Threnos – Ezra Pound

https://blog.revistaderecenzii.com

Vai, de-acum, niciodată blândele suspine.
Vai, de-acum, niciodată n-o să ne tulbure, vântul amurgului.
Priviţi frumoasa moartă!
Vai, niciodată nu va mai dogorî.
Vai, niciodată pentru noi fâlfâitoarele aripi
Care tulbură cerul deasupra capetelor noastre.
Priviţi frumoasa moartă!
Vai, niciodată sfâşietoarea dorinţă,
Vai, niciodată stinsul freamăt
La împreunarea mâinilor noastre.
Priviţi frumoasa moartă!
Vai, niciodată pentru noi ambrozia buzelor.
Vai, niciodată pentru noi cunoaşterea.
Priviţi frumoasa moartă!
Vai, niciodată pentru noi întâlnirile
(Priviţi frumoasa moartă)
Trintagael.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/ezra

Sonet de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com

Afară-i toamnă, frunză-mprăștiată,
Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri;
Și tu citești scrisori din roase plicuri
Și într-un ceas gândești la viața toată.
 
Pierzându-ți timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n ușa ta să bată;
Dar și mai bine-i, când afară-i zloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.
 
Și eu astfel mă uit din jeț pe gânduri,
Visez la basmul vechi al zânei Dochii;
În juru-mi ceața crește rânduri-rânduri;
 
Deodat-aud foșnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mâni subțiri și reci mi-acopăr ochii.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Sonete

Lăsați-mi plânsul de Goethe

https://blog.revistaderecenzii.com

Trad. Ion Pillat

Lăsați-mi plânsul ! grănițat de noapte,
În nesfârșitul pustiu
Cămile dorm, călăuze la fel,
Socotind tăcut veghează armeanul ;
Eu însă, alături, număr poștele
Ce mă despart de Suleika, reiau
Prelungitoarele, supărătoarele cotiri de drum.
Lăsați-mi plânsul ! nu-i nicio rușine.
Oameni ce plâng sunt buni.
N’a plâns Ahile după Briseis !
Xerxes și-a plâns nebiruita oștire.
Pe iubitul său sinucis,
Alexandru l-a plâns.
Lăsați-mi plânsul ! Lacrimi dau colbului vieață.
Iată, crapă de ziuă.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/L

Ipocrizie și tabuuri de Tania Jilavu

https://blog.revistaderecenzii.com

Ipocrizie și tabuuri

Suntem prizonierii/victimele trecutului? Primele conversații copilul le are cu natura, nu cu oamenii. Ruptura familiei a făcut din mine un copil timid interiorizat, observator, sensibil. Revăd acele „mizere” timpuri și mă întreb dacă atunci a fost începutul/cauza sensibilităților și revoltelor sufletești de mai târziu. Analizez propriile acțiuni, motivațiile; imaginația retrospectivă debordează de puterea analitică. Injustiția e mută și copilul o resimte violent în adâncul ființei. Dacă o coardă a viorii poate să simtă durerea, cu siguranță că acea coardă eram eu. Eul meu pare desprins din apele profunde și tulburi ale unei societăți imperfecte, cu oameni imperfecți și legi dure. Ipocrizia societății a fost și continuă, pretutindeni.

Continuă să citești