Copii eram noi amândoi. Poem de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Copii eram noi amândoi – poezii
Copii eram noi amândoi

Copii eram noi amândoi,
Frate-meu şi cu mine.
Din coji de nucă car cu boi
Făceam şi înhămam la el
Culbeci bătrâni cu coarne.

Şi el citea pe Robinson,
Mi-l povestea şi mie;
Eu zideam Turnul-Vavilon
Din cărţi de joc şi mai spuneam
Şi eu câte-o prostie.

Adesea la scăldat mergeam
În ochiul de pădure,
La balta mare ajungeam
Şi l-al ei mijloc înotam
La insula cea verde.

Din lut acolo am zidit,
Din stuful des şi mare,
Cetate mândră la privit,
Cu turnuri mari de tinichea,
Cu zid împreşurată.

Şi frate-meu ca împărat
Mi-a dat mie solie,
Să merg la broaşte nempăcat,
Să-i chem în bătălie –
Să vedem cine-i mai tare.

Şi împăratul broaştelor,
C-un oacacŕ de fală,
Primi – poruncě ostirilor
Ca balta s-o răscoale.
Şi am pornit război.

Vai! multe broaşte noi am prins
– Îmi pare chiar pe rege –
Şi-n turnul negru le-am închis,
Din insula cea verde.
Spre sar-am făcut pace.

Şi drumul broaştelor le-am dat.
Săltau cu bucurie,
Îbalt-adânc s-au cufundat
Ca să nu mai revie.
Noi am pornit spre casă.

Atunci răsplata am cerut
Pentru a mele fapte –
Şi frate-meu m-a desemnat
De rege-n miazănoapte
Peste popoare-ndiane.

Motanul alb cel vistier,
Mânzac cel chior ministru –
Când de la el eu leafa-mi cer,
El miaună sinistru.
Cordial i-am strâns eu laba.

Şi împăratul milostiv
Mi-a dat şi de soţie,
Pe fiica lui cu râs lasciv
Şi ţapănă, nurlie,
Pe Tlantaqu-caputli.

Am mulţămit cu umil semn,
– Drept mantie-o prostire –
M-am dus l-amanta mea de lemn,
În sfânta mânăstire,
Într-un cotlonde sobă.

Şi ah! şi dragă-mi mai era!
Vorbeam blând cu dânsa,
Dară ea nu-mi răspundea
Şi de ciudă eu atunci
Am aruncat-o-n foc.

Şi pe şură ne primblam
Peste stuf şi paie
Şi pe munţi ne-nchipuiam.
Cu fiece bătaie
Mărsileam alături.

Şi pe cap mi se îmfla
Casca de hârtie.
O batistă într-un băţ.
Steag de bătălie.
Cântam: Trararah!

Ah! v-aţi dus visuri, v-aţi dus!
Mort e al meu frate.
Nimeni ochii-i n-a închis
În străinătate –
Poate-s deschişi şi-n groapă!

Dar ades într-al meu vis
Ochii mari albaştri
Luminează – un surâs
Din doi vineţi aştri
Sufletu-mi trezeşte.

Eu? Mai este inima-mi
Din copilărie?

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ah! îmi îmblă ades prin gând
O cântare veche.
Parcă-mi ţiuie-aiurind
Dulce în ureche:
Lume, lume şi iar lume!
Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/copiieram.php

De văzut la TVR 1: documentarul „Cosa Nostra – De la Palermo la New York”. Articol de Bianca Dinescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

De văzut la TVR 1: documentarul „Cosa Nostra – De la Palermo la New York”


Blamată pentru asasinate răsunătoare, trafic de heroină, corupţie în lumea politică, răzbunări sângeroase, Cosa Nostra a fascinat întotdeauna prin stilul aristocrat şi disciplina în organizaţie. Despre mafioţi adevăraţi, pe 10 şi 17 februarie, de la 22.10, la TVR 1.

Continuă să citești

În parc. Sonet de Șt. O. Iosif

https://blog.revistaderecenzii.com/

TOAMNA IN PARC. Tablou de Loran Margareta

Ieri am găsit pe banca solitară
Din parc un biet mănunchi de flori trecute…
Sărmane flori ! Ce mîini necunoscute
V-au strîns la piept și-apoi vă aruncară ?

La ce-ntîlnire mărturii tăcute
Mi-ați fost ? Ce ochi cuminți ori plini de pară,
Privind la voi cu drag, se bucurară
Și v-au uitat apoi așa de iute ?…

Săltau atîția fluturi pe cîmpie
Cînd străluceați în roua dimineții…
Ce v-ați făcut mireasma timpurie ?…

Ce triste-mi stați acuma, și zdrobite !
Nu vreau să plîng… O clipă-i visul vieții…
Flori veștede, flori moarte, flori iubite !…

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/%C3%8En_parc

Sunt ani la mijloc. Sonet de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

SPERANTA: Sunt ani la mijloc și incă mulți vor trece

Sunt ani la mijloc și incă mulți vor trece
Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm,
Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm,
Minune cu ochi mari și mână rece.

O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi,
Privirea ta asupra mea se plece,
Sub raza ei mă lasă a petrece
Și cânturi nouă smulge tu din liră-mi.

Tu nici nu știi a ta apropiere
Cum inima-mi de-adânc o liniștește,
Ca răsărirea stelei în tăcere;

Iar când te văd zâmbind copilărește,
Se stinge-atunci o viață de durere,
Privirea-mi arde, sufletul îmi crește.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Sunt_ani_la_mijloc

Ceremonia de deschidere a JO Beijing 2022 şi transmisiunile primei zile la TVR. Articol de Mihaela Berinde

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ceremonia de deschidere a JO Beijing 2022 şi transmisiunile primei zile la TVR

Jocurile Olimpice de Iarnă Beijing 2022 se văd la TVR. Iată programul zilei de vineri, 4 februarie: la TVR 1 vedem în direct Ceremonia de deschidere, iar la TVR 2 – primele transmisiuni de patinaj artistic.

Continuă să citești

„Internetul tuturor lucrurilor”, un documentar de excepţie la TVR 1. Articol de Bianca Dinescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

„Internetul tuturor lucrurilor”, un documentar de excepţie la TVR 1


Ne va aduce Internetul lumea ideală în care vom fi cu toţii conectaţi, ori lipsa intimităţii ne va face să declarăm război tehnologiei? Multi-premiatul realizator Brett Gaylor prezintă Internetul cu bune şi cu rele, pe 3 februarie, ora 22.00, la TVR 1.

Continuă să citești