https://blog.revistaderecenzii.com

— Nimic n’ar fi prea mult…
— Pentru-o roabă, mărită stăj>ână, orice e de
prisos…
S’a smucit ca ruşinată din manile domnitei
ş’a închis uşa repede. Paşii săi s’au perdut în
sala înfundată unde-i era odaia.
Dimineaţa îşi ridica cu ’ncetul pleoapele
grele. Nourii tot mai încurcau seninul cerului.
Aerul era răcorit. Bucureştii dormea pe coline.
Numai câte^o trăsură răsleaţă mai scăpăra în
goana stradelor.
Simina s’a rezemat în pervazul ferestrei şi-şi
purta ochii peste fa.ţa oraşului amorţit. împrospătarea din cuprins îi stâmpăra cu ’ncetul
răscoala din suflet…
Jos în grădină ciripiau • prin stufişurile copacilor pasările trezite. In colo muţenie şi oboseală. — Bondarul monstruos năucit cu totul,
căzuse din bâzâitul lui rotit, ca să se treziască
târziu cu puteri noi de sbor şi sbatere…

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. Șt. O. Iosif

Tempus erat quo prima quies morlalibus degris
Incipit et dono divum gratissima serpit.
In somnis ecce ante oculos maetissimus Hector
Visus adesse mihi… etc.
(Din Aeneida, C. II)

 Era acum răstimpul cînd primul somn înșală —
 Alunecînd în suflet fermecător de blînd —
 Pe muritorii palizi de griji și de-obosală…
 Și iată,-n vis, a Troiei neîntrecută fală
 Mi se arată: Hector, cu hohote plîngînd.

https://blog.revistaderecenzii.com

XXV

Paraschiv se întoarse acasă pe al doilea cântat al cocoșilor, ațâțat și otrăvit de noaptea pierdută în zadar sub șopronul lui Bodârlache. Ploaia continua să cadă și drumurile se umpluseră de noroi și băltoace scârboase. Până ajunse acasă ploaia îl udă până la piele. În timpul nopții Moromeții mutaseră așternutul de pe prispă în odaie și cineva încuiase ușa de la tindă cu zăvorul. Paraschiv era atât de acrit încât pentru întâia oară nu mai ținu seama de nimeni ai casei și începu să izbească în ușă furios. Izbea cu bocancii lui militărești, amenințând destul de tare și fără teamă pe toți cei dinăuntru. Până să-și făurească el un plan de răzbunare se simțea împins înainte de o pornire turbure pe care abia și-o stăpânea.

https://blog.revistaderecenzii.com

XXV

Paraschiv se întoarse acasă pe al doilea cântat al cocoșilor, ațâțat și otrăvit de noaptea pierdută în zadar sub șopronul lui Bodârlache. Ploaia continua să cadă și drumurile se umpluseră de noroi și băltoace scârboase. Până ajunse acasă ploaia îl udă până la piele. În timpul nopții Moromeții mutaseră așternutul de pe prispă în odaie și cineva încuiase ușa de la tindă cu zăvorul. Paraschiv era atât de acrit încât pentru întâia oară nu mai ținu seama de nimeni ai casei și începu să izbească în ușă furios. Izbea cu bocancii lui militărești, amenințând destul de tare și fără teamă pe toți cei dinăuntru. Până să-și făurească el un plan de răzbunare se simțea împins înainte de o pornire turbure pe care abia și-o stăpânea.