*din volumul: Pauză romantică într-un veac precipitat

În primăvară *

Înflorise liliacul tânăr

și-l contemplam.

Dacă în suflarea vântului

cădea o floare, din rază părea desprinsă.

Să fi fost liliacul nostru confundat cu o fântână

și în coroana lui îngerii să fi aruncat bani de aur,

pentru a li se fi împlinit și lor o dorință?

Parfumul care-l înconjura îl făcea sfânt.

Aș fi vrut să nu fie de lemn liliacul

și să-l inspir ca pe aromă,

adăpostindu-l de ploi și de vremea care, mai încolo, fără milă,

îl va desfrunzi și-l va muta din grădină, într-un raft de stihii.

Liliacul din văzduh își hrănește floarea

și din tihna cuibului de cuc.