E noapte, — o noapte caldă, adâncă, liniștită. Nu se mai aude decât respirarea puternică a mașinei și fâșiitul somnoros al apei. Luminile întârziate ale satelor clipesc, ca niște licurici, printre crengile copacilor. Trecem pe lângă Ostrovul Mare. În bătaia lunei, turla bisericii, satul, viile, pădurea, toate au înfățișarea fantastică a lucrurilor văzute-n vis.
* Iaşi: Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Iaşi organizează, în perioada 7-9 septembrie, a XI-a ediţie a Târgului de Carte „Zilele Recoltei Editoriale”, în Parcul Copou. Pe parcursul celor trei zile de expoziţie de carte cu vânzare, între orele 10:00-18:00, editorii au pregătit şi câteva prezentări de carte. Deschiderea oficială a „Zilelor Recoltei Editoriale” va avea loc la ora 12:00, iar închiderea va avea loc sâmbătă, 9 septembrie, ora 14:00, când instituţia organizatoare de cultură va acorda premiile „Zilelor Recoltei Editoriale” pentru ediţia din acest an
Cică într-o iarnă, pe când zăpada cădea din înaltul nemărginit al cerului în fulgi mari şi pufoşi, o împărăteasă sta într-un jilţ şi cosea lângă o fereastră cu pervazul negru, de abanos.
În străvechea cetate de sub Tâmpa, muzica a găsit totdeauna un mediu favorabil. Pare chiar de nedespărțit muzica de aceste puternice ziduri cariate de vreme, de șirurile ordonate ale caselor așezate cot la cot și acoperite cu țigle roșii, de-a-lungul străzilor pitoresc înguste. Brașovul, în aspectul său urbanistic și în fericita așezare printre înălțimile acoperite de păduri, seamănă — zice-se — cu Salzburg. Dar seamănă cu oricare din burgurile nemțești, cu fiecare din cetățile saxone, cu gospodărești case închise între ziduri și cu porți de cetate fiecare. Brașovul oferă pe alocuri colțuri care ar putea decora actul II din «Meșterii Cântăreți» ai lui Richard Wagner. Brașovul oferă muzicii cadrul cel mai potrivit, dar îi prilejuiește mai ales mediul spiritual favorabil. Și mediul acesta l-au creeat germanii, care au dus pretutindeni cu ei pasiunea muzicii. Sașii au adus-o și aici.
* Cea de-a 26-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu”, organizat începând cu 1958, are loc în perioada 27 august – 24 septembrie, tema ediţiei fiind „Generozitate prin muzică”/”Generosity through Music”. Programul include peste 3.500 dintre cei mai renumiţi artişti ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 ţări, lucrări de operă în primă audiţie şi concerte educative pentru copii. Un proiect finanţat de Guvernul României prin Ministerul Culturii, organizat de ARTEXIM, Festivalul Enescu este un eveniment desfăşurat sub Înaltul Patronaj al preşedintelui României. Organizator: ARTEXIM. Co-organizator: Fundaţia ArtProduction. Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului Bucureşti.
Legenda comediei franţuzeşti se dezvăluie drept omul modest şi sensibil Louis de Funès, în documentarul difuzat în premieră la TVR 1 sâmbătă, 9, respectiv 16 septembrie, de la ora 15.30. În aceleaşi zile, de la ora 21.00, telespectatorii TVR 1 urmăresc filmele „Hibernatus” şi „Omul-orchestră”, din colecţia Louis de Funès.
Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des. Eu stăteam la o margine-a orei, tu – la cealaltă, ca două toarte de amforă. Numai cuvintele zburau intre noi, înainte şi înapoi. Vârtejul lor putea fi aproape zărit, şi deodată, îmi lăsam un genunchi, iar cotul mi-infigeam în pământ, numai ca să privesc iarba-nclinată de caderea vreunui cuvânt, ca pe sub laba unui leu alergând. Cuvintele se roteau, se roteau între noi, înainte şi înapoi, şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât repetau, într-un vârtej aproape văzut, structura materiei, de la-nceput.
Obiceiul meu cînd călătoresc este a mă ocupa mai totdauna de persoane decît de lucruri. În deligență esaminez mai mult pe companionii mei de călătorie, decît frumoasele peisage ale localităților prin care trec. Ajungînd la ospelerie, în loc să mă ocup de camera mea, din contra, toată atențiunea o pui asupra ospelierului, camarierilor și femeilor de serviciu. La masă prefer mai mult pe conmeseni decît bucatele și vinul. Privirea unei fețe umane e mult mai interesantă pentru mine, decît grămezile de pietre ce le numim orașe sau cetăți, decît acele înălțimi de pămînt sau de calcariu ce le numim munți, sau acele desimi de copaci ce le numim foreste. Îmi va zice cineva că, cu astfel de bizare dispozițiuni, călătoria nu plătește un ban și că, fără să părăsesc capitala unei țări, aș putea găsi toată materia pentru favoritele mele contemplațiuni. Ei bine, voi răspunde la o asemenea observațiune că este o eroare și încă o eroare prea groasă. Să luăm de esemplu Neapole, acest oraș sau cetate, cum veți voi să-l numiți; este în adevăr un muzeu imens dar nu universal. Fizionomia umană își schimbă espresiunea după gradul latitudinei și, ca să cunoști această schimbare, e mare necesitate a o căuta în locurile acelea unde își are expozițiunea naturală. Locuitorul din Sorrento și Calabria, transportați la Neapole, nu mai sunt aceia ce erau în provincia lor; mai adăogați că accidentele vieții nomade vă pune în relațiune cu individe a cărora nici chiar esistința nu ați fi putut să o cunoașteți; astfel, eu care în țara mea nu mănînc niciodată acasă, nici chiar pe la amici, nu avui niciodată fericirea aceea ce o avui în Italia de a face cunoștință cu atîta lume, iar mai cu seamă cu primadonele de uliță, care cîntă pe la birturi numai pentru un neînsemnat dar.