Un roman ermetic. Cronică* de carte de Dan Ionescu

https://blog.revistaderecenzii.com

*Cronică apărută în revista „Autograf”, 2024, Nr. 1 – 2 / 2024, p. 5

În cartea Regina dispărută (Editura CristianPlusArt, Malu Mare, 2023), Anca Moldoveanu își exprimă viziunea asupra legăturii dintre viață și moarte. Ideea ar fi că detașarea spiritului de corp, petrecută în mai multe etape, este o stare familiară, asemănătoare dedublărilor la care protagonista cărții a apelat, de mai multe ori, de-a lungul vieții: „Înțelese că era timpul. Acesta era sfârșitul. Experimentase de atâtea ori dedublarea, detașarea de corpul fizic, încât acum nu mai avea nicio teamă”. Alt motiv al temerității în fața morții este conceptul autoarei (care a experimentat cunoașterea de tip spiritualist), potrivit căruia muribundul își rememorează traiul pământean. Senzația de alunecare în trecut devine atât de pregnantă, încât spiritul muribundului cu adevărat ajunge în vremea pe care o vizualizează; cu viteza luminii, de acum înainte, sufletul avansează deja într-o lume a lui și într-un spațiu „inundat de lumină”, acolo unde rezidă însuși Aton – Ra (varianta egipteană a lui Dumnezeu): „Voise să întrebe unde este și ce se întâmplă cu ea. Dar în acel moment o inundase o pace și o încredere care se clădeau încet în sinea ei. Nu știa de unde, dar știa că acolo este Aton‑Ra, și toată acea liniște și bucurie pe care o simțea în inimă, nu era altceva decât răspunsul la nedumerirea ei”.

Continuă să citești

Calendarul zilei

https://blog.revistaderecenzii.com

1472 – Ștefan cel Mare s-a căsătorit cu Maria de Mangop, a doua soție a domnitorului Domnului Moldovei.

1778: S-a născut Costache Conachi, unul dintre cei mai reprezentativi poeţi lirici ai perioadei de început a literaturii române (m. 1849)

– 1856: S-a născut Sofia Nădejde, romancieră, autoare dramatică, traducătoare şi publicistă; a fost prima fată din România căreia i s-a permis să susţină bacalaureatul într-un liceu de băieţi; alături de soţul ei, a editat reviste culturale şi manuale şcolare, a susţinut campanii pentru recunoaşterea drepturilor femeilor, a tradus texte ştiinţifice şi literare, a scris proză (romanul „Patimi” este primul din literatura română scris de o femeie), poezie, teatru; soţia publicistului şi omului politic Ioan Nădejde, sora pictorului Octav Băncilă (m. 1946)

1928: S-a născut Puiu Manu (nume real: Vasile Baciu), grafician, unul dintre cei mai prolifici autori de benzi desenate din Europa; globe-trotter şi sportiv de performanţă (schi şi yachting)

Continuă să citești

Moromeții (26) de Marin Preda

https://blog.revistaderecenzii.com

XXVI

Femeia terminase de strâns masa și se ștergea pe față de sudoare cu o treanță nu prea curată. Când îl văzu pe bărbat așezându-se, încremeni cu treanța pe un obraz, în timp ce cu o mână își vâra sub basma șuvițele de păr care îi acopereau urechile. După aproape cincisprezece ani de la măritiș, nevasta lui Boțoghină nu mai păstra din frumusețea ei de atunci decât gura și ochii. Avea obrajii subțiri și înăspriți, iar fruntea parcă i se îngustase. Semăna cu o țigancă pribeagă, cu fața arsă de vânturi și ploi, înnegrită și îmbătrânită înainte de timp. Numai când stătea liniștită fără să vorbească sau să se uite undeva, abia atunci liniile gurii se rotunjeau ca un desen luminos și împrăștiau de pe chipul ei asprimea și urmele anilor. Cât vorbea sau se uita undeva și vedea ceva de făcut, trăsăturile rotunde și liniștite ale buzelor se stricau, lumina ochilor se întuneca.

Continuă să citești

Pasteluri de Șt. O. Iosif

https://blog.revistaderecenzii.com

E secetă, și de căldură
Pe cîmp porumbul se usucă,
Mor vitele în bătătură,
  Și norii vin… ca să se ducă…

Prin sat aleargă paparude,
Țăranca apă le azvîrle :
Își scutur pletele lor ude
Și-s goale ca niște șopîrle…

Țăranii-n cîrciumă s-adună ;
Pe cîmp abia se mișc-o turmă,
Tînguitor talanga sună —
Ciobanul a rămas în urmă,

Continuă să citești

Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com

* Botoşani: Muzeul Judeţean Botoşani găzduieşte, în perioada 14 septembrie – 8 octombrie, expoziţia ‘Bestiarium’ dedicată regretatului artist Corneliu Dumitriu (1954-2022), o figură marcantă a artei plastice româneşti contemporane. Evenimentul, organizat de City Gallery Botoşani, oferă publicului şansa de a explora un univers artistic fabulos, în care natura şi imaginaţia se împletesc în creaţiile unice ale artistului – ora 11:30, la Galeriile de Artă ‘Ştefan Luchian’.

Continuă să citești