https://blog.revistaderecenzii.com/

Pare un stolnic, emană eleganță în gestul detașării când  își privește lucrările în care-a prins tumultul vieții cu forța concentrării spiritului. Artistul vede ce alții nu văd cu ușurință: aroma florilor distilându-se sub soarele blând,  armonia orizontului cu fericire calmă și adâncimi ce ascund muzica infinitului și ritmurile cosmice, sobrietatea eternității sau tristețea vremurilor. E martorul clipei și în tainița sufletului său privește nostalgic spre vatra caldă, locul acela sfânt unde-a văzut lumina zilei.  Sânul mamei, oblăduirea cerului înghețat de lumina lui ianuarie, l-au inspirat inconștient atunci când iernile sale deveniseră subiectul predilect și aveau o voluptate mistică de alb nemărginit, pudrat și diafan, în care doinea șoptit amintirea copilăriei. S-a învăluit în lumină și cugetul său s-a umplut de muzică, dansând apoi treptat valsul vieții, cu forța concentrării, cu dorul aventurii, cu singurătăți tragice și căderi, cu zborul și jertfa cerului albastru al tinereții, cu revolta creatoare, cu gustul amar al sfredelitoarelor experiențe și trăiri, cu puterea omului truditor îndrăgostit de dorul perfecțiunii, cu-n nobil egoism ce-l arde și-l transpune vijelios și interiorizat la maxim. Emoția artistică l-a însoțit permanent, creația sa e experiența vieții transpusă în culori. Fericirea adevărată a simțit-o mereu în muncă, în creație ca formă subtilă de revoltă împotriva vulgarității și mediocrității.  Prin perfecționare și-a făurit  forma sa de independență.  O transpunere vijelioasă a chinurilor și satisfacțiilor, având mereu grijă pentru execuția artistică, pentru lumina ce cade măiestrit în pânzele sale, transfigurată, cu soarele ce devine plin, magic, când ploile- s colorate și haloul sufletului se imprimă cu fiecare decadă mai mult în gama coloristică ce se intensifică treptat.