https://blog.revistaderecenzii.com/

 A fost odată un croitor şi un giuvaergiu şi au pornit ei împreună la drum, că aveau amândoi cam aceeaşi ţintă.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Era odată o babă, care avea trei feciori nalți ca niște brazi și tari de virtute, dar slabi de minte.

O răzeșie destul de mare, casa bătrânească cu toată pojijia ei, o vie cu livadă frumoasă, vite și multe păsări alcătuiau gospodăria babei. Pe lângă acestea mai avea strânse și părăluțe albe pentru zile negre; căci lega paraua cu zece noduri și tremura după ban.

https://blog.revistaderecenzii.com/

De la ștreaja Vergului până la Biserica Delea-Nouă, un nor de praf galben se ridică de la pământ, mânat ca într-o albie printre casele și grădinele șoselei nepietruite.

Grânarii se întorc de la sate, de la mori și porturi. Unii încărcați cu vârf pîn’ la cercul coviltirului, alții cu căruțele goale și cu maldăr proaspăt în cadirle. Bicele pocnesc pe dasupra naintașilor; caii voinici și aprinși joacă în hamuri și ninchează, mirosindu-și din depărtare grajdurile. Tinerii, rumeni și nădușiți, cu zăbunele și cu cămășile deschiate, cu hamurile pe după gât, călări pe rotașii din stînga, dau chiote în goana cailor; iar dacă căruța le e greu încărcată și roatele abia li se învârtesc în osii, ei cântă prelung Mumă dragă, mumă, Dine,Dine,Constantine, or Ghiță,Ghiță,Cătănuță, bătând cu călcîile goale în pântecele cailor.

https://blog.revistaderecenzii.com/

e naşti din plasma zării cu limpezimi de-albuş,
Ne dai în semicicluri lumina ta prin rază –
Mă entuziasmează sublimul tău urcuş,
Căderea ta în hăuri adânc mă întristează.

Când urci, adapi pământul cu sângele-ţi ceresc,
Ucizi fără de milă bacterii ucigaşe.

Dar când cobori sub zare, piticii se fălesc
Cu umbre pieritoare, dar mari, dar uriaşe.

Sursa: http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/odasoarelui.php

https://blog.revistaderecenzii.com/

Loc liniștit cu iarbă verde;
Culcați stau toți sub cruce,
Acolo mi-e prietenul, se pierde,
Sub geamuri colorate și năuce.

Când luminează, cerul strălucește
Amiaza, când primăvara se-odihnește
Norul ceresc de-ndată se ivește
Iar ziua de plecare se grăbește.

Nici zidurile nu sunt liniștite
Deasupra cărora un pom atârnă;
Cu rouă neagră, frunzele pleoștite,
Doar fructele în pârg stau într-o rână.

Acolo în capelă, o liniște de întuneric
Și nici altarul parcă nu-i întreg,
Și multe lucruri stau acolo feeric,
Pe câmp în vară greierii liniștea dezleg.

Când se aude pastorul vorbind
Mulțimea de prieteni stă ș-ascultă,
Ei stau cu morții știind că în curând
Nici ei nu vor avea vreme prea multă…

traducere Christian W. Schenk
Sursa: https://poetii-nostri.ro/friedrich-holderlin-curtea-bisericii-poezie-id-43048/

https://blog.revistaderecenzii.com/

Răsare soarele scânteietor din geana depărtată a mării. Razele aștern brâie verzui, galbene și roșii pe întinsul neteziș al apei. Pământul se retrage în urma noastră. Încet Sulina se pleacă, se scufundă sub valuri. Copacii, catargurile, sulurile negre de fum, toate se șterg; albastra boltă a cerului se lasă ca un coviltir uriaș peste pustietatea lucie a mării.