https://blog.revistaderecenzii.com

Traducere de Octavian Cocoş

De când, o, doamnă, mâna v-am luat-o, albă tare
Şi goală, la banchetul desprins dintr-o poveste,
În inima mea bună încerc, în van se pare,
Să mai aud ecoul acelei dulci orchestre!

Şi-acea notă impură de vals plin de trăire,
Când braţele înfocate, în aer plutitoare,
Le-am pus pe inimioara ce n-are lecuire,
Continuă să sune-n urechea iubitoare.

https://blog.revistaderecenzii.com

Abia s-a închis mormântul asupra aceluia care, în oastea de care era legat, se chema maiorul Simion Murafa și asupra tovarășului său de muncă și de ultimă suferință, inginerul Hodorogea, și alte vești arată ce năprasnic s-a împuținat numărul acelora cari, dincolo de Prut, în vieața de stat pe care li-au creat-o împrejurările de la 1812 și de la 1878, își mai aduc aminte cu duioșie și de acel vechi grai moldovenesc din fiecare cuvânt al căruia iese un răsunet de glorie ori o durere nemângâiată.

Ca printr-un fapt – întrucât n-a fost o diavolească înțelegere dușmană -, o dată cu cei doi fruntași intelectuali era ucis în satul său unul din preoții mai bătrâni cari de mult cutezaseră a spune cuvântul lui Dumnezeu pe înțelesul credincioșilor, după buna datină străveche. Știri mai precise n-avem asupra împrejurărilor în care s-a sfârșit păstorul cu iubire de turma lui sufletească. Dar informații venite ziarului România adaugă la durerea noastră, arătând că s-a dus dintre cei vii și părintele Alexe Mateevici, luat, pe frontul românesc, unde-și făcea datoria, de cumplita boală a tifosului exantematic.