Sărbătoarea Sfântului Gheorghe, celebrată pe 23 aprilie, este una dintre cele mai importante din calendarul popular românesc, cu multiple straturi simbolice, legate de renașterea naturii, protecția oamenilor și a gospodăriilor, dar și de credințe magice. Iată câteva dintre cele mai cunoscute tradiții și obiceiuri populare de Sfântul Gheorghe:
Nu-i între inimi vreun zăgaz înalt Spre-a le opri. Iubirea nu-i iubire De-şi schimbă focul după celălalt, Fugară ca fugarul în neştire; O,nu ! iubirea-i far nezguduit Ce străjuieşte-n pîclă şi-n furtună, O stea ce-ndrumă năvi necontenit Şi care nu se-ntîmplă să apună. Iubirea nu-i paiaţa Vremii . Ci O floare dată coasei ei ce-o curmă. Dar nu păleşte-abia ce-mboboci, Ea neschimbată şade pîn’ la urmă. Şi dacă versu-mi minte şi-i greşit Nimic n-am scris, şi nimeni n-a iubit
* La sediul Muzeului Național al Literaturii Române din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, precum și la sediile Caselor memoriale ale MNLR vor avea loc activități și evenimente dedicate lecturilor care au format și au inspirat oameni. Din program:
Secția Patrimoniu va expune în mod special pentru această zi volumul Poem în aer liber, de Stephan Roll, cu dedicație si desene de Victor Brauner
La ora 11:00, la Casa Memorială „Anton Pann” (strada Anton Pann 20), seniorii „Centrului de socializare al seniorilor – Niciodată singur” sunt invitați la o șezătoare cu povești, muzică și o surpriză „țesută” de toți cei prezenți, o poveste colectivă
La ora 11:00, Casa Memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian” (Str. Gheorghe Marinescu nr.19, etaj 2, ap. 12, interfon 12) prezintă un tur ghidat special „Ion Minulescu și Claudia Millian: Poezia iubirii”, din care veți afla ce rol a jucat poezia în povestea de dragoste a celor doi scriitori
Cunoscutul istoric și om politic Radu Ciuceanu (1928-2022) a publicat după evenimentele din 1989, șase volume de Memorii, sub îngrijirea și adnotările riguroase ale lui Octavian Roske.
Primul volum, intitulat Intrarea în tunel, (Editura Meridiane, 1991), prezintă viața sa de elev, proaspăt absolvent al Colegiului Carol I din Craiova și primii ani de studenție la Facultatea de Medicină, studii întrerupte în 1948, ca urmare a arestării de către securitatea nou înființată a unei bune părți din membrii Mișcării Naționale de Rezistență Anticomunistă din zona Olteniei.
Ion prinse un uliu și, ducându-l acasă, Îl legă cu o sfoară, Lângă coteț afară. De o vecinătate așa primejdioasă Găini, cocoși și gâște întâi se îngroziră, Dar cu-ncetul, cu-ncetul se mai obișnuiră, Începură să vie cât colea să-l privească, Încă și să-i vorbească.
Uliul cu blândețe le primi pe toate; Le spuse că se crede din suflet norocit Pentru vizita-aceasta cu care l-au cinstit. Dar îi pare rău foarte căci el însuși nu poate La dumnealor să vie, Vizita să le-ntoarcă după-a sa datorie.
Mai adăugă însă că dacă dumnealor Îi vor da ajutor Ca să poată scăpa, El le făgăduiește
– Și Dumnezeu cunoaște cum vorba și-o păzește – Că la orice primejdii va ști a le-ajuta: Încă din înălțime, el le va da de știre, Când asupră-le vulpea va face năvălire.
Astă făgăduială Nu mai lăsă-ndoială; Și găinile proaste, ce doreau să găsească Pe cineva destoinic să va să le păzească, S-apucară de lucru: azi, mâine, se-ncercară, Și cu ciocuri, cu unghii, abia îl dezlegară. Uliu-și luă zborul. Dar se întoarse-ndată Și răpi o găină, pe urmă două, trei, Pe urmă câte vrei.
„Ce pază este asta? strigă una cu jale, Vorba măriei tale Era să ne păzești, Iar nu să ne jertfești.”
– „O! eu știu foarte bine cuvântul ce v-am dat, Și ce fel m-am jurat. Dar când mă juram astfel, eram legat, supus, Acum însă sunt slobod și vă vorbesc de sus”.
Eu, de-aș fi fost găină, nu l-aș fi slobozit: Dumnealor au făcut-o și văz că s-au căit. Uliii sunt cinstiți, Când sunt nenorociți.
A treia zi de Paști, în tradiția populară românească, este marcată prin obiceiuri ce îmbină bucuria Învierii cu comuniunea comunitară și cu păstrarea unor datini vechi, mai ales în zonele rurale. Iată câteva dintre cele mai cunoscute tradiții și obiceiuri:
„Este regretabil faptul că nu dispunem de un cuvînt mai precis decît acela de „religie” prin care să numim experienţa sacrului. Termenul are o istorie îndelungată, deşi întrucîtva limitată din punct de vedere cultural. Ne putem întreba dacă poate fi el aplicat fără discriminare Orientului Apropiat antic, iudaismului, creştinismului şi islamului sau hinduismului, budismului şi confu- cianismului, precum şi popoarelor asa zis primi- tive. Dar este poate prea tîrziu să căutăm alt cuvînt şi „religie” poate fi încă un termen util cu condiţia să ne amintim mereu că el nu implică necesarmente credinţa într-un Dumnezeu, în zei sau în spirite, ci se referă la experienţa sacrului si prin urmare are legătură cu ideile de fiinţă, sens si adevăr.