https://blog.revistaderecenzii.com

În iatacuri, în vreun colț, semn al unei pudori deplasate, se instalează paravanul. Grațios pe picioare înalte și arcuite, cu lemnul înconjurător șerpuind capricios, cu broderii pe pânze, de fapt el nu ascunde nimic. Pe dedesubt se vede călcâiul cum se strânge și glezna cum se desface, deasupra, umerii cu arabescurile lor rotunde, și în mijloc, umbra întregului corp îmbrăcând și dezbrăcând hainele. Pe paravan, desenați cu culori tandre, unde rozul și bleul predomină, cavaleri și domnișoare inepuizabil veseli, și, în față, patul cu așternutul încă desfăcut.

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. Șt. O. Iosif

Nu este-așa că-n ciuda acelor proști și răi
Ce vor privi cu pizmă a noastră bucurie,
Vom fi arare mîndri și buni în veci cu ei?

Nu este-așa că-n tihnă și plini de voioșie
Vom merge calea dreaptă ce steaua ne-o arată,
Nepăsători de cine ne vede ori ne știe?

https://blog.revistaderecenzii.com

_ Nu-i -aşa? — trebuie să fie la mijloc o
dragoste… o simt eu… ş’acum înţeleg câtă pu-,
tere are sentimentul acesta… Altădată n’aş fr
priceput bine, d’ar acum iert dragostei totul…
— Ô dragoste mare şi rară…

https://blog.revistaderecenzii.com

XXIII

Moromete însă era departe de neliniștea și temerile mamei. Ceea ce se petrecea cu el îl împiedica să se mai gândească la soarta familiei.

Stătuse mult pe prag și nu băgase de seamă cum ceilalți se împrăștiaseră toți. Văzuse afară bătătura și ieșise. Văzuse poarta de la drum și pornise într-acolo. Un om îi dăduse bună-ziua și recunoscându-l nu-i răspunse. Era unul dintre aceia care mai credea că lumea era așa cum și-o închipuia el, care credea că speranțele sunt bucurii adevărate și nenorocirile numai ale altora și care în loc să se oprească pe loc, să se trezească și să se înspăimânte, trecea pe drum liniștit și încrezător și dădea bună ziua.