https://blog.revistaderecenzii.com
Tăcere-i și mergem cu fața spre lună…
S-aud zurgălăii în noapte cum sună,
Merg spornic rotașii și-o clipă mă sperii,
Văzînd pe de lături cum fug prăștierii
De umbra lor însăși goniți în buiastru…
Pe-alocurea drumul se face albastru
Cînd scapă subt dealuri și luna s-ascunde,
Un miros de floare de cine știe unde
Ne-ajunge pe cale și-n urmă rămîne…
https://blog.revistaderecenzii.com
*Recenzie apărută în revista „Scrisul Românesc”, Nr. 7 / 2025
Demersul critic al lui Bogdan Mihai Dascălu, consacrat revalorizării operei poetice a lui Anghel Dumbrăveanu, dobândește o nouă amplitudine și o mai fermă consistență odată cu apariția celui de-al doilea volum, intitulat Anghel Dumbrăveanu SCRIERI II. Publicistică literară. Corespondență (Editura David Press Print, Timișoara, 2025).
Rămâne în seama istoriei literare — acea instanță care dictează cu rigoare și înțeleaptă prudență în chestiuni de durabilitate artistică — să stabilească locul care i se cuvine lui Anghel Dumbrăveanu în arhitectura valorilor poeziei românești contemporane. Orice tentativă de evaluare a operei sale trebuie, cel puțin în stadiul actual al receptării, să pornească de la faptul că accesul nostru se limitează, în mod firesc, la latura ei poetică, a cărei expresie s-a coagulat în numeroase volume publicate de-a lungul anilor. Într-un context cultural în care textele diseminate în periodice — fie ele literare, fie de altă natură — sunt adesea ignorate de exegeza curentă, ediția de față dobândește o valoare incontestabilă, întrucât reunește aceste fragmente risipite, conferindu-le o formă unitară și oferindu-le, astfel, lectorului de bună-credință — pe care îl presupunem încă interesat — înlesnirea unui contact direct, nemijlocit, cu o parte a operei rămasă până acum într-o relativă penumbră.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
O frunză uitată de toamnă
Acopere-n ape o stea,
Şi luna, a toamnelor Doamnă,
Împrăştie aur pe ea.
O frunză, atîta ne lasă,
Cînd trece foşnind prin porumb,
A pîclelor rece Crăiasă
În drumu-i spre zarea de plumb.
https://blog.revistaderecenzii.com
1818 – S-a născut nuvelista britanică Emily Brontë, autoarea romanului „La răscruce de vânturi” (d. 1848).
1863 – S-a născut industriașul american Henry Ford (d. 1947).
1894 – S-a născut scriitorul, poetul, avocatul și publicistul Păstorel Teodoreanu (d. 1964).
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
* Muzeul Național al Țăranului Român prezintă, de la ora 16:00, vernisajul expoziției „Pasărea Măiastră. Zbor între lumi”, deschisă la Sala Tancred Bănățeanu. Expoziția este organizată cu sprijinul Ambasadei Republicii Moldova la București, în parteneriat cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, ale cărui piese valoroase completează demersul expozițional. Curatorii expoziției: Ion Blăjan și Venus Mateescu, MNȚR. Expoziția va putea fi vizitată în Sala Tancred Bănățeanu, în perioada 30 iulie – 7 decembrie, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00. Printre partenerii media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
În perioada 18 iulie – 17 august 2025, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, este gazda unui eveniment cultural de excepție, organizat de Ambasada Uruguayului la București, în parteneriat cu muzeul.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Păpușarul Mangiafoco sau „Mănâncă-Foc” (așa îl chema) părea un om îngrozitor, nu e vorbă, mai cu seamă cu barba lui neagră, care-i acoperea pieptul și picioarele; însă de fapt nu era om rău. Probă că, văzându-l adus înaintea lui pe Pinocchio al nostru, care se zbătea, urlând: „Nu vreau să mor, nu vreau îl să mor!”, începu să se înduioșeze și să se înmoaie și după ce se ținu cât putu, la sfârșit n-a mai avut încotro și îi trase un strănutat zgomotos. La auzul acestui strănut, Arlecchino care până atunci stătuse zgribulit și trist ca o salcie plângătoare, se înveseli deodată, și aplecându-se către Pinocchio, îi șopti la ureche:
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
În primii mei ani locuiam la etajul trei
și din fundul aleii cu pitosfori
cățelușul Galiffa mă vedea
și-n salturi mari de pe scara-n cochilie
m-ajungea. Acum nu-mi amintesc
dacă-a murit în casa noastră și de-a fost
îngropat
unde și când. Rămâne în memorie
doar acel salt și-acel scâncit căci nici
din mari iubiri nu se-alege mai mult
când nu sunt doar disperare și moarte.
Dar nu fu acesta cazul măruntului bastard
cu lungi urechi care avea un nume
ce-l născocise fiul de fermier
cu mine-odată-n ani, analfabet și mai
puțin viu decât câinele, ciudat, în insomnia mea.
