https://blog.revistaderecenzii.com
1382 – Maria de Anjou a fost proclamată regina Ungariei.
1745 – S-a născut mareșalul rus Mihail Kutuzov, considerat salvatorul țării în timpul invaziei napoleoniene din 1812. (d. 1813).
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Pâinea zilnică se facea din litere, nu din faină. Fiecare pâine conținea un roman complet de Zola. Pe suprafa ța unei îmbucături cetii un episod cu înspăimântătoare catastrofe de cale ferată.
Contele mânca și el din aceeași pâine, însă felii mai subțiri și, ca să zic așa, aproape anonime.
Pe tălpi contele era vopsit cu roșu (avea picioarele goale deși purta decent pantaloni de vânătoare), în cap avea o tichie cu vederi din Brazilia, iar în mână ținea un crin negru, peste măsură de intimidant.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Influența apuseană a romantismului francez nu înseamnă o altă epocă; în aceeași epocă, se deosebesc două curente. Am urmărit pe acel reprezentat numai prin puțini și, pentru unii, numai prin anumite momente din dezvoltarea lor, curentul indigen.
Mă întorc asupra aceleiași epoci, pe care o voi privi-o până foarte departe, pentru că unii scriitori continuă până la adânci bătrânețe să păstreze pecetea pe care au căpătat-o în tinerețea lor. Așa încât trebuie urmărită problema nu pe o linie cronologică, ci pe mai multe, în legătură cu biografia fiecăruia. Se va face o împărțire între felul cum anumiți scriitori români din Moldova și din Muntenia au primit influența franceză. De ardeleni nu poate fi vorba în vremea aceasta, afară, întru câtva, de Codru Drăgușanu: ei sunt prea mult sub influența germanică și ungurească, mai mult germană decât ungurească, așa încât își au originalitatea lor.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Fost-a împărat odată și trei fete el avea
Cât puteai privii la soare, da la ele ca mai ba.
Una decât alta este mai frumoasă de poveste,
Dar din ele – acuma două mai era cum mai era,
Nu că doar ai pute spune cum că – a fost așa ș-așa,
Nici o vorbă de poveste, cer cu stele presărat
Nu ajung la frumuseța astor fete de-mpărat.
Dar deși nu-ți poți da vorba despre ele cu cuvântul,
Mintea tot le – atinge umbra, ochii lor i-ajunge gândul,
Dar de cea mai mijlocie nici un gând să n-o măsoare,
E o floare de pe mare, cine-i cată-n față moare.
Mulți feciori de împărați, de războinici lăudați
Le-au cerut ca s-o li-o dee, ca cu chipul de femee
Să-mpodoabe c-o icoană viața lor cea năzdrăvană,
Da-mpăratul nici gândește să li dee – așa comoară,
Ale casei lui mai mândre și mai trainice odoară.
https://blog.revistaderecenzii.com
Vecinul meu, pe patul din stânga, este oltean și poet. Sub pernă el ține ascuns un briceag și un caiet de versuri. Doctorul i-a făgăduit că în ziua când va avea doisprezece ani îl va ridica să umble. Jenică și-a notat cu grijă în „Agendă” data exactă și, imobilizat în ghips, ca o pasăre mică strânsă în pumn, așteaptă…
…Ține capul puțin aplecat, sprijinit în palmă și privește încruntat marca… El știe numărul vapoarelor care trec spre Constanța zilnic și acel al vapoarelor care se îndreaptă spre Constantinopol; cunoaște pe „ăla americanu de-i iese fumu’ prin toate coșurile” și anunță savant pe vecini când trece un vapor de război – pe care îl și clasifică după tunuri și turele în crucișător, torpilor, distrugător sau canon icră.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Îndată se înfățișează unul din cele mai interesante conflicte în dezvoltarea literaturii românești.
De la Asachi înainte, de prin anii 1820, începe un îndoit curent care formează, aș zice, originalitatea dramatică a acestei literaturi și lupta între aceste două curente se continuă până în momentul de față, fiecare, firește, având să aleagă pe acela care-i place.
Voi începe cu ceea ce se poate numi „curentul indigen“ sau „autohton“, care nu este, cum se va vedea, curentul naturalist.
Continuă să citești
