https://blog.revistaderecenzii.com

Pe cărarea înflorită, care duce la fântână,
În ștergar și în catrintă, merge-o sprintenă română;
Ea la brâu-i poartă furcă și la sân un pruncușor,
Cu gurita lui lipită de al laptelui izvor.

Nevăstuica trece iute, torcând lâna din fuioare
Și sucind fusul vârtelnic ce-o atinge la picioare.
Păsărelele-mprejuru-i zbor voioase și cântând,
Ea zâmbește și tot merge, pruncușoru-i sărutând.

Iată,-ajunge la fântână, ș-acolo se întâlnește
C-un drumeț din lumea-ntreagă, care lung la ea privește,
Apoi cumpăna o pleacă, apoi scoate la lumină
Și vecinei sale-ntinde o cofiță, albă, plină.

Româncuța multumește, suflă-ncet peste cofiță
Și cu apa ne-ncepută udă rumena-i guriță;
Iar drumețul după dânsa bea, fugarul își adapă
Și se jură că pe lume nu-i așa de dulce apă.

Sursa: https://www.romanianvoice.com/

https://blog.revistaderecenzii.com

Epistolă scrisă cu gând să fie precuvântare la cartea Manualul vânătorului

DOMNULUI C. C. CORNESCU

Amice,

Când mi-ai dat mai întâi să citesc manuscriptul tău, intitulat Manualul vânătorului1, ai arătat dorința ca să-i fac eu o precuvântare. Mai apoi ți-ai luat seama și m-ai scutit de această măgulitoare sarcină.

https://blog.revistaderecenzii.com

Ca să mergi din București la mănăstirea Căldărușani, ieși prin bariera Moșilor; apuci pe la zaanà pe șoseaua care merge la Fierbinți; treci la Pantilimon peste linia ferată București– Fetești; mai departe, înainte de Ștefănești, treci peste linia ferată a forturilor; apoi, dincolo de Ștefănești, la kilometrul 21, lași șoseaua și apuci la stânga pe drum-curea; treci prin Vărești și Moara Săracă și ajungi la Căldărușani – cu totul o poștă și jumătate, cam la 32 de kilometri, cu cai buni cam în trei ceasuri. E un drum plăcut, mai ales pentru cine de multă vreme n-a umblat decât în vagon, dacă nu va fi prea frig, ori ploaie și noroi. Noi am avut parte de neplăcerea contrară: multă zăbușeală, o dogoreală de soare îngrozitoare și mai ales praf, mult praf. Cătră apusul soarelui mai cu seamă, un nor des albicios se lasă greu dasupra țarinii, oprindu-ți vederea chiar la câțiva pași și înecându-ți răsuflarea. Fizionomia marginii Bucureștilor și a satelor e foarte originală.

https://blog.revistaderecenzii.com

Să știe tot omul că am omorât pe Mihnea Vodă!

Cât ajunse în Ardeal, într-acea țară unde atâtea neamuri războinice, unguri, sași, români și săcui, stau înghesuite și în veci gata pe vrajbă, gândul cel dintâi al Domnului mazilit fu să strângă o adunătură de oameni cu simbrii, în capul cărora să meargă să-și ia domnia înapoi.

Planul său nu izbuti; oștirile lui Vlăduț îi risipiră simbriașii, și el atunci se duse să se așeze, cu toată familia, în Sibii; dar inima lui încă nu era înfrântă și capul lui se muncea mereu cu ideea d-a redobândi tronul. De aceea trimise pe Stoica, cu bogate daruri, în Visegrad, la Craiul Vladislav al Ungariei, ca să-i arate plângerile sale împotriva boierilor țării și să-i ceară totodată ajutor și ocrotire.

https://blog.revistaderecenzii.com

Astfel tot la țărmuri nouă împinși calea ne-ncetată,
Duși către vecinica noapte, înapoi făr-a veni,
În oceanul de vârste noi nu vom putea vrodată
O zi ancora-a-ntări?

O, lac! abia-și sfârși anul drumul ce iar și-l gătește,
Ș-aproape de drage valuri unde ea era-a veni,
Pe piatra unde-ai văzut-o, aci, iată, mă privește,
Viu singur a...m-odihni!

Astfel tu mugeai în gemăt sub aste stânci afundate,
Astfel vântul a ta spumă pe picioare-i arunca
Și te sfărâmai tot astfel sub coastele-ți deșirate,
Unda-ți plesnind se vărsa.

Ti-aduci aminte-ntr-o seară când noi pluteam în tăcere
Și n-auzeam de departe pe undă, sub cer lucios,
Decât sunetul lopeții ce despica cu plăcere
Valul tău armonios?

Când, un glas străin cu totul pe tăcere, fără veste,
Dintr-un țărm ce-aducea farmec începu a deștepta.
Unda stătu să asculte, și glasul ce scump îmi este
Cu-aste vorbe răsuna:

"O, vreme, oprește-ți zborul! ceasuri blânde,-ascultătoare,
Opriți cursul vostru, stați!
A zilelor mai frumoase plăcerile fugătoare
Lăsați să gustăm, lăsați!

Destui ticăloși vă strigă, ce necazu-i împresoară;
Curgeți, pentru ei grăbiți;
Luați cu ale lor zile grijile care-i doboară
Și uitați p-ăi fericiți...

Dar ce cer? deșartă rugă! minutele trec, n-așteaptă,
Vremea-mi scapă, s-a pierdut;
Eu zic nopții să-ntârzie, aurora se deșteaptă,
O-mpraștie... a trecut!

Să iubim, să iubim dară, de secunda ce grăbește
Grăbiți să ne bucurăm;
Vremea este fără țărmuri, omul liman nu găsește;
Curge, și noi naintăm!"

Timp gelos! e cu putință aceste ceasuri sfințite,
Când amorul în lungi unde ne revarsă fericiri,
Să zboare de noi departe, asemenea de grăbite
Ca și în nenorociri?

Cel puțin nici a lor urmă, și ea nu stă, piere, zboară?
Ce! de tot le-avem pierdute? mai mult nu le vom afla?
Vremea care ni le dete, vremea care le omoară
Mai mult nu ni le va da?

Trecut! Nimic! Vecinicie! Abisuri negre, noptoase!
Unde sunt zilele noastre care-n veci ni le-nghițiți?
Spuneți, ne veți mai întoarce aste plăceri fioroase
Pe care ni le răpiți?

O, lac, și voi, stânci tăcute, peșteri și păduri umbroase,
Voi, ce vremea vă păstrează sau vă poate re-nnoi,
Păstrați ținerea de minte acestei nopți prea frumoase
Cel puțin a vă-nsoți.

Fie cu tine-n repaos, fie și în vijelie,
Frumos lac, și în privirea dealurilor ce-asudez,
Și-n aste sălbatici râpe, și-n brazii ce cu mândrie
Malul tău încoronez;

Fie-n zefirul ce suflă, ce tremură în verdeață,
În sunetele din vale ce văile le răspund,
În steaua d-argint în frunte ce albește a ta față
Cu raze ce-abia pătrund;

Și vântul ce tare geme, și trestia ce suspină,
Miroasele răsfirate din aeru-mbălsămit,
Tot ce se vede, s-aude, toate ele ce n-au vină,
Tot zică: ei s-au iubit!
Astfel tot la țărmuri nouă împinși calea ne-ncetată,
Duși către vecinica noapte, înapoi făr-a veni,
În oceanul de vârste noi nu vom putea vrodată
O zi ancora-a-ntări?

O, lac! abia-și sfârși anul drumul ce iar și-l gătește,
Ș-aproape de drage valuri unde ea era-a veni,
Pe piatra unde-ai văzut-o, aci, iată, mă privește,
Viu singur a...m-odihni!

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Lacul_(Lamartine)