https://blog.revistaderecenzii.com

Când am pornit cu mult avânt pe-un drum
Pe care îl urmez, ați râs de mine.
Dar eu urmez și-acum același drum,
Cu ochii duși în zările senine.

Îmi urmăresc și-acuma drumul meu
Pe care pas de om nu-i pomenit,
Și de prăpăstii m-am ferit mereu
Oricât de mult m-ar fi ademenit.

https://blog.revistaderecenzii.com

Iar dacă d. Nae Ionescu mi-ar fi răspuns grav ca un profesor, dacă ar fi încercat să-mi facă teorii și să-mi schițeze o predică solemnă, i-aș fi spus: — Las-o dracului, șefule! Să nu mă duci cu zăhărelul, că nu se prinde! Vezi de altul…

Tudor Teodorescu-Braniște

Pe profesorul Nae Ionescu l-am văzut prima oară la Brăila prin 1923 sau 1924, la o conferință. Vorbea, într-un ciclu al Ideii Europene, despre criza religioasă în Germania, dacă țin bine minte. Eram în clasa a cincea de liceu și toate acestea mi se par astăzi nesfârșit de îndepărtate.

https://blog.revistaderecenzii.com

XV

Pe la începutul lui august, într-o după-amiază, Anghelina lui Boțoghină stătea în mica ei bătătură și trăgea pe războiul de țesut niște urzeală de cânepă. Vatică o ajuta să învârtească sulul, iar Irina ședea ca greutate pe scara de la pod de care se lega de obicei urzeala de țesut.

— Aștezău! strigă cineva la poartă, adică „așa să vă ajute Dumnezeu“ și Anghelina răspunse fără să se uite:

— Mulțumim dumitale!

https://blog.revistaderecenzii.com

Băiete, sus ! — aruncă șaua
Pe cal, și-aleargă-n zbor cu el
Mai repede ca rînduneaua
La craiul Duncan, la castel.

Și-acolo-așteaptă pîn’ ce-ți iese
Din grajd, în cale, vreun argat
Și-ntreabă-l: „Care-ntre crăiese
S-a logodit cu-adevărat?”