Cucoana Chirița în balon de Vasile Alecsandri

https://blog.revistaderecenzii.com

CUCOANA CHIRIȚA

GRIGORI BÂRZOI, soțul ei

ELLIEN MOGHIOR, aeronaut ungur

NAE NĂUCESCU

DESPA, soția lui

COSTICĂ HAZLIUL

LICĂ PANGLICĂ

UN COMISARUN VÂNZĂTOR DE ALUNE PRĂJITE

PUBLIC

(Scenele se petrec din dosul Mitropoliei, pe piața destinată pentru ascendarea baloanelor, 1874.)

Notă. La deschiderea cortinei, câțiva soldați, în mijlocul scenei, țin frânghiile ce sunt legate de năvodul balonului. Ellien Moghior e în naselă, ocupat a-și face pregătirile de plecare. Balonul, purtând cu litere mari numele de Ciubăr-Vodă, este înălțat astfel ca să fie văzut de publicul din sală. Nasela e ornată cu steaguri tricoloare. Lume multă în fund. În dreapta, o estradă. Pe laița din față, Năucescu și Despa. Hazliu și Panglică se primblă pe sub estrade lornietând damele. Vânzătorul se poartă pintre public, strigând din timp în timp:Alune prăjite! șeapte de-o para!

Continuă să citești

Calendarul zilei

https://blog.revistaderecenzii.com

1312 – La cererea regelui Franţei, Filip al IV-lea cel Frumos, Papa Clement al V-lea a desfiinţat Ordinul Templierilor, ale căror bunuri au trecut în stăpânirea regelui.

1884 – Premiera, la Teatrul Naţional, a piesei lui Vasile Alecsandri, „Fântâna Blanduziei”, având pe afiş nume mari ale scenei româneşti-Constantin Nottara, Aristizza Romanescu.

1895 – Auguste şi Louis Lumière au făcut, la Paris, prima demonstraţie a cinematografului, utilizând un film din celuloid.

Continuă să citești

Amintiri (Russo)

https://blog.revistaderecenzii.com

De ce oare cu cât ceasurile, zilele și anii se înmulțesc asupra lui, cu atâta mai mult omul privește în urma sa, și din căutătură în căutătură se oprește cu plăcere la cele mai depărtate aduceri-aminte, aducerile-aminte ale tinereții și ale copilăriei? Nu-i soarele frumos și astăzi? păsăruicile nu cântă tot aceleași cântece voioase sau jalnice? frunzele nu au același freamăt? pădurile nu înverzesc ca odinioară? florile nu au același miros, câmpiile, dulcile priveliști duioase ce aveau? mișcarea vietăților alinitu-s-a? Nu; dar nici un soare nu lucește frumos, nici o floricică nu are dulce miros, nici un fluier pe coasta dealurilor nu răzbate, nimica în lumea de față nu are asemănare cu florile și cu soarele zilelor văzute prin aducerea-aminte. Vântul ce bătea atunce, lacrimile ce se vărsa se uit; din zilele trecute a rămas în închipuire un soare de-a purure cu raze strălucitoare și un miros neșters. Are dreptate aducerea-aminte: nimică nu poate fi pentru om mai frumos decât trecutul, căci trecutul e tinerețea și tinerețea este fericire!… fericire de a crede în toată pasărea ce zboară, fericire de a crede în frumosul și în bunul, fericire de a nu se îndoi de cinste și de multe, fericire de a nu gândi la nimica, de a nu ști ce este viața și ce neagră prăpastie este sufletul omului… Când se întoarce gândul spre zilele tinereții, inima stă nehotărâtă, ce va povesti deodată: bătaia ei dintâi simțită, îmbătătoarele șoapte, primblarea încântătoare umăr la umăr printre florile ce nu se zăreau și în acele minute, dar care acum răsar și împodobesc suvenirul, voiniciile ce își făgăduia, patriotismul înflăcărat, visul măririlor, căpătate prin osteneală, vrednicie și fapte mari, binefacerile ce se pregăteau a revărsa pe lume, ca un soare luminos și roditor? — lucruri ce se schimbă toate încet în cevași cu totul dimpotrivă; la unii, bătaia lui Dumnezeu!… nici nălucirea visurilor acelora nu mai este!

Continuă să citești

Algazy & Grummer de Urmuz

https://blog.revistaderecenzii.com

Algazy este un bătrân simpatic, știrb, zâmbitor și cu barba rasă și mătăsoasă, frumos așezată pe un grătar înșurupat sub bărbie și împrejmuit cu sârmă ghimpată…

Algazy nu vorbește nici o limbă europeană… Dacă însă îl aștepți în zori de zi, în faptul dimineței, și îi zici: „Bună ziua Algazy!” insistând mai mult pe sunetul z, Algazy zâmbește, iar spre a-și manifesta gratitudinea, bagă mâna în buzunar și trage de capătul unei sfori, făcând să-i tresalte de bucurie barba un sfert de oră… Deșurupat, grătarul îi servea să rezolve orice probleme mai grele, referitoare la curățirea și liniștea casei…

Continuă să citești

Calendarul zilei

https://blog.revistaderecenzii.com

1941 – Diplomatul Nicolae Titulescu, fost președinte al Ligii Națiunilor, a murit la vârsta de 59 de ani

45 î.Hr. – Bătălia de la Munda: În ultima sa victorie, Iulius Caesar a învins forțele lui Pompei, conduse de Titus Labienus și Pompei cel Tânăr.

180 – Commodus a devenit împărat al Imperiului Roman, după moartea tatălui său, Marcus Aurelius.

1819 – S-a născut revoluționarul pașoptist Alecu Russo (d. 1859).

1866 – A început să funcționeze Banca României, creată prin transformarea Băncii Imperiului Otoman. Primul președinte al Consiliului de administrație a fost Ion Ghica.

1883 – S-a născut scriitorul Urmuz, pseudonim al lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău (d. 1923)

Continuă să citești

Calendarul zilei

https://blog.revistaderecenzii.com

1961 – Echipa de handbal masculin a României a câștigat campionatul mondial din RFG după ce a învins în finală echipa Cehoslovaciei cu scorul de 9-8 și a devenit pentru prima dată campioană mondială.

604 – A murit papa Grigore cel Mare.

1838 – Din inițiativa și sub conducerea lui George Bariț, la Brașov, a apărut „Gazeta de Transilvania”, primul ziar politic românesc din Transilvania. Și-a încetat apariția în 1946, din cauza presiunilor comuniste.

1870 – Infantele Enrique, Duce de Sevilla și fratele regelui-consort al Spaniei, a fost ucis într-un duel pe Antoine d’Orléans, duce de Montpensier, care spera la tronul spaniol.

Continuă să citești

Remember (Mateiu Caragiale)

https://blog.revistaderecenzii.com

Sunt vise ce parcă le-am trăit cândva și undeva, precum sunt lucruri viețuite despre care ne întrebăm dacă n-au fost vis. La asta mă gândeam deunăzi seara când răvășind printre hârtiile mele ca să văd ce se mai poate găsi de ars — hârtiile încurcă — am dat peste o scrisoare care mi-a deșteptat amintirea unei întâmplări ciudate, așa de ciudată că, de n-ar fi decât șapte ani de când s-a petrecut, m-aș simți cuprins de îndoială, aș crede că într-adevăr am visat numai, sau că am citit-o ori auzit-o demult.

Era în 1907. Fusesem greu bolnav în București și mă întorceam la Berlin acasă. Însănătoșirea mea se făcea cu anevoință, cerând îngrijiri mari. La plecare, doctorul m-a sfătuit să mă feresc până și de cele mai ușoare zguduiri sufletești. Bietul doctor! Am dat din umeri, zâmbind și i-am spus să fie pe pace.

Continuă să citești