https://blog.revistaderecenzii.com
Ieri peste noapte vântul a sfărâmat Amorul
Ce-n colţul cel mai dulce ce-l tăinuieşte parcul
Adesea ne oprise din drum, săgetătrul,
Cu zâmbetul pe buze, tinzând în aer arcul.
Ieri peste noapte vântul l-a sfărâmat. Şi-acuma
Puzderia de marmor roteşte-n zori – şi-i trist
Să vezi sub arbor soclul ce mai păstrează numa
Iscălitura ştearsă a bietului artist.
Ce trist se-nalţă soclul stingher! Luându-şi zborul,
Întristătoare gânduri se duc iar, ca să vie
În visul meu de jale în care viitorul
Îmi prevesteşte-o soartă mâhnită şi pustie…
E trist din cale-afară… Chiar tu, aşa-i, femeie?
Rămâi pierdută parcă, deşi firea-ţi uşoară
Se bucură de-un flutur de purpură ce zboară
Prin pulberea de marmor purtată pe alee…