* Timișoara: Facultatea de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara – în parteneriat cu Muzeul Naţional al Banatului, Muzeul Naţional de Artă Timişoara şi Liceul de Artă ‘Ion Vidu’ – organizează, în perioada 2-18 mai, Festivalul Muzicii de Cameră. Evenimentul aduce în faţa melomanilor şi a iubitorilor de poezie o serie de întâlniri de înaltă ţinută artistică. În cadrul manifestărilor, muzica de cameră şi poezia vor intra într-un dialog fertil, în interpretarea studenţilor Facultăţii de Muzică şi Teatru şi a profesorilor lor. Din program:
* De la ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, are loc lansarea volumului Admirabila tăcere. Jurnal, 1970–1972 de Alexandru Mironescu, ediție îngrijită și prefațată de Marius Vasileanu, apărută recent la Editura Humanitas. La eveniment vor vorbi Bogdan Tătaru-Cazaban, doctor în filozofie al Universității din București, cercetător științific la Institutului de istorie a religiilor al Academiei Române, și Marius Vasileanu, îngrijitorul volumelor. Moderatorul întâlnirii va fi Dionisie Pîrvuloiu, redactor al Editurii Humanitas
* De la ora 17:00, la Lightaholic Studios (zona Piața Presei Libere), are loc un moment special, prilejuit de anunțarea unei noi etape – din acest an, BRD Groupe Societe Generale devine partenerul Festivalului International George Enescu. Invitați: Maestrul Cristian Macelaru (Director Artistic al Festivalului Enescu si Director Muzical al Orchestrei Nationale a Frantei), Francois Bloch (Director General BRD Groupe Societe Generale)
Dacă ar fi să mă întâlnesc vreodată cu „Peştişorul de Aur” care îndeplineşte trei dorinţe, probabil primele două ar fi legate de sănătate şi bunăstare – a mea şi a tuturor celor din jurul meu: familie, prieteni, vecini, comunitate, oraş, ţară – chestii dintr-astea, generale… Dar cu siguranţă cea de-a treia dorinţă ar fi exclusiv pentru mine şi beneficiul meu: şi anume să fiu ferită de minciună. Asta nu înseamnă că aş cere ca ele să dispară sau ca ceilalţi să nu mă mai mintă (asta ar fi ceva imposibil chiar şi pentru minunatul Peştişor), ci mi-aş dori foarte mult ca EU să capăt capacitatea de a discerne imediat, cu acurateţe, fiecare minciună.
Din amara und-a mărei iesă-o rază scânteioasă Ce-n coloruri vii lucit-au preste muntele înalt. Steaua zilei se renaște și lumina-i amoroasă Orizonului dă viață, florilor plăcutul smalț; Raza ei pătrunde codrii, prin bordeiuri se coboară. Face templu să serbeză cultul sfânt religios; Vulturul, cel pe sub nouri, preste turnuri sumeț zboară, Țintind soarele, urează fața discului focos! Dar la ușa-acelui templu un orb singur se găsește, Ascultând vuietul zilei ș-orice pas de trecători; Gura-i murmură o rugă ce adânc te umilește, Și-ntr-o noapte nesfârșită pășind e rătăcitori. Dar, vai, cesta nu-i tuneric-unei nopți posomorâte Ce în inimă dișteaptă misticoasele plăceri, Care tristele deșerturi de a lunei raze-umbrite Le-umple de-a melancoliei suvenire și dureri. Asta-i noaptea eternităței, un adânc nepriceput, Unde-amorului privire niciodată au străbătut. Tu ce nașterea-ți răpiră ochii, triste osândite, Razele dulci a luminei pentru tine nu-s urzite, Nici plăceri… strein e ție acel foc fermecători Ce în loc de fericire însoțesc pre muritori, Nici, aleu, pre lângă tine lațul lor nu se întinde, Și când nobila simțire pre vrun om duios cuprinde, Simț în mâna ta tributul cuvenit unui sărman, Îți aruncă-o cătătură ș-a lui mână vre un ban. Tu nu-i vezi ghețosul suflet, dar desprețul îți rămâne, Ș-aspra soartă ți s-alină de-un prieten, de-al tău câne. Când în mijlocul mulțimei, pe pământ chiar părăsit, N-asculți alta decât glasuri de streini, neauzite, Atunci cânele simțindu-ți întristarea, prin miite Chipuri inima-ți alină, lângă tine stând lipit. Este blând, dar cu-ndrăzneală, neadormit spre apărare, Și în urma ostenelei, mai duios în ascultare. Dulcea, trista lui privire, strigătu-i cel plângeros Trage-asupra-i cătătura trecătoriului duios; Și spre a-ți cruța durerea ca s-areți nenorocire, Se târaște pe-a lui urme și-l oprește din pășire. De-a sa rugă s-umilește și cel mai nepăsător La bordei cu el în urmă când te-ntorci încetișor, Este plin de bucurie și prin săltări înmiite De-a lui vie mulțămire inima-ți trerăsărind, În al tău sân de durere afle-un zâmbet renăscând! Nopțile când se coboară delungate, liniștite, Ș-împresoară carul zilei cu-a lor umbre și tăceri, La picioare-ți dormitează cânele ce-adânc suspină, Încât voacea lui auzu-ți fermecându-l, te alină Prin a sale visuri care te-ușurează de dureri.
