacă om fi așa de dobitoci s-o facem…

ANA: Dar cine-i de vină, papa, dacă nu se poate schimba nimic – că nu se poate schimba nimic. Cine-i de vină?

IANKE: Acuși ai să spui că eu, nu?

ANA: Nu numai dumneata, și nenea Take.

TAKE: Eu?

ANA: Da, și mama, și mama lui Ionel și boala care o-a făcut să moară o dată din devotamentul uneia pentru alta, și împrejurările. Vezi, el nu ți-a lămurit tot, că să vezi că orice ar fi să se întâmple, lucrurile au venit firești, fără să le silească nimeni.

IANKE: Ei, asta vreau și eu să văd!

ANA: Sunteți prieteni de-o viață întreagă – mamele noastre au fost prietene, m-am născut la câțiva ani după el…

IANKE: Asta numai maica-ta a făcut-o. Eu i-am spus să te facem mai devreme – dar n-a vrut…

ANA: Nu, te rog să nu mai glumești deloc. Vorbesc foarte linștit, dar numai eu știu cum vorbesc… Am, crescut laolaltă – am învățat laolaltă. V-a placut să ne vedeți totdeauna laolaltă. Lângă dânsul mă simțeam ocrotită și el știa să mă ocrotească. Pot spune că am crescut în umbra lui Ionel, papa. Nu se poate că înțelegerea dintre noi să nu ne lege cum ne-a legat. Ce vină avem că am ajuns aici? Când dumneata și nenea Take sunteți așa de buni prieteni, că v-ați zidit și casele alaturi și le-ați făcut la fel, poate să ne mai desparta pe noi faptul că eu sunt ovreică și el creștin?

IANKE: Dar ce, eu fac copii cu Take?

ANA: Papa. Mă faci să plâng și să știi că are să-ți pară rău…

IANKE: Dar eu nu știu ce să-ți mai spun că să te fac să înțelegi că nu se poate… că nu se cade… să mă ia dracu dacă mai știu ce să-ți spun! Am ajuns mai dobitoc că dobitocul asta de Take!… Ce-ai să faci cu copiii?

ANA: Asta te îngrijește. Uite, facem un băiat și o fată, doi baieți și doup fete…

IANKE: Mersi, și fetelet mie o să mi le dați?

ANA (zâmbind și în lacrimi): Dar lasă odată glumele astea, pentru numele lui Dumnezeu. E viața copilului dumitale în joc. Dar cu ce ți-am greșit? Așa te ții de făgăduiala pe care i-ai făcut-o mamei că ai să mă faci fericită în viață? Asta e fericirea pe care mi-o dai, să mă desparți de singurul om pe care-l pot iubi că să m-arunci într-o bună zi în brațele unui om din toată lumea care n-o să aibă alt merit decât că-i ovrei?! Asta e dragostea? Așa de măruntă, așa de idioată e dragostea la dumneavoastră?… Dar pricepi că nu există pe lume un lucru care să mă împiedice să-l iubesc pe omul ăsta, care a știut să treacă peste toate și să mă ție apropiată de el?… Uită-te bine la ochii mei, papa, și dă-ți seama că nu mă joc cu vorbele. Fii bun, fii așa cum te știu eu că ești în adâncul inimii tale, acolo unde nu mai simți nici tu de ești creștin sau ovrei, acolo unde ești numai om, că eu pentru omul acela te iubesc, nu pentru ovreiul de deasupra. (Take iese.) Fii bun și înțelegator și iubitor… nu-ți aduce fata să-și piardă mintea… Ai plânge mult, mult papa, și tu știi că ai plânge mult… Hai spune o vorbă… nu mă face să… Sunt în stare, știi bine… E trenul la doi pași de noi…

(Take emoționat, stapânindu-și lacrimile intră în prăvălie.)

IANKE: Dă-l dracului de tren! Ce? Vrei să glumești cu el?

ANA: Ei bine, să știi că nu glumesc, papa!

IANKE (ridicând glasul): Ei te rog, să nu vorbești ca maică-ta, că mă supar foc! Fir-ar al dracului de tren, că toată viața m-a chinuit. Și așa o linie păcătoasă, trece tren după tren…

ANA: Va să zică, nu vrei să răspunzi…

IANKE (o clipă vrea să spuie ceva, apoi se supără pe el însuși că nu găsește o vorbă. Violent): Ei, lasă-mă în pace că mă duc să mă îmbrac. (Se oprește în prag, se uită înapoi.) Ascultă! Să știi că dacă mă silești să-ți răspund, al dracului să fiu, de nu încep să-ți vorbesc și eu de tren. (lese, podidit de lacrimi.)

Scena 20[modifică]

ANA, IONEL

IONEL: Plângea.

ANA: Eu nu plâng?

IONEL: Noi am crescut strâmb, ori ei? Nu mai știu nimic. Acum ce facem?

(Ana dă din umeri.)

IONEL: Trebuie să plecăm noi.

ANA: Și ei? Abia acum îmi dau seama cum ar rămâne, dacă ei, cei mai buni, sunt așa, cum trebuie să fie ceilalți. Dumnezeule!… și apoi durerea pe care le-am făcut-o…

IONEL: Atunci?

ANA: Nu știu, nu știu… Sunt amețită de toate astea… Am venit așa de veselă, cu inima așa de plină… și deodată… mă simt înfrântă, umilită, înjosită… Mi-i scârbă și de mine…

IONEL: Dragă fată… N-ai nici o grijă. Sunt aici și aici rămân. De altfel chiar de mâine încep ceva, nu știu ce, dar încep.

ANA: Fără nimeni? Fără nimeni?

IONEL: Trebuie să vie de undeva ceva, nu știu ce-i, o minune… și de n-o veni o fac, chiar dacă ar trebui s-o plătesc cu sânge din mine; vreau să ai un pic de încredere în mine și-atunci toate or să meargă. Auzi! Toate…

Scena 21[modifică]

ANA, IONEL, CADÂR

ANA: Ai auzit, moș Cadâr?

CADÂR: Sărac voi copii… rău oameni, rău viața…

ANA: Și acum ce facem noi? Spune-ne. Dumneata ai fost întotdeauna cu noi și ne-ai dat sfaturi și ne-ai mângâiat. Spune-ne. E păcat dragostea noastră?

CADÂR: Unde dragoste este, Ana-Aniki, păcat nu este… Păcat este viața la om singur. Păcat la Allah.

ANA: Dar ce-o să facem?

CADÂR: Nu știe. Gândeștem. Cu dragoste la Ana-Aniki gândeștem, că copil la el așa drag este. Ana-Aniki, nu plângem, Ana-Aniki așteptăm. Așteptăm de la Allah semn bun. Nu singur rămânem… Singur Cadâr rămas, păcat mare făcut. Și sarac Cadâr iubit odată fata frumoasa, creștin fost fata de la el – și sărac Cadâr nu priceput la dragoste semn de la Allah estem și el frica de fata creștin și lăsat și suferit și plâns mult avut… și așa singur ramas. Și acum Cadâr batrân și singur estem. Frig la inima fost, frig la casa fost… frig în casa rămas… Ala tot degeaba! Asta pacat! Ana-Aniki asta păcat nu facem. Floare jos la vânt căzut, viața zburam. Ăla om fără iubire, copac uscat estem, floare uscat estem, frate Cadâr estem…

ANA: Moș Cadâr…

CADÂR: Om ala singur, casa mica facem. Așa cum casa de la Cadâr. Floare nu punem, copac nu punem. Ala tot degeaba… că ala câine de la Stambul la ulița ramas… Noaptea singur ochi deschiși stam… moarte așteptam… Ala femeie nu estem… copii nu estem… moarte așteptăm… Ala femeie nu estem… copii nu estem… nimeni Cadâr plângem… Ala tot, degeaba estem. Câine trăit, câine aruncat murit… Allah plata dat… (Ana plângând intră în casă.) Tu Ionel bun la Ana-Aniki estem și azi și mâni și când batrân estem. Iubim la ea mult… El mult bun fost la Cadâr, tot la Cadâr la inima fost… Ionel, nu facem Ana-Aniki plângem… moș Cadâr ala batrân, Ionel mult rugam…

IONEL: Bine. moș Cadâr… n-ai grij… Atâta am și eu pe lume… pe Ana…

CADÂR: Bun estem Ionel. Allah inima bună vedem, inima bună estem.

Scena 22[modifică]

IONEL, CADÂR, IANKE, apoi TAKE

IANKE: Dar ce? Mi s-a părut că aud pe cineva plângând… Cine plânge?

IONEL: Se vede că Ana.

IANKE: Și mă rog de ce plânge? De ce trebuie să plângă? Fata asta parcă-i maică-sa! Așa o nenorocire pe capul meu… Take! Take!

TAKE (vine): Ce-i mă?

IANKE: Du-te, mă rog ție și vezi ce-i cu fetița mea; eu nu pot să mă duc… mă nenorocește, du-te și spune-i să nu mai plângă. Mă rog, ce poftește? Să pornesc și eu? Apoi să ferească Dumnezeu să pornesc și eu ci pe urmă nici dracul nu mă mai oprește și gata! O botez și pe ea, mă botez și pe mine, o botez și pe maică-sa din groapă și pe urmă mă dezbrac și mă duc la tren. (Take iese.) Și ce nenorocire pe capul meu să am numai fete. Nevastă-mea s-a aranjat bine, ce-i pasă? Mi-a trântit două fete și a murit! Foarte comod! Dar eu ce să fac? Nu pot, nu pot! Zău nu pot… dacă s-ar putea, aș lăsa-o eu să plângă? Mă Ionel, de ce sunteți voi așa niște oameni și nu pricepeți cum îi politica în lume? Ce vreți? Adică îți închipui tu că așa o inimă de câine am eu, să zic nu dacă aș putea să zic da?… Și crezi că vreau să-mi nenorocesc copila? Așa crezi tu?… și nu vreau eu s-o văd fericită. Dar de ce dracu crezi tu că vând eu săpun prost la dobitoci și nu mă îndur să fumez o țigară mai mult pe zi? Ca să am pentru ea… și poftim, acu plânge! Și pe tine nu te iubesc? Poți să spui tu că nu te iubesc? Nu ți-aș da eu ție fata, dacă s-ar putea? Cum să nu ți-o dau, că te cunosc de când erai mititel, și-ai făcut de toate pe mâinile mele! Cum să nu ți-o dau… Dar nu pot, dacă nu pot, dacă nu mă lasă alții să pot, ce sunt eu de vină? Așa treabă să fie afurisită! (Izbucnind.) Cine dracu m-a făcut ovrei! (Vine Take.) Ce-i, Take, tot mai plânge?

TAKE: Nu, acum s-a liniștit, acuma cântă!

IANKE: Cântă? Și înseamnă la tine că s-a liniștit? Asta-i fata măsii, cântă și se gândește la tren… Ce facem acum?

TAKE: Dar mai știu eu? I-auzi, nu mai cântă Ana!

IANKE: Slavă Domnului! Ei Cadâr, spune bre și tu o vorbă. Tu ești deștept câteodată, da-ne un sfat!

CADÂR: E! Ianke! Sfat ușor dam Cadâr! Ala sfat Ianke ascultam?

IANKE: Ei spune!

(Trist, Take începe să cânte „Ada-ida-vavâla”.)

CADÂR: Asta tot așa de mare durere estem ca atunci când Cadâr avut mare durere la inima… și asta tot durere estem și moarte estem, și tot degeaba estem!

IANKE (lui Take): Du-te dracului, ce cânți jidovește! Iar îmi aduci aminte!

CADÂR: Lasă aducem aminte! Ala nu suparam, Ianke… ovrei, creștin, mahomedan, totuna estem. Ala bun ovrei, așa bun creștin estem. Allah poate zicem mahomedan estem… Totuna, Ianke bre! Tu ovrei – el creștin. Frate estem… Voi la fel casa estem… peretele la fel… mare la fel… tot la fel… numai zugraveala alta estem…

IANKE: Așa o fi, dar să fie ea a dracului de zugrăveală, că pe asta n-o spală săpunul lui Take!

CADÂR: Mult voim ușor spalam… Ala dragoste mare estem… Facem Ionel ovrei!

TAKE: Ei asta-i.

IANKE: Ce prostie! Nu se poate! Creștinul să ramâie creștin și ovreiul ovrei… Cât o fi el de rău cotețul de noua uși, tot mai rău e cățelul de două religii… și dacă-i vorba de asta, mai ușor ar fi să botez pe Ana, că nu-i mare deosebire…

CADÂR: Botezam Ana…

TAKE: Nu-i totuna? Asta nu schimbă nimic, Cadâr…

CADÂR: Botezam ala Ionel ovrei, doare la inima la Take, botezam Ana creștin, doare la inima la Ianke. Haide, doare tot la fel inima-la toți; facem amândoi copiii mahomedani. Nici asta nu place. Nimic nu place. Numai lacrimi de la copii place…

(Pianul a început în casă o melodie tristă. Furat de ea, Ionel o fredonează în prag.)

IANKE: Ia taci dracului din gură. (șoaptă.) I-auzi, iar cânta…

CADÂR: Frumos cântam… cu lacrima cântam… Ianke – ascultam. Și ea bine cântam… și Ionel frumos cântam…

IANKE: Ei, da, dar vezi – ea cântă din pian, și el din gură… Ooof! De ce nu văd ei singuri că nu se poate? De ce?

CADÂR: Ala tot la fel estem… Creștin… Ovreica… Ianke bre – la fel estem – dacă la fel cântam.

(Cortina cade)

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Take,Ianke%C8%99i_Cad%C3%A2r

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.