https://blog.revistaderecenzii.com

A fost o zi îngrozitor de fierbinte. Tocmai pe la unu după miezul nopții, parcă s-a mai potolit puțin cuptorul, parcă începe să mai poată respira omul… să respirăm. Stau în fața unui local de noapte, o mică berărie, și fiindcă am poftă de vorbă, aștept, nu cumva o pica vreun alt bucureștean iubitor ca mine de aer curat, să respirăm împreună: dacă o durere împărtășită e pe jumătate ușurată, desigur o bucurie în doi e îndoită. Așteptând, miros cum din apropiere adie dulce un zefir, pe când un municipal își face cu măturoiul lui enorm datoria, stricând odihna prafului și făcând să se-mbrobodească în ceață din ce în ce mai deasă luminile felinarelor. Prin ceața aceea, mi se arată legănându-se o umbră… se apropie… Să fie un amic?… Da, e un amic; n-am așteptat degeaba – e amicul meu Nae; și lui i pare bine că m-a-ntâlnit.

https://blog.revistaderecenzii.com

Fuga e rușinoasă…
dar e sănătoasă…

Un an și jumătate trecuse de când Mihnea ținea cârma țării, și boierii pribegi Basarabii și alții câți putuse să scape din mâinile tiranului după multe și anevoioase rugăminte, dobândise în sfârșit ajutor de la Împărăția Turcească. Sultanul Baiazit dase poruncă pașei de la Dunăre ca să intre cu oștire în Țara Românească și să așeze în scaunul domniei pe Vlad cel Tânăr sau Vlăduță, fratele răposatului Radu Vodă.