Dan Ionescu: Poezia de limbă română din Israel

https://blog.revistaderecenzii.com

*Cronică de carte apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 6 / 2024

Publicul din țară nu este, în general, familiarizat cu activitatea literară desfășurată în limba română în Israel. Astfel, Ion Cristofor își propune să ilumineze un segment cultural important, dar adesea trecut cu vederea, contribuind semnificativ la cunoașterea și aprecierea literaturii românești din diaspora israeliană. În lucrarea sa, O istorie a literaturii de limbă română din Israel (Editura Napoca Star, Cluj – Napoca, 2023), structurată în două secțiuni distincte – Poeții și Poezie și Umor –, sunt prezentați, în ordine alfabetică, peste cincizeci de autori, ale căror repere de creație sunt tratate cu fină acuitate de către Ion Cristofor.  

Continuă să citești

Ana Maria. Proză de Liviu Rebreanu

https://blog.revistaderecenzii.com

În lumea cea veche și frumoasă a basmelor, când scriitorul și cetitorul storcea din fiecare poveste oricât de neînsemnată „morala”, frumoasele flori ale povestirilor le strângeau în buchete mâini binevoitoare, și poveștile n-aveau numai savoare, dar și miere dulce mângâietoare. Azi e mai anevoios să culegi flori așa de blânde și sentimentale, căci vitrinele scriitorilor sunt pline cu orhidee și alte flori cu mirosuri exotice îmbătătoare. Totuși, uneori ți-e dor de vremile frumoase de demult, de poveștile frumoase de demult și de morala care zâmbește cu gingășie, care e în același timp blândă și cochetă.

Continuă să citești

Întârziere de I. L. Caragiale

https://blog.revistaderecenzii.com

M-am suit, la Sinaia, în trenul 14, acceleratul care pleacă la ora 6 și 8 minute spre a ajunge în București la 9 și 10.

Am găsit, din norocire, un vagon de clasa a doua la coada trenului. E adevărat că vagonul din urmă al unui tren se clatină mai mult; în schimb însă, nu e priveliște mai plăcută, într-o călătorie cu drumul de fer, decât la fereastra din spatele trenului, lucru de care un amator se poate bucura foarte rar, fiindcă orice tren trebue să aibă la coadă un frânar de siguranță, și puține vagoane de călători sunt prevăzute cu frână de mână. Trenul a plecat din Sinaia la ora regulată și a ținut strict mersul reglementar până la Ploești. Am putut dar să mă bucur de o minunată priveliște, valea Prahovei desfășurându-se în fugă spre miază-noapte pe măsură ce trenul gonea spre miază-zi. De la Ploești, trenul de Predeal ca să apuce spre București schimbă frontul și, ca și cum ar vrea să se întoarcă înapoi, locomotiva se pune acolo unde până aci era coada trenului. Am voit să găsesc un alt vagon la capătul celălalt, care acum rămăsese coadă: n-am mai avut noroc; cea din urmă trăsură era un furgon de bagaje. M-am resemnat și m-am suit în același vagon în care gustasem destulă plăcere; și am făcut bine. Vagonul ne mai fiind în coadă, frânarul de siguranță îl părăsise, iar locul de la pavilionul de observație, unde e frâna, era acuma gol. M-am suit acolo și am putut vedea pe deasupra vagonului înaintaș și a locomotivei, linia în depărtare.

Continuă să citești