https://blog.revistaderecenzii.com/
Cărții vechi, roase de molii, cu păreții afumați,
I-am deschis unsele pagini, cu-a lor litere bătrâne.
Strâmbe ca gândirea oarbă unor secole străine.
Triste ca aerul bolnav de sub murii afundați.
https://blog.revistaderecenzii.com/
M-a desfătat un vis frumos
Și negrăit de fioros :
Mi-e încă mintea tulburată
Și-mi bate inima speriată…
https://blog.revistaderecenzii.com/
Mare nemulțumire era în palatele Olimpului, locaș al zeilor nemuritori, de când Zeus biruise pe zeii cei bătrâni și se așezase cu sila pe scaunul împărătesc al tatălui său, Cronos. El ținea acum în mâinile sale trăznetul; sub picioarele lui zăceau grămădite tunetele și fulgerele și toți zeii, rânduiți în juru-i, tremurau de frică dinaintea puterii și măririi lui.
https://blog.revistaderecenzii.com/
Am să vă spun un secret: eu îl iubesc pe Moş Nicolae cu muuuult mai mult decât pe Moş Crăciun. De ce? Pentru că primul este adevărat, în timp ce al doilea este o legendă, un personaj de poveste. Primul manifestă puterea sa prin minuni reale, în timp ce al doilea a cam deturnat semnificaţia reală a Crăciunului.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com/
Anca Moldoveanu: Ankhesenamon – Regina dispărută (Editura CristianPlusArt, Malu Mare, 2023)
Era în plin soare. De o parte și de alta o țineau de o mână
mama ei, Nefertiti, iar de cealaltă, mărețul faraon Akhenaton.
Nu înțelegea ce se întâmplă, avea numai convingerea
că participă la ceva măreț. Era momentul trezirii ei spirituale
în care se crease prima legătură conștientă cu Aton‑Ra, trezirea
intuiției și realizarea acelui cordon de lumină care o lega de
soare și care nu s‑a disipat niciodată în decursul vieții ei. Cu
ochii aproape închiși vedea ce se întâmplă. În frunte simțea o
sfredelire care o copleșea, nu atât prin durerea pe care i‑o pro‑
ducea, cât prin greutatea suportării ei în liniște, fără să se miște.
Era ca și când o rază strălucitoare i‑ar fi fost introdusă
prin frunte, inundându‑i cu lumină capul, pe care îl simțea atât
de greu, și obligând‑o astfel să strângă și mai mult pleoapele.
Apoi i se păruse că micul ei trup parcă plutea, fiind ridicat de
la pământ și fiind dus cu toată viteza în sus, unde în cele din
urmă se oprise într‑un loc inundat în lumină. Spre surprinde‑
rea ei acolo nu vedea pe nimeni, dar percepea o prezență
binevoitoare, blândă și plină de căldură.
Voise să întrebe unde este și ce se întâmplă cu ea. Dar
în acel moment o inundase o pace și o încredere care se
clădeau încet în sinea ei. Nu știa de unde, dar știa că acolo
este Aton‑Ra, și toată acea liniște și bucurie pe care o simțea în
inimă, nu era altceva decât răspunsul la nedumerirea ei.
