https://blog.revistaderecenzii.com/

Mâinile mângâierilor mele
îți brodară o capă
cu flori de micsandre
și pelerină de apă.
Logodnic tu când mi-ai fost,
în albul primăvăratic
erau copitele calului
patru suspine de-argint.
Luna-i un ochi de fântână,
florile n-au prețuire,
bune-s doar brațele tale
când noaptea mă frâng de iubire.

(1 Dans popular andaluz; muzica acestui dans.)

Sursa: https://poetii-nostri.ro/federico-garcia-lorca-zorongo-1-poezie-id-16215/

https://blog.revistaderecenzii.com/

„Săhăstria, după cum arată însuși numele său, e un cuib de oameni sau, mai bine zis, de strămoși ai omenirii, retrași în adâncurile cele mai nepătrunse ale singurătății.

Aicea, deși natura nu e așa de aspră și de măreață ca la Sihla, totuși fiorii pustiului îți răcesc inima și te fac, fără de voie, să dorești a te afla pe aripile vreunei pajuri din poveste, spre a te scoate la lume. Mai mult încă, ți se pare că cele nouă poloboace de apă și cele nouă cuptoare de pâine, încărcate pe spatele acestei corăbii aeriene, n-au să-ți fie de ajuns, până ce ți-ar fi dat să vezi o față de om.