https://blog.revistaderecenzii.com

*în „Scrisul Românesc”, Nr. 9 / 2026
Prin filtrul gnoseologic și metodologic propus în lucrările antropologice ale lui Nicolae Panea, cu precădere în volumul Gramatica funerarului (Editura Etnologică, București, 2026), conceptul de „gramatică” depășește accepțiunea strict lingvistică, transformându-se într-o veritabilă categorie sintagmatică a socio-antropologiei culturii. În această grilă de citire, „gramatica” desemnează ansamblul de reguli structurale, coduri semiotice și prescripții ritologice care guvernează, ordonează și validează manifestarea empirică a gesturilor thanatice.
Dezvoltarea acestei premise comportă trei direcții analitice fundamentale. Codificarea practicilor și morfologia gestului ritologic. Așa cum o limbă naturală folosește o morfologie și o sintaxă pentru a genera discursuri inteligibile, spațiul ritualic funerar activează un „alfabet” al practicilor corporal-comportamentale (bocetul, gestica doliului, orientarea spațio-temporală a corpului neînsuflețit, manipularea obiectelor rituale). Aceste reacții și gesturi sunt invariante formale investite cu valoare comunitară. Gramatica funerarului este cea care convertește emoția brută a pierderii într-un limbaj colectiv coerent, structurat și lizibil pentru membrii comunității: „Deși înspăimântătoare, moartea poate fi considerată, mai curând, ca o împlinire decât ca o pedeapsă. Ea face parte din logica senina a ciclicității vieții. De aceea, țăranul român se pregătește încă din viață ca trecerea lui în lumea strămoșilor să se facă în mod sigur, corect și fără prea multe chinuri pentru cei rămași. Această grijă pe care o are fiecare pentru pregătirile funerare vizează, pe de o parte, propria liniște sufletească, acomodarea psihică, iar, pe de altă parte, protecția celor vii. Datoria acestora față de cel plecat pe lumea de dincolo este înfăptuirea ritualului. Această datorie este esențială și nu poate fi preluată de nimeni. Neîmplinirea ei are efecte dintre cele mai nefericite, care afectează atât statutul sufletului mortului, rămas pribeag, neintegrat în lumea strămoșilor, cât și destinul neamului”.
Continuă să citești




