https://blog.revistaderecenzii.com/

Pe vasul „Carolus Primus”

Am plecat din Galați în ziua de 9/22 decembrie 1916, la 8 ore seara. La această dată începe pribegirea noastră, a cărui sfîrșit nu se poate prevedea.

Cum aceste note sunt menite să formeze o bază serioasă a istoriei timpului, trebuie să se știe care era starea lucrurilor la Comisiunea Europeană a Dunării.

După intrarea României în război, cei trei delegați ai puterilor inimice au fost siliți să părăsească țara. Aceștia erau : pentru Germania, d-l Marhemecke, ministru rezident; pentru Austro-Ungaria, d-l de Telner, consul g[enera]l la Galați; pentru Turcia, Haidar-bey, idem.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ah! cu ce dor, cu ce jale
De tine m-am depărtat,
Că-n toat-a mea lungă cale
Nencetat am suspinat.
Nu voi da în veac uitării,
Nici îmi vor ieși din gînd
Cîte-n minutul plecării
Mi le ziceai lăcrămînd.
Inima arzînd în mine,
Ț-am zis adio, rămîi,
Și peste zile puține
Iarăși viu să te mîngîi.
Că silit sînt a mă duce
Ș-în mîhnire să te las.
Dar de amoru-ți cel dulce
Voi dori în orce ceas.
Al meu suflet niciodată
De oftat nu va-nceta,
Ci fii pe parola-ți dată,
Și te rog nu mă uita.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/C%C4%83l%C4%83toria

https://blog.revistaderecenzii.com/

Bogdan-Vodă, sub sceptrul căruia erau acum uniți toți micii cneji ai Moldovei, moare către sfârșitul anului 1365 și e înmormântat în biserica de la Rădăuți, zidită de el. Lațcu, fiul și urmașul lui, e un suflet slab, nepregătit pentru greutățile domniei. Oastea e împuținată și ostenită de-atâtea lupte. Țara, de-abia înjghebată, e șubredă încă în alcătuirile ei din lăuntru, și din afară n-are nici un sprijin de nicăieri. Iar ungurii mereu îi calcă hotarele, asmuțiți de Papa de la Roma. Ca să mai adoarmă dușmănia asta veche, Lațcu se lasă ademenit de sfaturile călugărilor latini, ce furnicau prin târgurile Moldovei, și trece la închinarea bisericii din Apus. Papa-i trimite binecuvântarea lui. Un episcopat catolic se înființează în târgul Siret, unde cel dintâi episcop e un polon, Andrei din Cracovia. Contenesc luptele la hotar. Oamenii își lucrează ogoarele în pace. Dar la domnul lepădat de lege poporul și fruntașii țării se uită ca la un străin. Lațcu moarte în 1373. De la el nu rămân feciori, ci numai o fiică, Anastasia, pe care-o ia în căsătorie olteanul Roman, lăstar din ramura Mușatinilor, înrudită cu Basarabii.