https://blog.revistaderecenzii.com/
De mult mă lupt cătând în vers măsura,
Ce plină e ca toamna mierea-n faguri,
Ca s-o aștern frumos în lungi șiraguri,
Ce fără piedeci trec sunând cezura.
Ce aspru mișcă pânza de la steaguri,
Trezind în suflet patima și ura
Dar iar cu dulce glas îți umple gura
Atunci când Amor timid trece praguri!
De l-am aflat la noi a spune n-o pot;
De poți s-auzi în el al undei șopot,
De e al lui cu drept acest preambul
Aceste toate singur nu le judec…
Dar versul cel mai plin, mai blând și pudic,
Puternic iar de-o vrea e pururi iambul.
