https://blog.revistaderecenzii.com/
Oh! lucrurile cum vorbesc,
Și-n pace nu vor să te lase
Bronz, catifea, lemn sau mătase,
Prind grai aproape omenesc.
Tu le crezi moarte, și trăiesc
Împrăștiate-n orice case, –
Oh! lucrurile cum vorbesc,
Și-n pace nu vor să te lase.
Și câte nu-ți mai povestesc
În pustnicia lor retrase
Cu tot ce sufletu-ți uitase
Te-mbie sau te chinuiesc. –
Oh! lucrurile cum vorbesc.
Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Rondelul_lucrurilor
https://blog.revistaderecenzii.com/
„Joaca de-a copilăria”, o emisiune „cu lipici” pentru părinţi şi pitici, la TVR 1
Vedetele TVR şi copiii lor sărbătoresc 1 Iunie într-o ediţie specială „Joaca de-a copilăria”, în direct la TVR 1, de la ora 15.00.
Într-un quiz show, transmis din studiourile Televiziunii Române, acestea răspund la cele mai trăsnite întrebări „cu lipici”. Zdob şi Zdub & Fraţii Advahov vin cu „Trenuleţul” de la Chişinău, cântăm şi dansăm cu Alina Sorescu şi picii ei, dar şi cu grupuri şi ansambluri de copii ce vor performa pe scena special amenajată în curtea televiziunii.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
„Jurnalismul nu e o profesie din care să ieşi la pensie” – Cristina Liberis, la „Nocturne”
Despre experienţele unice trăite pe front, dar şi despre latura culturală spre care a purtat-o viaţa, la „Nocturne”. Fostul jurnalist de front Cristina Liberis este invitata Marinei Constantinescu la TVR 1, luni, 30 iunie, de la ora 23.00.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
De când erau ca iarba anticii codri deși
Și mici ca mușuroaie Carpații urieși,
roaie Carpații urieși,
Și văile profunde, și latele vâlcele
Ca pe o apă lină ușoare vălurele;
De când în lume lupii erau păstori de oi
Și urșii cu cimpoaie mânau cirezi de boi;
De când purta-n cosițe Ileana Cosânzeană
O floare cântătoare, o floare năzdrăvană,
N-a fost copilă-n viață mai dulce, mai aleasă
Decât frumoasa Lia, fecioară-mpărăteasă!
Născută-n faptul zilei cu fața-n răsărit,
Luceferii, văzând-o, mai viu au strălucit,
Ferice de-a atinge cu-o rază argintie,
Cu ultima lor rază așa minune vie.
Și astfel, de lumina cerească dezmierdată,
Ea, răsărind ca floare, a înflorit ca fată;
Ș-acum e fala lumii, a minții încântare,
Al inimilor farmec, a ochilor mirare.
Tot omul care-o vede, răpit, uimit simțește
Că parcă se renaște, că inima lui crește,
Că trece lin din iarnă în dulce primăvară,
Că mii de păsări cântă în sânu-i și pe-afară.
Ea are-o față albă de flori de lăcrimioare
Și ochi cerești, albaștri ca floarea de cicoare,
Ș-un păr ce strălucește pe fruntea sa bălaie
Căzând, fuior de aur, de-a lung pănă-n călcaie,
Încât pe câmpul verde când trece zâmbitoare
Se pare c-o urmează prin aer fulgi de soare.
Ea poartă haine scumpe, ușoare, descântate,
Din fire de păianjen țesute și lucrate,
Prin care tainic saltă luciri de forme albe,
Comori atrăgătoare ca visurile dalbe,
Precum acele slabe văpăi tremurătoare
Prin frunze răspândite de luna gânditoare.
Aprinșii ochi ai nopții în juru-i scânteiază,
Formând cununi de raze pe fruntea-i ce visează,
Și lunecă pe sânu-i, rai alb de fericiri,
Voind ca să pătrundă prin ițele subțiri.
Seninul dulce-al zilei, râvnind acea minune,
Din soarele-răsare și pân la soare-apune
Se-ntinde pe deasupra-i cu bolta lui rotundă,
Voind să-i facă-un templu în care s-o ascundă.
Și-i zice: Însuși cerul spre tine se înclină…
Frumseța-i o coroană pe frunte de regină!
https://blog.revistaderecenzii.com/
Care român, din clasele culte cel puțin, n-a cunoscut figura simpatică și-n adevăr remarcabilă a lui Dumitru Brătianu? Totdeauna foarte corect, foarte inimos, deși cam exagerat, cam prea vizionar și afectând atât în scris, cât și-n vorbă un stil cam prea apocaliptic, ca să nu zicem bombast, Dumitru Brătianu a fost un patriot mare, un revoluționar îndrăzneț și convins, un bărbat de stat dibaci, un orator și un publicist entuziast: e, în sfârșit, o figură cu care se poate făli o generație întreagă.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
De vro câteva zile apar, în unele gazete din capitală, mici notițe despre cele ce se petrec la Teatrul Național; nu tocmai pe scenă, căci stagiunea e închisă, ci prin comitetul teatral și prin gândul direcțiunii. Altfel, daca ne-am găsi în plină activitate teatrală, poate că ziarele nu s-ar ocupa de lucru în sine, afacerea aceasta fiind mai serioasă, cerând mai multă bătaie de cap decât aruncarea pe hârtie a patru rânduri — iasă ce-o ieși.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Hai să ne apropiem de cel dintâi conac din zarea pe care o scrutăm cu trăsura! Hornul fumegând nu-ți pare pește marinat, căzut, dintr-o mână mai nătângă, pe grătar? La cină, au sosit câțiva nori și înfulecă, în mișcare, bucăți de boltă albastră. Unul se ferește din calea fumului, revenind, în formația înnorată, ca un soldat, din rătăcire momentană și se tăvălește pe boltă de râs, amețit de pipa de pe casă. Așa a crezut ulterior despre horn, însă, întâi, a dat năvală și el ca înspre o halcă. Sărmanul nor! Uite-l! dispare în râs. Hai să lăsăm norii în pace, strânși în văzduh ca un mănunchi de păpădii! Îmbrățișați pe bănci, îndrăgostiții s-au îngrijorat; unde să meargă mai departe, feriți de interpretarea părinților, pentru a-și dezvălui unul altuia lumea? Luna este oftatul lor mai luminos, dar și mai greu, scoțând planeta din minți.
