https://blog.revistaderecenzii.com

Cu urechea pleoştită, cu coada-ntre picioare,
Câinele, trist şi jalnic, mergea pe o cărare.
După îndestul umblet, iată că-l întâlneşte
Un măgar, şi-l opreşte:
“Unde te duci? îi zise,
Ce rău ți s-a-ntâmplat? Şi, parcă te-a plouat,
Aşa stai de mâhnit.”

https://blog.revistaderecenzii.com

Când viermii vor fi terminat ospățul trupului meu, – ai acestor ochi care au văzut atâtea, al acestei inimi care atât a iubit, al acestei cărni devastată de pasiuni frenetice, – oamenii acelor timpuri să știe că mi-a fost dat să trăiesc, cu anticipație, însăși viața lor în al meu Octombrie Roșu.

https://blog.revistaderecenzii.com

Măcar glas de-aripă nu e, timpul e dogoritor
Cântul ți-l înalță-n fluier, singuratice păstor!
Din câmpia arzătoare Rudra*-aude-a ta cântare
În auz tot se preface de ascultă visător
Cântă, cum, umplut de pace singuraticul păstor.
Și deodată-ntreaga boltă o cuprinse ca un mire
Plin de chinuri și de sete de la greaua despărțire,
În jur fulgeră și tună toate tobele-mpreună,
E mustos jilavul aer, cerul e un singur nor…
Doar în plâns de fluier mai e singuraticul păstor.