https://blog.revistaderecenzii.com

Prințul Eduard întinse mână albă și mătăsoasă cunoștințelor, trecu prin fața oglinzii, unde își privi trăsăturile armonioase, ochii ușor obosiți, buzele ușor disprețuitoare, părul albit la tâmple și, după ce lacheul înzorzonat îi prinse pe umeri pelerina, coborî agale, printre luminile strălucitoare, treptele de marmură ale clubului. În stradă îl aștepta Pinsky, prietenul fidel din tinerețe. Noaptea își întinsese mătăsurile albe, albastre și roze, aruncase pe ele diamante, și luna se legăna familiară, ca un candelabru, între două ramuri de argint. Frunzele teilor picurau umbre și mirodenii. Prințul Eduard făcu semn șoferului să plece înainte cu mașina și porni cu Pinsky încet, apropiați. Tăcerea dintre ei dură mai multă vreme. Prințul Eduard zâmbi, amintindu-și că prietenul său avea să înceapă vorbă, după obicei, asupra aceluiași subiect: Xenia.

https://blog.revistaderecenzii.com

XXII

Mama se grăbi să pregătească prânzul, și fetele, neliniștite și ele, o ajutară amândouă în tăcere. Când mămăliga fu răsturnată pe masă, se auzi zgomotul podiștei peste care trecea căruța; Paraschiv și Nilă se întorceau de la câmp.

Moromete apăru de după colțul casei și, fără să se uite la cei doi care deshămau, intră în tindă și își luă locul pe pragul lui. Se adunară apoi cu toții și începură să mănânce într-o tăcere apăsătoare. Paraschiv și Nilă înțeleseră de la ceilalți că nu e bine să turbure cu vreun cuvânt tăcerea tatălui. Toate privirile erau întoarse înăuntru: aveau toți pleoapele trase în jos ca și când un somn greu ar fi plutit peste întreaga familie.

https://blog.revistaderecenzii.com

Zadarnic! – Lupta se-ntețește,
Și nu-i alegere de armă.
Sub pumnul grosolan al forței
Dreptatea celui slab se sfarmă.

Durerile vin tot mai multe,
Mai mari și mai adânc simțite.
De unde sapi lumina, curge
Iar întuneric ce te-nghite.

https://blog.revistaderecenzii.com

Ţiganca simte ca fata se’nstràinenza cù vorba,
ca şi cum s’ar fi răsgândit s’ascu :;ia cecace la
început era gata să spuie. Oftând cil înţeles, îşi
lasă capul pe spătarul sofalei:
— Altă dată îţi eram de încredere…
— Gano, de ce vorbeşti aşa!… îmi eşti mai
scumpă decât oricând şi dragiă mult, mult…
Baba se ridică cu stăpânire.
— De ce ziceai că.ţi-i bine?

https://blog.revistaderecenzii.com

— Aşa, frumos, stai cu mine sara asta…
uite ‘ici lângă fereastra dată’n lături, — nu
vezi câtă ’nprospătare e’n noaptea de vară!…
— Stau domniţă, stau… dă n’aprindem
lampa?