https://blog.revistaderecenzii.com

VII

În aceste zile oamenii lui Aristide pregătesc mașinile de treierat și pe la jumătatea lui iulie ei le și scot pe izlaz. Începe să se care grâul la arii și să fie așezat în șire. Aceste șire nu sunt altceva decât însuși satul, construit de astă dată din snopi de grâu.

La treieriș familia trăiește aici câteva zile neobișnuite, care nu seamănă cu nici una din timpul anului; adus până aici numai de familie, snopul de grâu intră de astă dată pe mâini străine, pe mâinile cetei fără de care treierișul nu poate avea loc. O căruță străină va trage lângă șiră, o furcă necunoscută se va înfige în snopi, iar la batoză legătura snopului, legătura aceea cu răsucitura deosebită, care amintește familiei de mâna puternică, a tatălui, e desfăcută acum de altcineva. Și cu toate acestea, o bucurie necunoscută și de neuitat stăpânește pe toți.

https://blog.revistaderecenzii.com

Sărmanei inimi slabe i-am spus: ”Tu
Nu crezi c-ajunge să iubești doar una?
 Și nu-ți dai seama că shimbând într-una,
Îți pierzi în doruri fericirea? Nu?”

Ea mi-a răspuns: ”N-ajunge, precum crezi;
N-ajunge să iubești mereu tot una!
Și nu-ți dai seama că schimbând într-una,
Mai dulci plăceri trecute le-ntrevezi?”

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. Șt. O. Iosif

Ce tristă mi-e inima, tristă !
E-n mai și e cald și-i lumină.
În deal, lîngă teiul de strajă,
Stau dus pe reduta-n ruină.

Alunecă gîrla-ntre sălcii;
În luntre-un copil de pescar
Tot plescăie undița-n apă
Și fluieră micul ștrengar.