Arhive zilnice: 2 decembrie 2024
Dan Ionescu: Poetica iubirii la Mihai Firică*
https://blog.revistaderecenzii.com
*Cronică de carte apărută în revista „Convorbiri literare”
Celula cotidiană, despre care s-a scris în cazul lui Bacovia, este spațiul originar (de la care va porni în explorare cosmică) al poetului Mihai Firică, în volumul de lirică, intitulat Dragostea cu parfum de migdale amare (Editura Vinea, București, 2022).
Autorului i se pare că locuiește într-un stup, ai cărui pereți de ceară îi percep mai repede rugăciunile, decât Dumnezeu Însuși, care i-a dictat penitența de a sta pe coji de nucă, într-un colț. Convingerea aceasta are cel puțin două cauze posibile: fie deține ceva în suflet, ineluctabil și pe care nu l-a exprimat, fie se uită la femeie adorată, știind ceva aproximativ împovărător și nu-i mărturisește, pentru a nu anihila misterul care-l țintuiește în tăcere: „Tu zâmbești doar seara. / Pereți de ceară absorb rugăciunea, / pe coji de nucă stau de vorbă cu Dumnezeu, / silabisesc în șoaptă, mângâi cuvintele” (Tu zâmbești doar seara).
Continuă să citeștiO muză și… trei scriitori. Articol de Geo Constantinescu
https://blog.revistaderecenzii.com
Octav Șuluțiu
Octav Șuluțiu (1909-1949) a scris un Jurnal interesant, pe care ar fi dorit ca după moartea sa să fie distrus. Orfan de timpuriu, silit încă din adolescență să se sprijine pe „bunăvoința” unchilor săi, care nu ezitau să-i sugereze mereu orientarea spre valorile practice ale vieții și nu spre studiu și mai ales spre literatură, el a văzut în jurnal un confident sincer, necruțător cu autorul său pe unele locuri, desigur, considerat de el în mod eronat că ar fi fără valoare estetică și chiar compromițător pentru cel ce l-a scris, în ochii posterității. Astfel, în pragul trecerii, a rugat-o pe soția sa, Elena Șuluțiu, să-l ardă. Iar această femeie, profesoară de muzică și foarte credincioasă până la habotnicie, i-a îndeplinit dorința, trecând în neantul flăcărilor partea de jurnal cuprinzând însemnările dintre anii 1937-1949, privând istoria literaturii de date importante privind viața și combustia de idei exprimate de acest scriitor, în confruntarea perpetuă cu sine însuși.
Continuă să citeștiOdette de Anton Holban
https://blog.revistaderecenzii.com
Voi destăinui o întâmplare mică, trecătoare, dar n-aș putea spune neînsemnată. Asupra mea a avut o mare și îndelungată putere de obsesie, chiar dacă în realitate faptele se pot reduce la foarte puțin și, totodată, n-ar fi prea importante pentru un străin.
Vreau să vorbesc despre Odette. Iar oamenii care s-au perindat prin preajma noastră, cu toate că mai puțin hotărâtori pentru sufletul meu, au rămas cu mai mult relief, îi cunosc cu mai multă precizie, poate pentru că pe un indiferent poți să-l examinezi mai bine, căci ești calm față de dânsul, pe când față de cineva de care ai fost emoționat n-ai fost în stare să te lămurești, și chiar farmecul acestei întâmplări constă în vagul atât de poetic în care s-a petrecut povestea. (Invers, iubita cu care ai avut o cunoaștere apropiată rămâne tot atât de vagă din pricina prea multor lumini pe care le-ai îndreptat înspre ea. La orice examinare amănunțită a unui om descoperi contradicții.)
Continuă să citeștiDaine din Litvania de Șt. O. Iosif
https://blog.revistaderecenzii.com
Aș vrea s-adorm, să dorm mereu,
Și n-aflu loc în nici o parte.
Și dor mi-e, dor de satul meu,
Și satul e-așa departe.
Ș-aș vrea să merg, să merg mereu,
Și dor mi-e, dor mi-e de-o grădină,
Grădină mîndră-n satul meu,
Acolo aș găsi hodină.
Sybaris de Ioan Adam
https://blog.revistaderecenzii.com
Dincolo două, Igigiiiliau un bătrân conrupt. Mai
într’un colţ cinsteau doi mitocani întârziaţi. La
răstimpuri trecea câte-o fată singuratecă, cercetând cu ochii obosiţi printre mese. Acum]
venea câte-un lăutar cu scripca sub jachetă şi
căuta numai !din uşă, întrebând aşa din privire
pe cei ce-1 zăriau.