https://blog.revistaderecenzii.com/

După o noapte de somn greu, în care trupul i se scufundase ca plumbul topit în apă, Măria se trezi târziu. Părea buimacă. Dintru-ntăi ochii măriră în neștire fășia de lumină aurie, care se scobora de supt stor, de-a lungul pervazului ferestrei, ca o perdea de fir. Apoi își dete seama că dormise prea mult, că lăptăreasa, fără de-ndoială, adusese laptele, că bărbatul ei trebuia să-și beie cafeaua, să pornească la slujbă. Un vuiet din bucătăria de alături îi arătă că Dumitru se sculase. Atunci se ridică și, deodată, ca și când în mintea ei scăpărase un amnar, se uită nebună, spre dreapta, spre locușorul gol de lângă ea, scoase un țipăt sfâșietor și căzu cu fața în perne. Repede toate întâmplările zilelor din urmă i se perindară prin minte cu o îndărătnicie crudă. Boala fetiței, a Puicei, suferințele grozave, în ghearele cărora, trupușorul ei se zbuciumase două săptămâni în șir, lacrămile pe cari ochișorii ei le storceau, curate, ca și cum erau picăturile sufletului ce se topea.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Turcii fugiseră din Smârdan și își găsiseră scăparea spre Vidin, lăsând în drumul lor rămășițele goanei înfricoșate: tunuri, puști, muniții — toate îngrămădite la un loc, unele peste altele; și hrană, bucăți de pâne înghețată, sau pesmeți tari ca fierul. Din spatele Smârdanului, pană departe, îngustându-se din ce în ce ca o panglică, se trăgăna drumul bătut de pașii fugarilor. Fulgii nu putuseră acoperi toate urmele lor; călărașii cari patrulau prin împrejurimi goneau de pe hoiturile cailor căzuți stolurile de corbi ce zburau croncănind, se roteau prin aer, iar când patrulele se ștergeau în depărtare, se lăsau iarăși, puzderii, și se alungau unii pe alții de la stârvurile cari îi îndestulau.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Seara se lăsă devreme, umedă și rece. Norii, atârnați ca niște perdele de cer, își târau capetele pe pământ, împrăștiindu-se din când în când într-o bură de ploaie măruntă și deasă ce înghimpa ca peria. Mirosul înecăcios, pipărat, al prafului de pușcă se amesteca peste tot cu cel acru al sângelui frământat, în țarina cleioasă, de picioarele oamenilor și ale cailor. Apa ce cădea de sus spăla câmpia, strângând prin vâlcele ochiuri adânci în care cercetașii se afundau pană la glezne. Pe ici-colo, facle fumegânde își aruncau lumina tristă împrejurul soldaților cari ridicau pe răniți. Și peste tot orice zgomot de viață se stinsese; tot furnicarul de oameni ce cu putin mai-nainte se zvârcolise în spasmele furiei nebunești părea că fusese înghițit de pământul căscat deodată supt picioarele lor. Puterile se sleiseră, inimile băteau înăbușite, brațele căzuseră frânte! Și-n față, Grivița se ștersese în întunericul de nepătruns. Dar oamenii vegheau. Se putea ca turcii să încerce un atac în urma izbânzilor avute, după cum și dânșii se temeau ca românii să nu năvălească din nou în zorii zilei. Răniții fură ridicați, faclele se stinseră, iar prin întunerecul ce apăsa câmpia și supt ploaia ce cădea tot mai repede, santinelele începură să străbată câmpul ostenite, de-abia târându-și picioarele spre dușmanul din fată.

https://blog.revistaderecenzii.com/

Dineoară-n sat la țară
Un boier pătimea mult,
Încât din giur s-adunară
Doftori doi la un consult:
Din Cotnar, domnul Mergrău,
Iar Binmerg de la Hârlău.
Cel din urmă-ncredința
Că boierul va scăpa,
Când întăiul da parolă
Că boierul cu-a lui boală
Va purcede împreună
Unde moșii se adună.
Dizuniți la-nvățătură,
Îmbii scriu două rețete,
Dar boierul cu-acea cură
Nu putu să se îndrepte.
Deci pe când îl îngropa,
Doftorii se disputa.
Zicea unul: S-au trecut
Precum am fost prevăzut.
Altul, în rostul latin,
Au vădit chiar adevărul:
De mi-ar fi urmat deplin,
Sănătos era boierul!